Relaţiile dintre agenţii economici pe piaţa, în funcţie de interesele lor, constituie un sistem economic de concurenţă, în care fiecare are libertatea să producă şi să vânda ce-i convine, în condiţiile pe care le considera cele mai favorabile. Sistemul concurenţial reprezintă totalitatea relaţiilor dintre agenţii economici aflaţi in competiţie pe piaţa ,in funcţie de interesele lor .Astfel concurenţa se imparte in 4 mari categorii :
concurenţa perfectă
concurenţa imperfectă
concurenţa loială sau corectă
concurenţa neloială sau incorectă
Pornind de la concurenţa neloială sau incorectă ,trbuie să amintim ca există şi infracţiuni economice în lupta de concurenţă .În prctică se întâlnesc ,de regulă, următoarele :
întelegerea între vânzători în scopul împiedicării manifestării concurenţei;
impunerea preţurilor către distribuitori;
inducerea în eroare a consumatorului asupra preţurilor sau a mărfii printr-o publicitate înşelătoare sau fals etichetaj;
revânzarea in pierdere, deoareca anulează semnificaţia preţului de vânzare ( nu afectează cumpărătorul, dar falsifică concurenţa, deoarece implică intenţia necinstită căci nu se poate supravieţui piezând bani).
Instrumentele luptei de concurenţă sunt de natură economică şi se concretizează în:
reducerea costurilor sub cele ale concurenţilor;
diminuarea preţurilor de vânzare;
ridicarea calităţii;
acordarea unor facilităţi clienţilor.
Ar mai trebui menţionat că există şi politici ,,antitrust’’ reprezentate printr-un ansamblu de reglementări legiferate în diferite ţări dezvoltate, care interzic încheierea de înţelegeri monopoliste între inteprinderi, care ar duce la diminuarea sau dispariţia liberei concurenţe. Spre exemplu SUA a elaborat o lege antitrust în 2 iulie 1890, sub presiunea opiniei publice, a proletarilor de întreprinderi mici şi mijloci, ce se vedeau înlăturate de pe piaţă de către marile trusturi.
Piaţa cu concurenţă imperfectă este de patru feluri şi anume:
- piaţă cu concurenţă monopolistică;
- piaţă cu concurenţă de oligopol;
- piaţă cu concurenţă de monopol;
piaţă cu concurenţă monopsonică.
Piaţa cu concurenţă de oligopol se defineşte prin:
număr redus de producători cu forţă economică mare;
atomicitatea cererii;
fiecare ofertant poate influienţa piaţa si trebuie să ţină seama de deciziile celorlalţi.
Oligopolul este caracterizat de existenţa câtorva firme, diferite grade de dificultate la intrarea pe piaţă şi diferite cantităţi de produse diferenţiate.
Pentru a fi mai explicit luăm ca aplicaţie societatea M O B I L R O M S.A.
Mobil Rom este o societate tânără şi foarte ambiţioasă. O ambiţie pe măsura proiectului pe care îl realizează. O ambiţie pe măsura aşteptărilor românilor. O ambiţie pe măsura potenţialului său tehnologic si a resurselor umane de care dispune.
Societatea Mobil Rom a fost creatã pentru a rãspunde unei cereri lansate de Guvernul României în vederea atribuirii licentelor de telefonie mobilã GSM.
Una din aceste licente a fost oficial atribuitã societãtii Mobil Rom în decembrie 1996.
Mobil Rom a lansat numele si logo-ul serviciului sãu de telefonie mobilã GSM - Dialog GSM.
În luna mai 1997 Mobil Rom a realizat primul apel GSM pe reteaua Dialog GSM în cadrul expozitiei CERF'97. Mobil Rom a lansat o ofertã de preînregistrare la serviciul Dialog GSM, fãrã a plata taxei de conectare (50 US$). Un alt avantaj oferit de Mobil Rom în aceastã perioadã a fost faptul cã potentialii clienti si-au putut alege printre primii un numãr de telefon special (cele 6 cifre ce urmeazã dupã prefixul Dialog - 094), plãtind numai jumãtate din pretul stabilit pentru acest serviciu. În aceastã perioadã, Mobil Rom a încheiat 7.482 de pre-contracte.
Serviciul de telefonie mobilã Dialog GSM, oferit de Mobil Rom, a devenit operational în 8 dintre cele mai mari orase din tarã (Bucuresti, Brasov, Bacãu, Cluj, Constanta, Craiova, Galati si Timisoara), respectiv 23% din populatia României a putut utiliza, încã de la început, servciul Dialog GSM.
Mobil Rom a oferit încã de la lansare clientilor sãi trei formule de abonament:
··Dialog 300 se adreseazã în principal celor ce utilizeazã frecvent telefonul mobil în scopuri profesionale. - 300 de minute de comunicatii nationale incluse în abonamentul lunar.
··Dialog 150, o formula adaptatã folosirii cotidiene si profesionale a telefonului mobil. - 150 de minute de comunicatii nationale incluse în acest abonament.
·· Dialog 50, o formula destinatã utilizãrii moderate de cãtre persoanele private.
- 50 de minute de comunicatii nationale incluse în acest abonament.
La jumătatea anului 1997 Mobil Rom a fost primul operator GSM din România care a oferit serviciul de roaming cu 12 tãri din Europa.
Mobil Rom lansează un nou tip de abonament GSM - "Dialog Practic".
····"Dialog Practic" este foarte flexibil, deoarece clientul Dialog plãteste numai abonamentul lunar, fãrã a beneficia de un numãr de minute de comunicatii nationale incluse. Practic, cu "Dialog Practic" clientul Dialog plãteste doar apelurile realizate.
În 15 octombrie 1997 Mobil Rom a lansat un nou serviciu GSM - CRONOS.
····CRONOS este un serviciu oferit gratuit tuturor abonatilor Dialog, indiferent de varianta de abonament (Dialog 50, Dialog 150, Dialog 300 sau Dialog Practic), care completeazã oferta de bazã a Mobil Rom. Cu CRONOS, abonatii Dialog GSM vor putea cunoaste în orice moment, apelînd 414 de la telefonul mobil Dialog, numãrul de minute rãmase din abonamentele Dialog si valoarea convorbirilor suplimentare efectuate, avînd astfel posibiliatatea sã-si gestioneze optim propriul buget. De asemenea, în perioada de 14 zile de achitare a facturii, clientii Dialog primesc trei mesaje de reamintire, pentru a evita suspendarea nedoritã a abonamentelor.
Mobil Rom semnează un acord de împrumut pentru suma de 100 milioane de dolari. Acordul a fost semnat cu bãncile ING Barings si Societe Generale, fiind cel mai mare împrumut acordat de cãtre bãnci comerciale. Împrumutul este o primã transã dintr-o finantare de 170 milioane dolari oferit Mobil Rom de cãtre IFC, ramurã a Bãncii Mondiale, împreunã cu bãncile comerciale ING Barings si Societe Generale.
Sfârsitul amului este benefic pentru Mobil Rom,lanseazã primul serviciu GSM cu plata anticipatã - "ALO GSM".
"ALO GSM" este un serviciu de telefonie mobilã fãrã abonament, facturã si taxã de conectare. Clientii "ALO GSM" pot fi apelati si pot telefona oriunde în România, în aria de acoperire Dialog GSM. De asemenea, pot telefona oriunde în lume. Clientii "ALO GSM" beneficiazã de servicii GSM ca Mesageria Vocalã sau "Identificarea apelantului".
Mobil Rom a lansat serviciile "Birou Mobil" si "Dialog Fax", la începutul anului 1998
Cu ajutorul serviciului "Birou Mobil" puteti sã transmiteti si sã receptionati mesaje fax, precum si sã schimbati fisiere de date.
Serviciul "Dialog Fax" vã permite transmiterea si receptionarea de mesaje fax cu ajutorul telefonului GSM.
Abonatii Dialog GSM beneficiazã acum de o nouã optiune: CRONOS oferã toate informatiile direct pe ecranul telefonului mobil.
De acum, formând 415, CRONOS nu doar îti spune, dar îti si aratã cât ai vorbit.
Mobil Rom si IFC, o sucursalã a Bãncii Mondiale, au semnat un acord de împrumut în valoare de 210 milioane de dolari. Rata dobânzii stabilite este Libor +2,50%, una dintre cele mai scãzute de pe piata financiarã româneascã, fapt ce demonstreazã încrederea bãncilor în potentialul pietei românesti si în structura actionariatului Mobil Rom. Astfel, Mobil Rom beneficiazã de o finantare totalã care se ridicã la suma de 372 milioane de dolari.
Consecvent obiectivului sãu de a-si diversifica permanent gama de servicii si produse, Mobil Rom lanseazã în aceastã varã o ofertã specialã ALO GSM: PACHETUL EASY ALO. În premierã în România este lansat pe piatã un pachet în care totul este "la vedere" si pregãtit pentru o comunicare imediatã.
Dialog GSM, liderul telefoniei mobile din România, continuã sã îsi respecte promisiunea de a fi cu adevãrat "serviciul GSM pentru întreaga tarã": din data de 28 august, Delta Dunãrii beneficiazã de acoperirea de calitate a retelei Dialog GSM. Pentru prima datã, un operator de telefonie mobilã reuseste sã "îmblânzeascã" þinuturile sãlbatice ale Deltei Dunãrii.
Lansarea serviciului Dialog GSM în Delta Dunãrii vine sã rãspundã necesitãtii de comunicare a oamenilor de afaceri din Zona Liberã Sulina si mai ales, sã asigure dialogul între comunitãtile izolate din aceastã parte a tãrii. De altfel, primul pas a fost deja fãcut: trei sate din Delta Dunãrii au primit din partea Dialog GSM telefoane si abonamente gratuite.
Din dorinta de a rãspunde nevoilor crescânde de comunicare ale oamenilor de afaceri, Dialog GSM, liderul telefoniei mobile din România, a lansat încã de la începutul acestui an serviciile Birou Mobil si Dialog Fax (incluzând Mesageria Fax). Aceste douã servicii permit transmiterea si receptionarea fisierelor de date si a mesajelor fax, atât în interiorul retelei Dialog GSM, cât si cãtre sau dinspre reteaua de telefonie fixã.
Dialog GSM împreunã cu partenerul si distribuitorul sãu autorizat Q-Net International vine acum din nou în sprijinul celor care doresc comunicatii de calitate, oferind în premierã pe piata româneascã servicii Dialog pe suport Hewlett Packard, în cadrul a douã pachete destinate unui acces rapid si sigur la informatie.
Începând cu data de 23 septembrie 1998, tuturor oamenilor de afaceri interesati în achizitionarea de servicii si produse specifice oferite de Dialog GSM le stã la dispozitie Dialog Business Center.Situat într-un spatiu deosebit, aflat pe Calea Victoriei nr. 153, Dialog Business Center oferã clientilor într-o atmosferã plãcutã, idealã derulãrii unei afaceri, posibilitatea de a asista pe "viu" la demonstratii de specialitate.
În dorinta de a rãspunde cât mai fidel nevoii de comunicare liberã si promptã a clientilor sãi, Dialog GSM lanseazã în premierã în România trei servicii cu valoare adãugatã: Repertoar, Info Util si Info+.
Prin intermediul Dialog, este pentru prima datã când un abonat al unei retele de telefonie mobilã GSM poate afla informatii de ultimã orã prin intermediul telefonului sãu mobil.
Accesul la aceste servicii nu necesitã un abonament special, exceptând serviciul Info+ .
Consecvent promisiunilor sale de a face ca telefonia mobilã sã fie accesibilã pentru tot mai multã lume, Dialog GSM a continuat sã-si diversifice oferta de servicii si produse GSM.Timp de un an si jumãtate, Dialog GSM a creat o relatie specialã cu publicul sãu, ascultându-l si încercând sã-i ofere solutia idealã pentru rezolvarea nevoilor de comunicare. Iatã de ce astãzi, Dialog GSM lanseazã în premierã noile pachete Dialog: Dialog Perfect, Dialog Plus si Dialog Premium.Fiecare pachet este compus dintr-un terminal, o cartelã SIM specialã si un ghid de utilizare a serviciilor Dialog GSM. În cazul Dialog Perfect, terminalul este marca Alcatel One Touch Easy. Pentru Dialog Premium, terminalul este un Alcatel One Touch Pochet. În ceea ce priveste Dialog Plus, acesta este disponibil în douã variante, prima cu terminal Alcatel One Touch View, cea de-a doua cu terminal Nokia 5110.
În dorinta de a rãspunde prompt cerintelor pietei, Dialog lanseazã un nou serviciu: MINI - MESAJE.
Acesta permite abonatilor Dialog sã transmitã si sã primeascã mesaje text de pânã la 160 de caractere. De asemenea, utilizatorii ALO pot primi mesaje text. Transmiterea si receptionarea acestora se poate realiza direct de pe telefonul mobil sau de la un echipament conectat la un telefon mobil. Noul serviciu se adreseazã tuturor abonatilor Dialog, atât persoane fizice cât si juridice care au nevoie de un nou tip de comunicare.
Astfel, din data de 8 martie 1999, acestia beneficiazã de o modalitate mult mai eficientã si discretã de transmitere sau receptionare a unei informatii fãrã a mai fi necesarã dictarea ei la telefon. Cumpãrã pachetul ALO Easy +, un pachet preplãtit utilizabil imediat dupã cumpãrare. Nu mai ai nevoie sã astepti pânã când se încarcã telefonul tãu Alcatel One Touch Club +. Introduci în telefon cartela SIM reîncãrcabilã ALO GSM, cât si cele 3 baterii LR6 si telefonezi imediat unde doresti, fãrã facturã, abonament si taxã de conectare.
Cu ocazia CERF ’99, Dialog a anuntat în premierã nationalã lansarea oficialã a douã noi servicii GSM: Dialog Internet si Dialog E-mail. Acestea completeazã gama de servicii profesionale oferite de Dialog clientilor sãi încã din luna februarie a anului trecut, când au fost lansate Birou Mobil si Dialog Fax. Noile servicii se adreseazã unui public tintã specializat: corporatii, clienti-societãti mari si utilizatori profesionali.
- Dialog Internet permite accesarea Internetului prin intermediul telefonului mobil. Serviciul oferã mobilitate totalã si posibilitatea de a te conecta la reteaua globalã oriunde si oricând, în aria de acoperire Dialog GSM.
- Dialog E-mail oferã posibilitatea oricãrui abonat Dialog de a primi si transmite mesaje E-mail prin intermediul telefonului mobil. În plus, serviciul permite transmiterea de notificãri în cazul mesajelor primite cât si detinerea unei cãsute postale pentru mesajele E-mail.
Privind concurenţa acerbă in telefonia mobilă, la sfârşitul anului 1996 au fost acordate licenţe pentru doi operatori GSM 900. Mobifon a lansat serviciul Connex după patru luni, Dialog două luni mai târziu.
Ambii operatori GSM au acordat o atenţie specială acoperirii. Mai întâi s-au concentrat pe marile zone urbane, acoperind aproximativ 80% din populaţie după primul an şi 90% după al doilea an. Acum ei îşi îndreaptă atenţia către oraşele mai mici şi zonele rurale.




Vineri Sambata Duminica
Abonam. Tarife0h 8h 18h 19h 24h 8h 15h 24h 24h

Dialog
1000 D/A
D/D 0.13$ 0.15$ 0.13$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.13$ 0.15$ 0.13$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.13$
0.07$
Dialog
600 D/A
D/D 0.14$ 0.16$ 0.14$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.14$ 0.16$ 0.14$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.14$
0.07$
Dialog
300 D/A
D/D 0.14$ 0.16$ 0.14$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.14$ 0.16$ 0.14$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.14$
0.07$
Dialog
150 D/A
D/D 0.15$ 0.18$ 0.15$
0.10$ 0.15$ 0.10$ 0.15$ 0.18$ 0.15$
0.10$ 0.15$ 0.10$ 0.15$
0.10$
Dialog
50 D/A
D/D 0.20$ 0.28$ 0.20$
0.04$ 0.15$ 0.04$ 0.20$
0.04$
Dialog
Practic D/A
D/D 0.15$ 0.25$ 0.15$
0.10$ 0.15$ 0.10$ 0.15$
0.10$
Dialog
Inedit D/A
D/D 0.30$ 0.09$
0.09$ 0.09$ 0.09$
0.09$
*Preturile nu include TVA



Mobil Rom, prin DIALOG GSM, ofera clientilor sai cea mai mare retea de telefonie mobila din Romania, care continua sa se dezvolte permanent. In prezent, reteaua de acoperire DIALOG GSM acopera peste 255 de orase si peste 11.250 km de sosele de pe tot cuprinsul tarii (februarie 1999). DIALOG GSM isi dezvolta din ce in ce mai mult acoperirea si in statiunile balneo-climaterice sau in alte zone de interes turistic, in afara de statiunile litoralului, Delta Dunarii si statiunile montane deja acoperite.
Mobil Rom dispune in prezent de patru centrale MSC operationale la Bucuresti, Cluj-Napoca, Bacau si Timisoara. In dorinta sa permanenta de a imbunatati calitatea semnalului, pentru a spori capacitatea retelei, dar si pentru o cat mai buna repartitie a traficului, Mobil Rom a deschis la sfarsitul anului 1998 a cincea centrala la Bucuresti.



In continuare va vom prezenta organigrama retelei de telefonie mobila Dialog GSM in Romania din punct de vedere al zonelor geografice si in acelasi timp structura unei filiale Dialog:



SEDIUL CENTRAL
BUCURESTI



FILIALA FILIALA FILIALA FILIALA
BUCURESTI BACAU TIMISOARA CLUJ-NAPOCA



DIRECTOR DE FILIALA



DIRECTOR ECONOMIC DIRECTOR DE MARKETING




Strategie Cercetari de Comunicatie
Programare marketing si promovare
Control



Atributiile compartimentului de marketing se inscriu in sfera proceselor si actiunilor prin intermediul carora intreprinderea se implica in sistemul relatiilor din cadrul mediului economico-social in care isi desfasoara activitatea si, in primul rand, cu piata.
Un prim domeniu de atributii cuprinde activitatile desfasurate pentru elaborarea si fundamentarea programelor de marketing, respectiv cele legate de: formularea obiectivelor globale urmarite de firma si a strategiilor si tacticilor necesare pentru atingerea lor; elaborarea politicii generale de marketing si a variantelor strategiei de piata pentru activitatea curenta sau pentru situatii neprevazute ale evolutiei relatiilor de piata; controlul si evaluarea executarii programelor de marketing.
Un alt domeniu de atributii circumscrie activitatile din sfera cercetarilor de marketing, concretizate in actiuni de:
Cercetare a mediului intern si extern al firmei; studiere a nevoilor consumatorilor (utilizatorilor) si a comportamentului acestora; efectuare a previziunilor de marketing; cercetari pentru fundamentarea politicii de marketing, a strategiei de piata si a mixului de marketing; cercetari necesare elaborarii riguroase a programelor de marketing ca si pentru evaluarea performantelor realizate.
Importante atributii revin compartimentului de marketing in procesul fundamentarii deciziilor. Aici, el are rol de sinteza, avand sarcina coordonarii activitatilor desfasurate in celelalte compartimente.
Pe langa aceste domenii de atributii cu caracter de coordonare si sinteza, compartimentului de marketing ii revin si importante sarcini de executie (operationale). Dintre acestea, se detaseaza prin rolul pe care-l joaca in atingerea obiectivelor strategice, activitatile din domeniul politicilor – de produs, pret, distributie si promotionale.
In cadrul compartimentului de marketing al filialei isi desfasoara activitatea 10 persoane dintre care 5 sunt economisti, 2 informaticieni, 2 ingineri si un sociolog.
DIALOG este serviciul GSM oferit de Mobil Rom. Mobil Rom, prin DIALOG GSM, ofera clientilor sai cea mai mare retea de telefonie mobila din Romania, care continua sa se dezvolte permanent. In prezent, reteaua de acoperire DIALOG GSM acopera peste 255 de orase si peste 11.250 km de sosele de pe tot cuprinsul tarii (februarie 1999). DIALOG GSM isi dezvolta din ce in ce mai mult acoperirea si in statiunile balneo-climaterice sau in alte zone de interes turistic, in afara de statiunile litoralului, Delta Dunarii si statiunile montane deja acoperite. DIALOG GSM va permite sa comunicati cu persoane care poseda un alt telefon mobil, si cu abonati ai retelei fixe, in Romania sau in strainatate. Cu DIALOG GSM comunicatia este posibila:

· de la un telefon mobil la unul fix.
· de la un telefon fix la ununl mobil.
· de la un telefon mobil la un alt mobil.

Mobil Rom dispune in prezent de patru centrale MSC operationale la Bucuresti, Cluj-Napoca, Bacau si Timisoara. In dorinta sa permanenta de a imbunatati calitatea semnalului, pentru a spori capacitatea retelei, dar si pentru o cat mai buna repartitie a traficului, Mobil Rom a deschis la sfarsitul anului 1998 a cincea centrala la Bucuresti.
DIALOG GSM:
Va ofera un alt mod de comunicare, prin care puteti fi permanent in legatura cu cei dragi, cu partenerii de afaceri si cu prietenii
Va ofera cea mai mare arie de acoperire, care continua sa se dezvolte permanent, retea caracterizata de o foarte buna calitate a semnalului
Va ajuta sa va controlati bugetul afectat comunicatiilor
Are o retea intinsa de distributie in intreaga tara, fiind astfel la indemana oricui
Este un serviciu inovativ, flexibil care va ofera 6 variante de abonament, astfel croite incat sa se adapteze nevoilor dvs.(DIALOG 600, DIALOG 300, DIALOG 150, DIALOG 50, DIALOG Week-end si DIALOG Practic)
Prin preturile practicate, preturi promotionale la noile tipuri de abonamente sau servicii auxiliare, prin tarifarea diferentiata pe intervale de timp, si prin alte preturi practicate Dialog GSM a acaparat o foarte mare parte din piata de telefonie mobila din Romania si a reusit in mare masura sa satisfaca cererile in materie ale clientilor.
Promovarea propriilor produse si servicii se realizeaza prin diferite metode: fluturasi, banere, afise, concerte si activitati sportive sponsorizate, scrisori catre clienti si nu numai, campanii promotionale trimestriale, preturi promotionale practicate de sarbatorile importante (Paste, Craciun). odorizante auto
Distributia produselor si serviciilor Dialog se realizeaza prin intermediul propriilor puncte de distributie (magazine, centre regionale Dialog) sau prin intermediul dealer-ilor autorizati. In ambele cazuri canalul de distributie este scurt ceea ce se reflecta asupra preturilor care sunt foarte mici, precum si asupra calitatii care este superioara concurentilor.

Este momentul sa intri in DIALOG!!!

ATOMUL

Atomul este cea mai mică particulă a unui element chimic. Diametrul atomului este cuprins, aproximativ între 0,8 Å pentru elementele uşoare şi 3 Å pentru elemnetele grele. În contrast cu vechea lor reprezentare, atomii au o structură complexă, căreia i se datorează varietatea proprietăţilor fizice şi chimice. În antichitate atomul a fost reprezentat de gânditori mate-rialişti, ca Leu-cip, Democrit, Epicur şi Aris-totel. Conform teoriei lui Aris-totel: „ orice corp poate fi divizat în părticele oricât de mici fără ca prin aceasta să i se altereze substanţa. Nu se poate arăta o parte atât de mică dintr-o mărime, încât din ea să nu mai putem obţine, prin diviziune, una şi mai mică ”.
De-a lungul evoluţiei cunoştinţelor acumulate şi a tehnicii aflate la dispoziţia omului s-au creat mai multe modele a ceea ce se credea a fi modelul perfect al atomului.
MODELUL SFERIC Conform acestui model, atomilor le revin următoarele proprietăţi: atomii au formă sferică, atomii sunt complet elastici (la o ciocnire cu alţi atomi energia lor cinetică nu se transformă în alte forme de energie) şi atomii aceluiaşi fel de substanţă au aceeaşi mărime şi aceeaşi masă. Atomii au fost deci imaginaţi ca mici particule sferice în care masa este distribuită omogen. Reprezentarea atomului caracteri-zată prin cele 3 proprietăţi enumerate se numeşte modelul sferic al atomului.
MODELUL ATOMIC THOMSON În anul 1904 J.J. Thomson (1856-1940) a dezvoltat un model conform căruia atomul constă dintr-o masă încărcată pozitiv şi distribuită omogen sub formă de sferă. În această masă sunt încorporate în unele locuri sfere mult mai mici, cu sarcină negativă – electronii. Numărul lor este atât de mare încât sarcina lor negativă totală este egală cu sarcina pozitivă a restului atomului. De aceea, în exterior atomul este neutru din punct de vedere electric. Când se separă un electron, restul atomului rămâne pozitiv. Cu ajutorul acestui model atomic, se explică de ce la condicţia electrică în metale participă electronii şi nu atomii reziduali.
MODELUL ATOMIC RUTHERFORD
O extindere a modelului lui Thomson a fost întreprinsă în 1911 de către Rutherford (1871-1937). Bazându-se pe experienţele lui H. Hertz, Lenard, Geiger, Rutherford a elaborat un model atomic nou care are următoarele proprietăţi: aproape toată masa atomului este concentrată în interior într-un volum mic, nucleul atomic. Acest nucleu atomic are un diametru de 10-14 - 10-15 faţă de diametrul de 10-9 - 10-10 m al întregului atom; nucleul este încărcat pozitiv. El este înconjurat de un înveliş de electroni care fac ca, faţă de exterior, atomul să fie neutru din punct de vedere electric; electronii sunt reţinuţi de nucleu prin forţe electrostatice. O mişcare circulară în înveliş împiedică electronii să cadă pe nucleu. Atracţia electrostatică acţionează ca forţă centripetă. Rutherford a calculat traiectorii hiperbolice pentru cazul unei particule în câmpul unui nucleu atomic. El a obţinut o ecuaţie care descrie împrăştierea unui fascicul paralel de raze α la trecerea printr-o foiţă metalică de aur. Cu ajutorul acestei ecuaţii s-a demonstrat că numărul de ordine care îi revine unui element chimic în sistemul periodic este egal cu numărul de sarcină Z al nucleului său. Prin reprezentarea atomului dată de Rutherford s-a introdus pentru prima dată noţiunea de nucleu atomic. El primeşte Premiul Nobel pentru chimie în 1908.
Datele experimentale privind structura complexă a atomului au fost cele legate de: descoperirea electronului, descoperirea nucleului, a nivelelor energetice. Existenţa şi mişcarea electronilor în atomi s-a explicat prin mai multe teorii, dar multe sunt depăşite sau sunt de domeniul istoric. Teoria care a reuşit să explice în cea mai mare parte comportarea electronului în atom şi toate proprităţile substanţelor se bazează pe calculul mecano-cuantic asupra învelişului de electroni.
TEORIA CUANTELOR Max Planck stabileşte că un corp fierbinte nu poate să emită sau să absoarbă lumină de o anumită lungime de unde în cantităţi arbitrare, ci poate să emită sau să absoarbă o anumită cuantă (cantitate) de energie luminoasă de o undă dată. Emiterea sau absorbţia de energie de către substanţe se face pe baza schimbului energetic suferit de electronii din atomi. Deoarece substanţele nu pot absorbi sau emite decât anumite cantităţi de energie, înseamnă că electronul când există în atom nu poate avea decât anumite energii. De aici reiese un adevăr foarte important: în spaţiul atomic electronul are energia cuantificată. Absorbţia de energie radiantă constă în trecerea electronului de la un nivel energetic inferior la unul superior. Emisia este datorată unei treceri inverse. Cantitatea de energie luminoasă W, de lungime de undă λ absorbită sau emisă într-un singur act nu este o cantitate constantă (ca de exemplu sarcina electronului), ci valoarea ei este proporţională cu frecvenţa ν a radiaţiei absorbite sau emise:
ν = C / λ ; W = h · ν , unde h este constantă universală , numită constanta lui Planck, are dimensiunile unei acţiuni [energie] × [timp] = 6,6256 · 10-34 j.s. (±0,0005 · 10-34 j.s.). În afara atomului electronul poate avea toată gama de energii posibile.energia electronului în afara atomului este necuantificată.
TEORIA ONDULATORIE În mecanica cuantică, reţinându-se la descrierea clasică a unui mobil prin poziţia şi viteza sa, se afirmă că tot ce se poate şti despre o Întrucât azotul din cameră nu conţinea H, protonul trebuia să fi fost eliberat în locul de bifurcare. Aceasta l-a dus pe Rutherford la interpretarea corectă a proceselor. În locul de bifurcare, particula α a pătruns într-un nucleu de azot. A avut loc o reacţie nucleară, nucleul de azot preluând particula α şi cedând în schimb un proton. Conform legii conservării sarcinii, sercina nucleului nou format trebuie să fie cu o unitate elementară mai mare.particulă în mişcare se reduce la cunoaşterea unei funcţii matematice complexe ψ de cele trei coordonate şi timp: ψ (x, y, z, t), denumită funcţie de undă a particulei.
Louis de Broglie (1924), pornind de la dualitatea undă – corpuscul sub care apare lumina, şi–a propus să studieze dacă această dualitate nu se manifestă şi la particule ca: electroni sau atomi.
Fotonul ca particulă posedă o masă.
m = h· ν /c2
Lungimea de undă a radiaţiei luminoase se exprimă cu ajutorul relaţiei:
λ = c / ν
Dezintegrarea radioactivă naturală demonstra că nucleele atomice nu sunt indivizibile. De la această descoperire încoace, ţelul cercetării era de a găsi căi şi mijloace pentru a modifica compoziţia nucleelor atomice prin intervenţii. Prima transformare nucleară artificială i-a reuşit lui Rutherford în anul 1919. Iradiind într-o cameră Wilson azot cu particule α emise de Ra – C , astfel obţinând fotografia primului nucleu modificat prin transmutaţie nucleară. Rezultatul izbitor reprezentat în fotografie este urma unei particule α care se bifurcă într-o urmă scurtă groasă şi una mai lungă şi subţire. În interpretarea acestei observaţii, Rutherford a pornit de la urma lungă şi subţire.judecând dupăputerea ei de ionizare, acesta nu a putut fi produsă decât de un proton, adică un nucleu de hidrogen. O reacţie nu-cleară este declanşată prin pă-trunderea unui pro-iectil nu-clear în nucleul atomic. Proiectilele nucleare uzuale sunt particulele α He, protonul, deuteronul, neutronul şi cuanta γ. Nucleul intermediar instabil se transformă din nou după un timp foarte scurt.
Două tipuri de reacţie importante sunt: a) reacţia de captură: particula bombardantă rămâne în nucleu. Nucleul puternic excitat nu-i mai dă drumul ci trece în starea sa fundamentală prin emisie de radiaţie γ. b) reacţia de schimb: particula bombardantă rămâne în nucleu iar în locul ei se emite alta. Emisia noii particule este însoţită adesea de radiaţie γ.
În urma dezintegrării β creşte sau scade numărul atomic după cum atomul emite un electron sau un pozitron. Tranziţia izometrică în urma căreia se modifică numai energia internă a nucleului şi fisiunea spontană în urma căreia nucleele grele se sparg în două sau mai multe fragmente cu mase aproximativ egale şi se emit câţiva neutroni. Prin aceasta se produce o degajare de energie care face ca temperatura unui preparat radioactiv să fie mai mare decât cea a mediului ambiant. Radioactivitatea este un fenomen specific nuclear, nefiind influenţat de condiţiile exterioare ca: temperatură, presiune, câmpuri electrice sau magnetice, stare de agregare. În medie viteza de dezintegrare este proporţională cu numărul de nuclee existente în acel moment, ceea ce înseamnă că numărul mediu de nuclee radioactive descreşte după o lege exponenţială. Prin bombardarea nucleelor atomice ale unor elemente cu anumite particule pot fi obţinuţi izotopi radioactivi ce nu se găsesc în natură. Radiaţiile emise de elementele radioactive produc numeroase efecte cum ar fi: impresionarea plăcilor fotografice, ionizarea gazelor, provocarea luminiscenţei unor substanţe, amorsarea sau accelerarea unor reacţii chimice, distrugerea celulelor vii, sau a microorganismelor. Radioactivitatea are utilizări în cele mai diverse domenii (agricultură, industrie, medicină) utilizări care se bazează fie pe efectele produse de radiaţii asupra substanţei, fie pe identificarea substanţei radioactive. Între aplicaţiile mai importante sunt: analiza radiochimică, defectoscopia nedistructivă, tehnica reglajului automat, determinarea vârstei absolute a formaţiunilor geologice, tratarea unor boli, producerea energiei termice şi electrice în centralele nucleare.




Radioactivitatea artificială a fost descoperită de soţii Irène şi Frédéric Joliot-Curie în 1934.

HIDROCARBURI ALIFATICE

I ALCANI (PARAFINE)

1. DEFINITIE: Se numesc alcani(parafine) hifrocarburile alifatice saturate aciclice.

2. FORMULA GENERALA: CnH2n

3. NOMENCLATURA:
n=1 metan
n=2 etan
n=3 propan
n=4 butan
n=5 pentan
n=6 hexan
n=7 heptan
n=8 octan
n=9 nonan
n=10 decan

4. STRUCTURA:
- legaturi simple de tip σ C – H
C – C
- C hibridizare sp3
- orientarea covalentelor carbonului – tetraedrica
- unghiul intre legaturile carbonului - 109º28’
- lungimea legaturii C – 1.1Å – H
C – 1.54Å – C

5. RADICALI: sunt fragmente moleculare obtinute prin indeparterea unui numar oarecare de atomi de H din molecula alcanului; apar intermediar in reactii chimice.
= radical hidrocarbonat alcanic = radical alchil

monovalenti: numele hc – an + il
ex: CH4 –> -CH3
metan metil

divalenti: numele hc – an + ilen
ex: CH4 –> >CH2
metan metilen

trivalenti: numele hc – an + in
ex: CH4 –> ->CH2
metan metin

6. IZOMERIE: de catena pentru alcanii cu n≥4
catena – liniara – n. alcan (normal alcan)
– ramificata – pozitia + numele ramificatiei + numele alcanului corespunzator catenei principale
ex: C4H10 CH3 – CH2 – CH2 – CH3 n.butan
CH3 – CH – CH3 2 – metil – propan
(izobutan)
CH3
Izomeri = compusi cu aceeasi formula moleculara si aranjament structural
diferit, avand proprietati fizice si chimice putin diferite.

7. PROPRIETATI FIZICE:
n = 1÷ 4 -> termini gazosi
n = 5 ÷ 15 +: termini lichizi
n ≥ 16 -> termini solizi

- p.f.º si p.t.º cresc cu numarul atomilor de C din molecula
- ramificarea catenei micsoreaza p.f.º
- termenii lichizi si solizi au densitatea mai mica decat a apei
- alcanii lichizi si solizi sunt insolubili in apa, solubili in solventi organici

8. PROPRIETATI CHIMICE

- alcanii au reactivitate mica.

A. Reactii de substitutie
a) Halogenarea (X=Cl, Br)
Conditii de reactie: lumina(hυ) sau 300 - 600ºC
Mecanism de reactie: substitutie radicalica SR
CH4 + Cl2 – hυ –> CH3 – Cl + HCl
metan monoclormetan
(clorura de metil)
CH3 – Cl + Cl2 – hυ –> CH2Cl2 + HCl
clorura de metil diclormetan
(clorura de metilen)
CH2Cl2 + Cl2 – hυ –> CHCl3 + HCl
clorura de metilen clorura de metin
(triclormetan, cloroform)
CHCl3 + Cl2 – hυ –> CCl4 + HCl
cloroform tetraclorura de carbon

b) Nitrarea (cu HNO3)
Mecanism de reactie: substitutie radicalica SR
CH4 + HONO2 - tºC –> CH3 – NO2 +H2O
metan nitrometan

c) Sulfoclorurarea (+ SO2 + Cl2) SR
CH4 + SO2 +Cl2 –> CH3 – SO2Cl + HCl
metan sulfoclorura de metil

B. Reactii de izomerizare
Mecanism de reactie: transpozitie T
Conditii de reactie: AlCl3, 50 - 100ºC
CH3 – CH2 – CH2 – CH3 <= AlCl3, tº => CH3 – CH – CH3
n.butan
CH3
2 – metal – propan
(izobutan)
C. Descompunerea termica – dehidrogenare + cracare

t<650º> cracare
t>650º –> piroliza CH4 +CH2 = CH – CH3
>cracare
CH3 – CH2 – CH2 – CH3 – CH3 – CH3 + CH2=CH2

H2 + CH2 = CH – CH2 – CH3
>dehidrogenare
H2 + CH3 – CH = CH – CH

D. Reactii de oxidare
a) Oxidari => produsi ce apartin altor clase de substante
CH4 + 1/2O2 – 60 atm, 400ºC –> CH3 – OH
metanol
(alcool metilic, hidroxi-metan)

CH4 + O2 – 400-600ºC, oxizi de azot –>CH2 = O + H2O
metanal
(aldehida formica, formaldehida)
CH4 + 1/2O2 –> CO + 2H2
gaz de sinteza
CH4 + O2 –> C + 2H2O
negru de fum
CH4 + NH3 + 3/2O2 – pt, 1000ºC –>HCN + 3H2O
amonoxidare
CH4 + (N2, O2) –> CO2 + 2H2O +N2
aer
CH4 + H2O – Ni, 650-900ºC –> CO + 3H2
gaz de sinteza
R – CH3 – 100ºC, catalizatori, oxidare –> R – COOH
alcan superior acid gras
b) Arderi => CO2 + H2O + caldura (Q)
CH4 + 2O2 –> CO2 + 2H2O + Q
CnH2n+2 + 3n+1/2O2 –> nCO2 + (n+1)H2O

! Alcanii inferiori formeaza cu O2 si aerul amestecuri detonante.
Alcanii superiori ard progresiv si cu viteze controlabile.

HALOGENII

FLUORUL.

Simbolul F; Numarul atomic Z=9 ;masa atomica A=18,9984;valenta I.
PREPARAREA FLUORULUI.
Fluorul se prepara prin electroliza unei topituri formate din fluorura de potasiu(KF) si acid fluorhidric(HF),la250*C.Celula pentru electroliza este executata din Nichel si electrozii sunt din grafit. Fluorul se degaja la polul pozitiv.
PROPRIETATILE FLUORULUI:
Fluorul este un gaz de culoare verzuie galbena, cu miros patrunzator si iritant. Se lachefiaza la –187.9*C, trecand intr-un lichid de culoare galbena deschisa. Poate fi solidificat.
Fluorul este elementul cel mai reactiv dintre toate nemetalele(metaloizi),deoarece are raza atomica mica , si prin aceasta el manifesta o puternica tendinta sa accepte electroni.Fluorul se combina direct cu toate elementele cu producere de caldura si de lumina, cu exceptia oxigenului si azotului.Cu hidrogenul, fluorul se combina cu explozie la intunericchiar si la temperaturi foarte joase(-252.5*C) formand acid fluorhidric:
H2 + F2 = 2HF
Reactioneaza energic cu carbonul,cu fosforul ,cu sulful si aproape cu toate metalele , dand fluorurile respective.
Fluorul descumpune cu multa energie apa ,punand in libertate oxigenul:
F2 + H2O = O+2HF
Prin aceasta reactie se explica producerea de rani grave ,care se vindeca greu ,ca urmare a actiunii fluorului asupra tesuturilor organice.
Substantele organice , ca eterul ,benzina ,alcoolul,se aprind in contact cu fluorul din cauza de a se tendintei acestuia combina cu hidrogenul.
Fluorul deplaseaza ceilalti halogeni din hidracizii sau din sarurile lor ,cu punerea in libertate a halogenului respectiv:
F2 + 2HCl = Cl2 +2HF
F2 + 2NaCl = Cl2 + 2Naf
INTREBUINTARILE FLUORULUI . Fluorul se intrebuinteaza in industrie la sinteza unor materiale plastice (fluoroplaste) rezistente la actiunea acizilor si la prepararea unor derivati fluorurati ai hidrocarburilor aromatice ,care se utilizeaza ca dizolvanti ca agenti frigorifici sub numele de “freon”(la frigidere),ca lubrifianti etc.

Bromul.

Simbol:Br; numarul atomic Z=35 ; masa atomica A=79,909; valenta I,(III),V.
PREPARARE. In laborator ca si in industrie ,prepararea bromului se bazeaza pe proprietati pe care o are clorul de a inlocui bromul de compusii sai.Tratand o solutie de bromura cu apa de clor sau introducand un curent de clor , bromul este pus in libertate si se separa cu ajutorul unui dizolvant (de exemplu sulfura de carbon):
2KBr + Cl2 = Br2 + 2KCl
MgBr2 + Cl2 = Br2 + MgCl2
Industrial operatia are loc in coloane in care circula clorul gazos in contracurent cu apele reziduale sau cu apele petroliere care contin bromuri:
2Br + Cl2 = Br2 + 2Cl
Bromul gazos obtinut este apoi condensat in instalatiile de racire.
PROPRIETATI FIZICE SI CHIMICE.Bromul este singurul nemetal lichid la temperatura normala.Are culoarea rosie-bruna si densitatea 3.14 g/cm cub.Din cauza temperaturii de fierbere scazute (58.8*C)la temperatura normala emite vapori de culoare bruna-rosiatica care se gasesc intotdeauna deasupra bromului lichid in vasele in care acestea se pastreaza.Se solidifica usor( la –7.3*C) prin racire cu gheata si sare,trecand intr-o masa cristalina.
Bromul se dizolva in proportie mica in apa(3.5g in 100g apa la 20*C) formand apa de brom,un oxidant mai slab decat apa de clor.Acestea se pastreaza in sticle colorate sau la intuneric,deoarece la lumina se descompune.
Bromul se dizolva mai bine in dizolvanti organici,ca:benzen,cloroform,sulfura de carbon,tetraclorura de carbon,etc.,cu ajutorulcarora poate fi extras chiar din solutiile diluate.
Are proprietati chimice asemanatoare cu ale clorului,fiind insa mai putin reactiv decat acesta.Bromul descompune apa punand in libertate oxigen:
Br2 + H2O = HBr + HBrO
HBrO = HBr + 1/2O2
Se combina cu hidrogenul prin incalzire in prezenta unor catalizatori,dand acid bromhidric:
Br2 + H2 = 2HBr
Cu metale,mai ales cu cele active (K,Na,Mg,etc.)se combina direct formand bromuri:
2K + Br2 = 2KBr
Mg + Br2 = MgBr2
Se poate combina direct si cu nemetalele,cu exceptia oxigenului,azotului si carbonului.
Bromul ataca substantele organice,distrugandu-le,din care cauza sticlele care contin brom nu se inchid cu dopuri de cauciuc sau de pluta.
PROPRIETATI FIZIOLOGICE. Bromul are miros iritant si o actiune daunatoare asupra mucoaselor organelor respiratorii.O picatura de brom lichid cazuta pe piele produce arsuri si rani dureroase care se vindeca greu.In caz de arsuri cu brom,rana trebuie spalata cu petrol lampant,nu cu apa.
INTREBUINTARI. Intrebuintarile bromului sunt cu mult mai reduse decat ale clorului.Bromul se intrebuinteaza la prepararea unor coloranti organici si la obtinerea unor derivati bromurati(brom-acetona,bromura de benzil,etc). In laborator,bromul este utilizat ca oxidant.
Bromura de potasiu KBr este utilizata in medicina ca bun calmant al sistemului nervos; bromura de argint AgBr,datorita prprietatii ei de a fi sensibila la actiunea luminii este utilizata la prepararea placilor si filmelor fotografice.





IODUL

Simbolul I; numarul atomic Z=53; masa atomica A=126.904; valenta I,(III),V,VII

PREPARAREA IODULUI. In laborator se poate prepara prin tratarea solutiei apoase a unei ioduri cu apa de clor sau cu clor gazos care pune iodul in libertate:
2KI + Cl2 = I2 + 2KCl
Industrial, iodul se obtine prin electroliza iodurilor care se gasesc in cenusa algelor marine. Iodul se mai extrage din apele reziduale de la extractia titeiului cu ajutorul schimbatorilor de ioni sau prin tratarea apei de sonda cu azotit de sodiu sau de potasiu,in prezenta acidului sulfuric:
2KI + 2KNO2 + 2H2SO4 = I2 + 2K2SO4 + 2H2O + 2NO
PROPRIETATI FIZICE SI CHIMICE. Iodul este o substanta solida la temperatura normala, cristalizata in sistemul rombic, de culoare violet-cenusie, cu luciu metalic si miros caracteristic. Incalzit in conditii normale de presiune iodul nu se topeste, ci trece direct in vapori. Prin racire acesti vapori trec din nou in stare solida. Acest fenomen fizic de trecere a unei substante solide direct in vapori si invers se numeste sublimare.
Iodul este foatre putin solubil in apa(0.029g in 100g apa la 20*C), dar o cantitate micade iodura de potasiu inlesneste solubilizarea iodului. Se dizolva in alcool dand tinctura de iod,in sulfura de carbon,in cloroform, in tetraclorura de carbon,etc, dand solutii de culoare violeta.Cu ajutorul acestor dizolvanti se poate extrage iodul din solutiile lui apoase.
Ca si ceilalti halogeni, iodul se combina cu hidrogenul, dar abia la 200*C, fiind mai putin activ decat clorul si bromul. Reactia este reversibila.
H2 + I2 = 2HI
Iodul coloreaza o solutie de amidon in albastru. Este o reactie caracteristica atat pentru recunoasterea amidonului cat si pentru recunoasterea iodului. Culoarea albastra dispare prin incalzire si reapare prin racire.
Iodul se combina de asemenea, direct cu sulful si cu fosforul, cu metale active, ca de exemplu, cu zincul; descompune hidrogenul sulfurat, punand in libertate sulful:
I2 + H2S = S + 2HI
INTREBUINTARI. Iodul este utilizat in industria colorantilor,in medicina sub forma de tinctura de iod si iodoform(CHI3) ca dezinfectanti, etc.


CARACTERE GENERALE ALE HALOGENILOR
HALOGENII CA GRUPA NATURALA A ELEMENTELOR

Grupa VII principala a sistemului periodic al elementelor cuprinde elementele: fluor F,clorCl, bromBr, iodI si elementul radioactiv astatin At; primele patru elemente sunt cunoscute sub numele de halogeni.
Numele de halogen, care inseamna producator de stare (halos= sare, gennao= a naste) se datoreste proprietatii pe care o au aceste elemente de a se combina cu metalele, dand saruri numite halogenuri (fluoruri , cloruri, bromuri, ioduri) .
Atomii acestor elemente au cate sapte electroni pe stratul electronic exterior si fac parte din grupa VII a sistemului periodic.
Deoarece pana la configuratia electronica stabila numita octet,mai lipseste un singur electron, atomii acestor elemente au tendinta de a-l capta, transformandu-se in ioni monovalenti electronegativi.Aceasta tendinta poarta numele de electronegativitate, si aceasta creste de la iod la fluor. Fluorul fiind cel mai electronegativ, iar iodul cel mai putin electronegativ dintre toti halogenii, primul formeaza cu elementele electropozitive compusii cei mai stabili, iar ultimul, compusii cei mai putin stabili.
Desi atomii tuturor halogenilor au cate sapte electroni pe stratul electronic exterior, totusi numai clorul si iodul au valenta pozitiva maxima sapte, in timp ce bromul are valenta pozitiva maxima cinci,iar fluorul este numai monovalent.Datorita marii lor electronegativitati, halogenii se gasesc in naturanumai sub forma de compusi.In stare gazoasa moleculele halogenilor sunt biatomice.
Deoarece electronegativitatea creste de la iod la fluor, fiecare halogen este scos din compusii sai de ceilalti halogeni mai usori decat el. De exemplu, iodul este scos din compusii sai de toti ceilalti halogeni, bromul este scos de clor si fluor, iar clorul este scos numai de fluor.
Electropozitivitatea creste odata cu cresterea masei atomice,adica de la fluor la iod; de aceea, iodul pe langa caracterul sau nemetalic are si un caracter metalic(ICI3).
Afinitatea halogenilor pentru hidrogen scade pe masura ce creste masa atomica.Astfel ,in timp ce fluorul se combina cu explozie cu hidrogenul chiar la temperaturi foarte joase, -252.5*C, clorul se combina violent numai sub actiunea luminii si la temperatura obisnuita, bromul se combina abia la o slaba incalzire si prezenta catalizatorilor, iar iodul se combina numai la cald in prezenta de catalizatori.
Stabilitatea acestor hidracizi creste de la HF la HI, ceea ce dovedeste ca legatura hidrogenului cu halogenul este din ce in ce mai slaba de la fluor la iod.
Afinitatea halogenilor pentru oxigen creste de la fluor la iod, adica in timp ce fluorul nu formeaza ,decat greu, compusi cu oxigenul, iodul da compusii oxigenati cei mai stabili.Dupa cum se poate observa, afinitatea halogenilor pentru oxigen este inversa fata de aceea pentru hidrogen.
Halogenii se combina cu cele mai multe nemetale, dand compusi care, in general, sunt usor volatili si hidrolizabili.
Halogenii se combina cu metalele, dand halogenuri cu caracter de saruri (CaF2, NaCl,
KCl, MgBr2, NaI,etc).+

Apa Sursa vieţii

Stare naturală. Apa este una din cele mai răspândite substanţe în natură, găsindu-se în toate cele trei stări de agregare: solidă (gheaţă, zăpadă, grindină, chiciură), lichidă (apă de ploaie, ape subterane, oceane, mări, fluvii, râuri, lacuri, bălţi etc.) şi gazoasă (vaporii de apă din atmosferă şi emanaţiile vulcanice).
În natură nu există apă pură. Apele naturale conţin dizolvate cantităţi variate de diferite substanţe.
APA, H2O, masa mol. 18,02, lichid incolor, de culoare albastră-verzuie în straturi groase. Are structură unghiulară (A 104,5°), care în realitate este pseudo-tetraedrică, rezultată prin hibridizare sp3, molecula de apa dispunând de doi orbitali hibrizi ocupaţi cu câte o pereche de electroni neparticipanţi.
C Compoziţia a fost stabilită în perioada 1871—1905 prin experienţele lui Macquer, Cavendish, Lavoisier, Laplace şi alţii.
Hidrogenul şi oxigenul având mai mulţi izotopi, apa obişnuită conţine în proporţie mică şi combinaţiile reciproce ale aces-tora : H216O ; H217O ; H218O ; HD16O ; HD17O ; HD18O; D216O ; D217O ; D218O şi T2O. Prezintă un pronunţat moment electric de dipol µ 1,84, fiind un bun solvent, capabil să funcţioneze ca donor de electroni. Dacă în stare de vapori apa este formată din molecule neasociate, în stare lichidă şi în gheaţă, ele sunt asociate prin legătura de hidrogen. Gheaţa cristalină are o structură afinată, cu simetrie hexagonală, analogă cu a β-tridimitului, în care orice moleculă de apa este coordinată de alte patru molecule de apa, respectiv fiecare atom de oxigen este înconjurat tetraedric de alţi patru atomi de oxigen întocmai ca atomii de carbon în diamant.



Structura cristalină cu simetrie hexagonală a gheţii (a) şi coordinarea tetraedrică a atomilor de oxigen în gheaţă (b).

Totodată, fiecare atom de oxigen al unei molecule de apă este legat covalent de doi atomi de hidrogen ai moleculei proprii şi de alţi atomi de hidrogen proveniţi din două molecule diferite, prin legături de hidrogen. Apa prezintă o serie de proprietăţi anormale dato-rită asocierii moleculelor prin legături de hidrogen. Astfel, densitatea apei în loc să scadă continuu cu temperatura, aşa cum se întâmplă la celelalte lichide, are valoarea maximă la 4°C şi anume egală cu unu. La 0° C, apa se solidifică mărindu-şi volumul (d.0,9168) cu 9% fiind mai uşoară decât apa lichidă, pe care pluteşte. Valoarea mică a densităţii gheţii este atri-buită structurii afinate a reţelei cristaline. Drept consecinţă, sub 4°C, apa răcită îngheaţă, se ridică la suprafaţă sub forma unui strat protector faţă de temperatura exterioară, făcând posibilă viaţa acvatică. Apa trece în stare de vapori la 100°C mărindu-şi volumul de ~1700 ori. Intervalul de temperatură anormal de mare în care apa se află în fază lichidă (0°C — 100°C) este atribuit, de asemenea, asocierii moleculelor de apa, res-pectiv legăturilor de hidrogen. Cele două puncte extreme ale apei, de solidificare, respectiv de fierbere la presiune nor-mală, constituie temperaturile 0°C şi 100°C în scara termometrică în grade Celsius. Căldura specifică mare a apa (4,18 J-g-1) are un rol regulator asupra temperaturii apa, deoarece tem-peratura lacurilor şi mărilor se schimbă mai lent decât a solu-lui. Căldura latentă de vaporizare este anormal de mare : 40,7 kj/mol. Apa se dovedeşte un lichid puţin compresibil, prezentând un minim la presiuni joase. În stare pură, ca ur-mare a unei ionizări proprii extrem de reduse, apa are o conductibilitate electrică mică :

H20 H+ + OH- ; K = 1,04-10-11 la 25°C

Din această cauză, apa pură este greu de electrolizat în schimb, ea are o constantă dielectrică mare ( ε 81), fapt care-i conferă excelente proprietăţi ionizante şi de dizolvant, fiind unul din cei mai importanţi dizolvanţi pentru electroliţi şi chiar pentru combinaţii nepolare anorganice şi organice.
Solubilitatea substanţelor în apa se datoreşte fie existenţei în molecula aces-tora de grupe OH capabile să formeze legături de hidrogen cu moleculele de apă, fie caracterului polar al unor ioni apţi a se înconjura cu molecule de apă prin forţe ion-dipolice. Conductibilitatea termică a apei este mică, de cca 100 ori mai mică decât a argintului, apa fiind totuşi un conductor termic mai bun decât multe lichide organice. Molecula de apă, dato-rită caracterului puternic exoterm, este atât de stabilă, încât abia se disociază 10% prin ridicarea temperaturii la 2500°C. Spre deosebire de oxigen, azot, iod, seleniu, telur, arsen şi stibiu, care nu reacţionează cu apa, numeroase elemente ne-metalice sau metalice descompun apa la diferite temperaturi. Astfel, clorul reacţionează la întuneric, bromul la lumină, sulful la fierbere, fosforul la 250°C, borul, carbonul şi siliciul la roşu. Corespunzător cu poziţia lor în seria tensiunilor electrochimice, metalele reacţionează foarte diferit cu apa asemănător reacţiei acestora cu acizii minerali. Spre deosebire de metalele alcaline care reacţionează violent cu apa la rece, cu degajare de hidrogen, magneziul reacţionează numai la 100°C, iar fierul la 800°C. în contact cu oxizii unor nemetale sau cu oxizi ai unor metale plurivalente în stări de oxidare superioare, apa formează acizi, iar cu oxizii metalelor alcaline şi alcalino-pământoase (excepţie beriliul), baze. Unele carburi, siliciuri, azoturi, fosfuri, arseniuri, sulfuri, selenuri, telururi reacţio-nează cu apa cu formare de hidroxizi metalici şi degajare de compuşi hidrogenaţi corespunzători. Sărurile provenite dintr-un acid tare cu o bază slabă hidrolizează sub acţiunea apei, cu caracter acid, iar cele ale unui acid slab cu o bază tare, cu caracter bazic. Apa are proprietatea de a cataliza numeroase reacţii, cum sunt cele ale halogenurilor cu oxigenul, a hidro-genului sulfurat cu oxizii de azot, a hidrogenului cu clorul la lumină şi altele. Substanţele capabile să fixeze un număr de molecule de apă şi având o compoziţie chimică definită se numesc hidraţi
Apa ca solvent. Apa este cel mai important dintre toţi sol-venţii utilizaţi în tehnică sau apărând în natură. Apa dizolvă electroliţi (acizi, baze şi săruri), formând soluţii în care aceşti compuşi sunt ionizaţi. De aseme-nea apa dizolvă numeroase substanţe, atât anorganice cât şi organice, care conţin atomi capabili de a forma legături de hidrogen cu moleculele H2O.
Numeroase reacţii au loc în soluţie apoasă. Printre acestea au o deosebită, însemnătate reacţiile biochimice din organismele vii, care la un loc constituie viata.
Solvatare. Hidratare. Solubilitatea se datoreşte formării unor legături slabe, între moleculele schitului si ale solventului. Fenomenul se numeşte solvatare, iar când solventul este apă, hidratare. Hidratarea se datoreşte fie formării unor legături de hidrogen, în cazul substanţelor neionizate, fie unor atracţii ion-dipoli; când solutul este compus din ioni.
În soluţiile compuşilor ionici, ionii de semn contrar rămân, într-o mare măsură, despărţiţi (nu formează perechi sau asociaţii de ioni), în primul rând din cauza constantei dielectrice mari a apei. Acesta nu este însă singurul factor care determină solubilitatea mare a electroliţilor în apă. Unele lichide a căror constantă, dielectrică este mai mare decât a apei nu sunt solvenţi buni pentru electroliţi. Solubilitatea în apă a compuşilor ionici este determi-nată de puterea mare a acesteia de a solvata ionii. Fiecare ion se înconjoară de-o atmosferă de molecule de apă. Moleculele apei, datorită momentului lor electric (μ = l,84 D) sunt orientate, în cazul cationilor, cu oxigenul (polul negativ) spre ion, iar în cazul anionilor cu un atom de hidrogen spre ion, în aceste interacţiuni solut-solvent, se degajă călduri de hidratare considera-bile; de acelaşi ordin de mărime cu energiile de reţea .
Un ion se solvatează cu atât mai puternic (numărul de molecule legate şi căldura degajată sunt cu atât mai mari) cu cât volumul ionului este mai mic şi sarcina electrică mai mare.
Numărul de molecule de apă, legate de fiecare ion dizolvat, poate fi evaluat cu oarecare aproximaţie din experienţe de transport al ionilor în electrolize. Următoarele date sunt bazate pe măsurători de acest fel:
Ionul: Li+, Na+, K+, NH4+, OH3+, Mg2+, Ca2+, Sr2+, Ba2+, Cl-, Br-, I-
Molecule H2O
legate de un ion: 13 8 4 4 3 14 10 8 4 2 2 3
Hidraţii. Apă de cristalizare. Metoda curentă pentru purifi-carea substanţelor solide constă în cristalizarea dintr-un solvent. Din apă substanţele se depun fie anhidre, fie sub formă de cristale conţinând apă de cristalizare. Asemenea substanţe se numesc hidraţi. Din apă cristali-zează anhidre relativ puţine substanţe (de ex. unele halogenuri, ca NaCl, NaBr, KI, CsI, substanţe organice ca zaharoza etc.). Majoritatea electroliţilor şi chiar multe substanţe neionice, anorganice şi organice, formează hidraţi.
Se disting trei mari categorii de hidraţi: hidraţii electroliţilor (acizi, baze, săruri); hidraţii gazelor (stabili de obicei numai sub presiune; v. mai departe) şi hidraţii compuşilor formaţi din ioni de dimensiuni foarte mari (anioni sau amfioni macromoleculari). Hidraţii din primele două clase (sin-gurii de care ne ocupăm aici) au compoziţie stoechiometrică definită şi con-stantă. Aceşti hidraţi sunt compuşi chimici stabili numai în stare solidă. Prin îndepărtarea apei, reţeaua cristalină se prezintă; se formează substanţe anhidre a căror reţea nu are nici o legătură cu reţeaua cristalină a hidratului.
Moleculele de apă de cristalizare fac parte integrantă din reţelele crista-line ale hidraţilor. Hidraţii compuşilor macromoleculari (cum sunt unii silicaţi şi proteinele) includ apă în interstiţiile reţelei lor, care în unele cazuri se dilată, fără a se modifica esenţial.
Hidraţii că substanţe definite, Sulfatul de sodiu cristalizează din soluţii saturate, la temperaturi mai joase decât 32,383°, cu zece molecule de apă de cristalizare: Na2SO4 • 10 H20. Deasupra acestei temperaturi cristalizează Na2S04 anhidru. La temperatura indicată mai sus decahidratul, sulfatul anhidru, soluţia saturată şi vaporii de apă sunt în echilibru. Solubilitatea sulfatului de sodiu creşte cu temperatura, fiind maximă; anume 33,2% (cea. 50g substanţă anh. în 100 g H2O) la 32,383°; ea scade apoi încet cât temperatura. Punctul de solubilitate maximă, într-o diagramă solubilitate-temperatură, reprezintă o discontinuitate ce delimitează dome-niul de stabilitate al decahidratului şi cel al sulfatului anhidru.
O comportare similară cu a sulfatului de sodiu prezintă sulfatul feros cu deosebirea că faza stabilă peste punctul de transformare nu este sulfatul anhidru, ci monohidratul, FeSO4 • H2O. Clorura de calciu, CaCl2, formează hidraţi cu 6, 4, 2 şi l moleculă H2O, fiecare din ei fiind stabil într-un anumit domeniu de temperatură.

În natură, atmosfera conţine vapori de apă în concen-traţii ce variază cu temperatura şi presiunea. Aceştia provin în majoritate din evaporarea mărilor şi oceanelor şi în mică parte, din evaporarea gheţari-lor. Vaporii de apă din atmo-sferă se condensează sub formă de nori, ceaţă, ploaie, grindină sau zăpadă, când este atinsă presiunea de saturaţie la temperatura respectivă şi sub formă de rouă, brumă sau chiciură, când condensarea apei are loc heterogen, pe suprafeţe reci (apă meteorică).
Hidrosfera. Din suprafaţa totală (de 5,1 • 108 km2) a globului pământesc 71% (sau 3,62 • 108 km2) este ocupată de mări şi oceane. Din suprafaţa
uscatului (1,48 • 108 km2), puţin mai mult de 10% (1,58 • 107 km2) este acoperită cu gheţari.
Volumul mărilor şi oceanelor este evaluat la 1,37 • 109 km3.(cca. 1/800 din volumul planetei). Volumul gheţarilor din regiunea arctică şi antarctică este apreciat la 2,9 • 107 km3. La polul sud grosimea gheţii este de 2700 m, iar în punctul cel mai adânc al continentului antarctic atinge 4200 m. S-a săpat acolo, într-un loc, o sondă până la roca de bază la 2187 m, găsindu-se la fund apă lichidă. Dacă toţi gheţarii s-ar topi, nivelul oceanelor s-ar ridica cu cca. 80 m.
Prin cantitatea mare de apă din straturile sale exterioare pământul se deosebeşte fundamental de celelalte planete, care sunt sărace în apă sau lipsite de apă.
Apa oceanelor conţine în medie 35 g săruri la litru (din care 27 g sunt NaCl). Mările interioare au concentraţii în săruri fie mai mari (Marea Mediterană) fie mai mici (Marea Neagră, cu cca. 17,7 g săruri la litru, din care 14 g NaCI) decât apa oceanelor, în tabelul este redată lista celor 20 elemente mai abundente din apa de ocean. Afară de acestea au mai fost identificate în apa de mare cca. 50 elemente, în concentraţii mici sau foarte mici. Cu alte cuvinte toate elementele conţinute în scoarţa pământului apar şi în apa de mare.
Tabel Elemente în apa de ocean (în mg/l)
Clor 19 000 Bor 4,8
Sodiu 10 600 Siliciu 3,0
Magneziu l 300 Fluor 1,3
Sulf 900 Azot 0,8
Calciu 400 Argon 0,6
Potasiu 380 Litiu 0,2
Brom 65 Rubidiu 0,12
Carbon. 28 Fosfor 0,07
Oxigen 8 Iod 0,05
Stronţiu 8 Bariu 0,03

În afară de cele enumerate mai sus, oceanul conţine şi aproape toate celelalte elemente chimice, dar în cantităţi şi mai mici. De exemplu, într-o tonă de apă de mare, sunt conţinute 0,000004 g de aur. După cum se vede din tabelă, în apa oceanului sunt puţine săruri de potasiu în comparaţie cu cele de sodiu. Acest lucru este determinat de faptul că primele sunt mult mai puternic reţinute de sol. Această din urmă circum-stanţă este de o mare importanţă pentru viaţa plantelor de pe suprafaţa solului, deoarece sărurile de potasiu le sunt mult mai necesare decât cele de sodiu. Părţile cele mai greu solubile ale apei de mare sedimentează permanent pe fundul oceanului.
S-a calculat că în fiecare an sedimentează, în acest fel, aproape 2300 milioane tone de săruri, din care partea principală revine carbonatului de calciu. De aceea se formează zăcăminte masive de calcar şi cretă, care reprezintă o aglomeraţie de rămăşiţe microscopice, cochiliile infuzorilor de mare, care şi-au clădit locuinţa din carbonatul de calciu dizolvat în apă (fig. alăturată). Aceste zăcă-minte se pot forma însă numai în părţile puţin adânci ale oceanului, deoarece la adâncimi mari, ca urmare a creşterii conţinutului de gaz carbonic dizolvat, CaCO3 g precipitat, se dizolvă din nou. În locuri adânci, fundul oceanului este acoperit cu o specie de argilă roşie, care s-a format probabil din cenuşa erupţiilor vulcanice, cât şi a prafului cosmic care cade pe pământ din spaţiul interstelar. În urma cutremurelor şi altor cataclisme geologice, mările şi-au schimbat de multe ori configuraţia în decursul istoriei pământului.

Metalele sunt conţinute în apa de mare sub formă de cationi (Na+, Mg2+, Ca2+ etc.) halogenii sub formă de anioni (Cl-, Br- etc.), sulful ca ioni de sulfat (SO42—), iar carbonul sub formă de CO2 şi de ioni de carbonat acid (HCO3-).

Apa izvoarelor şi a mărilor. Apa meteorică, o dată ajunsă pe pământ,
poate străbate prin straturi permeabile (humus, nisip) până ajunge la o pătură
impermeabilă (argilă), deasupra căreia formează o pânză de apă subterană
(apă freatică). Apa subterană reapare, la suprafaţă, în izvoare, sau este extrasă,
prin fântâni, puţuri sau sonde.
Compoziţia chimică a acestei ape variază cu natura rocilor cu care a fost în contact. Cel mai scăzut conţinut în, substanţe minerale dizolvate îl are apa izvoarelor de munte (cca. 50 mg materii solide la litru) şi aceea provenită din topirea gheţarilor. Apele freatice au de obicei un conţinut mai mare în substanţe minerale (normal cca. 2 g/1), iar în apele râurilor se mai găsesc şi substanţe minerale suspendate şi materii organice.
Apa izvoarelor şi a râurilor conţine, dizolvate, gazele din aer: oxigen, azot şi bioxid de carbon; cationi: calciu, magneziu si sodiu şi anioni de bicar-bonat, sulfat şi clorură. O apă cu un conţinut mare de bicarbonat de calciu, o apă dură, nu face spumă cu săpunul şi depune carbonat de calciu la fier-bere (formarea de cruste în cazanele de aburi). O apă subterană bogată în bicarbonat de calciu degajă, când iese la aer, CO3 şi depune carbonat de calciu (formarea stalactitelor; despre echilibrul: carbonat ± bicarbonat de calciu). Apa râurilor este din ce în ce mai mult poluată, cu deşeuri industriale. Acestea au o influenţă nocivă asupra animalelor şi plantelor acvatice. Puri-ficarea apelor reziduale industriale este una din problemele importante ale vremurilor noastre.
Apa bună de băut trebuie să îndeplinească urmă-toarele condiţii: să fie limpede, incoloră, fără miros; să fie bine aerată; să aibă o temperatură de 7—15°C; să conţină dizolvate mici cantităţi de săruri, mai ales clorură de sodiu şi bicarbonat de sodiu; să nu con-ţină bacterii patogene.
Centrele populate folosesc ca apă de spălat şi băut apa din râuri, purificată în instalaţii speciale. Apa de râu este adusă cu pompa 1 în vasul cu agitator 2, în care se introduc cantităţi mici de sulfat


Schema instalaţiilor de purificarea apei de râu.

de aluminiu, care reacţionează cu apa, când un precipitat voluminos de hidroxid de aluminiu 3. De aici, apa este filtrată prin filtrul 4, constituit din straturi de pietriş. Hidroxidul de aluminiu antrenează suspensi-ile ce se găsesc în apă şi le depune în bazinul de sedimentare şi nisip, şi apoi trecută în vasul de clorurare 5, pentru distrugerea bacteriilor patogene. Cu ajutorul pompei 6, apa este acumulată în castelul de apă 7.
Apele minerale sunt ape naturale subterane, mai rar superficiale, termale sau atermale, cu un conţinut variabil de săruri, de gaze sau de substanţe minerale radioactive, caracterizate prin proprietăţi terape-utice.
După natura substanţelor conţinute, apele minerale pot fi: carbo-nice, sărate, amare, feruginoase, sulfuroase, iodurate etc.
Apele industriale sunt apele destinate diferitelor exploatări indus-triale: pentru alimentarea cazanelor de abur, ca mediu hidraulic, ca materie primă în diverse procese de fabricaţie.
Condiţiile ce se cer apei industriale depind de specificul procesului tehnologic în care este folosită. Apele folosite la alimentarea cazanelor de abur nu trebuie să conţină substanţe care să corodeze părţile meta-lice şi nici să depună săruri ce ar împiedica transmiterea căldurii şi deci ar mări consumul de combustibil necesar vaporizării apei şi ar putea da naştere la fisuri sau chiar explozii ale cazanului. De aceea se iau măsuri ca înainte de intrarea apei în cazan să se înlăture din ea substanţele dăunătoare, operaţie numită dedurizare.
Duritatea şi purificarea apelor. Totalitatea sărurilor de calciu şi mag-neziu, exprimată în grade de duritate, ce se găsesc dizolvate în apă consti-tuie duritatea apei. Se deosebesc: duritatea temporară şi duritatea perma-nentă. Duritatea temporară se datoreşte bicarbonaţilor de calciu şi magneziu Ca (HCO3)2, Mg(HCO3)2, iar duritatea permanentă, clorurilor şi sulfaţilor de calciu şi magneziu. Suma durităţilor temporară şi per-manentă formează duritatea totală.


Duritatea temporară se îndepărtează prin fierberea apei, când bicarbonaţii se descompun şi depun carbonaţii respectivi, sau prin tratare cu var:
Ca(HCO3)2+Ca(OH)2 = 2CaCO2+2H2O (Carbonatul de calciu se îndepărtează periodic.)
Duritatea permanentă se îndepărtează prin tratare cu sodă (car-bonat de sodiu).
CaSO4+Na2CO3=CaCO3+Na2SO4
Procedeul este ieftin, se pretează la epurarea apelor foarte dure şi operaţia durează puţin. Prezintă dezavantajul că dedurizarea nu este completă şi că excesul de var se poate depune sub formă de crustă.
În ultimul timp, pentru dedurizarea apelor industriale se între-buinţează răşini sintetice de ioni.
Ape minerale. Multe izvoare au prilejul să dizolve din straturile scoarţei pământului cu care vin în contact, substanţe solide sau gazoase, în cantităţi anormal de mari, sau substanţe neobişnuite. Se disting următoarele categorii de ape minerale: izvoare acide simple, cu un con-ţinut mare de CO2 şi puţine substanţe minerale; izvoare carbonice, cu CO2 şi bicarbonat de sodiu, calciu şi magneziu: izvoare alcaline, conţinând mult bicarbonat şi puţin CO2; izvoare sărate, cu un conţinut de p 33 ts 15 g/l NiCl; izvoare antare, conţinând sulfaţi de sodiu şi mag-neziu ; izvoare sulfuroase, conţinând sulfuri alcaline şi H2S liber; izvoare iodurate, conţinând ioni I şi izvoare arsenicale, conţinând,trioxid de arsen sau arseniţi.
Apa pură se obţine din apă obişnuită, prin distilare, eventual repetată,
în condiţii în care să nu poată dizolva gaze din aer sau substanţe solide
din recipientele în care este conservată (de ex. alcalii din sticla obişnuită).
Apa curată nu conduce aproape deloc curentul electric. Ea se caracterizează prin căldura ei specifică, care este mai mare decât la toate substanţele lichide şi solubile adică pentru încălzirea apei trebuie cheltuită mai multă căldură decât pentru încălzirea cu un acelaşi număr de grade, a unei cantităţi egale de lichid sau solid oarecare. Dimpotrivă, la răcirea cu câteva grade, ea dă mai multă căldură decât o cantitate egală dintr-o substanţă solidă sau lichidă oarecare.

Rolul apei în natură. În faza iniţială a pământului, când temperatura de la suprafaţa sa atingea câteva mii de grade, a început să se formeze apa din hidrogen şi oxigen. Istoria ulterioară a întregii scoarţe solide pământeşti, este în modul cel mai strâns legată de apă. Minereurile care apăreau într-o masă lichidă şi topită, includeau parţial apa în compoziţia lor chimică şi întărindu-se sub o presiune mare, reţineau vaporii de apă (pe lângă alte gaze), sub formă de soluţie. Dacă încălzim, de exemplu, o bucată de granit la peste 1000°, ea degajă gaze, al căror volum depăşeşte cu mult vo-lumul ei propriu, iar cea mai mare parte a volumului gazos degajat aparţine vaporilor de apă.
La o răcire ulterioară a scoarţei pământeşti, apa care a rămas nelegată a trecut în stare lichidă, şi a acoperit aproape 3/4 din întreaga suprafaţă a pământului (510 mi-lioane km2). Mările calde care s-au format atunci au servit drept mediu pentru naşterea vieţii; tocmai în aceste mări au apărut, după toate probabilităţile, în decursul lungilor epoci geologice şi s-au dezvoltat primele celule ale materiei vii.
Pe urmă, viaţa a trecut parţial pe uscat, totuşi apa a rămas substanţa de bază necesară întreţinerii ei.
Cantitatea totală de apă pe pământ este evaluată la 2 • 1018 tone. Aproape 3/5 din această cantitate este concentrată în mări şi oceane. Din cele 2/5 rămase, o parte, relativ mică, revine apelor şi gheţurilor de pe uscat, cât şi vaporilor de apă din aer, iar o parte mai mare intră în compoziţia substanţelor solide ale scoarţei pământeşti.
Din apele dulci ale suprafeţei pământului, partea principală (circa 23 milioane km3) revine maselor de gheaţă ale continentelor, în primul rând a Antarcticei şi Groen-landei. Râurile şi apele solului formează împreună numai cea 250 000 km3. Cam aceeaşi parte revine lacurilor. Atmosfera conţine aproape 13000 km3 de apă sub formă de vapori. Dacă s-ar însuma toate apele dulci ale pământului, atunci s-ar căpăta aproximativ 24 mili-oane km3, adică o cantitate care echivalează numai 2% din masa apelor oceanelor.
In decursul perioadelor geologice cunoscute, cantitatea de apă liberă a rămas aproximativ aceeaşi. Cu toate că actualmente au loc procese la care ea intră în combi-naţii stabile, totuşi există şi procese inverse, care echilibrează această pierdere. În straturile adânci ale scoarţei pământeşti, în urma reacţiilor chimice care au loc la tempe-raturi şi presiuni mari, se formează aşa numitele ape „juvenile", care ies apoi la supra-faţă sub formă de izvoare calde şi reci. Şi unele şi altele se pot forma de asemenea pe socoteala apelor subterane obişnuite şi conţin deseori săruri şi gaze dizolvate. Atunci ele sunt numite izvoare minerale şi sunt folosite în parte pentru scopuri medicinale şi industriale.
Căldura specifică mare a apei (care întrece aproximativ de 3300 de ori căldura specifică a unui volum egal de aer), determină influenţa climaterică a oceanelor. Puter-nicii curenţi calzi şi reci determină climatul părţilor de uscat pe lângă care trec. De exemplu, clima Europei este strâns legată de curentul oceanic cald Golfstrom, care începe lângă Ecuator, trece pe lângă malurile Floridei (America de Nord), apoi pe lângă Anglia şi Norvegia şi se pierde în Marea Polară de Nord. Sfârşitul lui cuprinde peninsula sovie-tică Kola. Graţie acestuia, Murmansc este un port ce nu îngheaţă, în timp ce, de exemplu portul Leningradului, care este situat mult mai la Sud, iarna îngheaţă. Blândeţea cli-matului Europei occidentale este determinată mai ales de influenţa Golfstromului, care în tot timpul anului poartă pe lângă malurile ei, mase mari de ape încălzite, care în-dulcesc variaţiile brusce de temperatură. În opoziţie cu climatul „umed", climatul „continental" al ţărilor îndepărtate de ocean se caracterizează prin schimbări brusce de temperatură, în diferite anotimpuri. În urma aceleiaşi cauze — a marei călduri spe-cifice a apei — diferenţa de temperatură între zi şi noapte este foarte bruscă pentru ţările cu climă continentală şi devine aproape imperceptibilă pe insulele oceanului.
Dizolvând gazele din atmosferă şi ducându-le prin curenţi la distanţe mari, oceanul odată cu vânturile are rolul de regulator al compoziţiei atmosferei. În această direcţie, rolul lui este deosebit de important, în ce priveşte gazul carbonic.

Bursa de marfuri: Mana nevazuta a economiei de piata care corecteaza abaterile

Functionarea efectiva a institutiilor economiei de piata care au fost recreate in Romania dupa 1990, de genul burselor de marfuri, ar putea readuce transparenta, siguranta si controlul public asupra tranzactiilor cu produse sensibile.
Traditional, obiectul tranzactiilor la burse de marfuri il constituie incheierea contractelor de vanzare-cumparare de marfuri, potrivit parametrilor din contract. Specificul comertului de bursa este ca marfurile nu sunt prezente la negociere, ba chiar pot sa nu existe decat la timpul viitor (cum ar fi de exemplu: productia de grau din sezonul urmator). Este vorba de materii prime (cherestea, bumbac, fier vechi, produse petroliere), metale (produse siderurgice, neferoase, metale pretioase), produse agricole etc.
Reinfintata prin Legea nr.31/1990 ca societate comerciala pe actiuni nominative, Bursa de Marfuri Bucuresti, apoi cele din provincie, incepand din 1993-1994 au redeschis cadrul institutional pentru comertul bursier in tara noastra.
Experienta din ultimii zece ani a functionarii burselor de marfuri arata ca existenta institutiilor nu a adus de la sine si o modificare in comportamentul agentilor economici. Desi bursa ofera contractelor incheiate siguranta executarii tranzactiei, un cost de tranzactie foarte mic, obtinerea de preturi optime in conditii de transparenta, totusi bursele au fost de fapt ocolite, preferandu-se tranzactiile la marginea legii sau in afara ei.
Nu este de mirare ca cele mai “bune” afaceri s-au facut in ultimii ani cu materii prime: cherestea, petrol, fier vechi, aluminiu, neferoase, cereale s.a.m.d. Materiile prime obtinute de la intreprinderi de stat pe preturi de nimic sau chiar sustrase s-au vandut la extern mult sub pretul pietei mondiale, sub cotatiile burselor straine, in defavoarea intregii societati.
Fenomene de genul vanzarii graului subventionat speculantilor de cereale sau vanzarea de metale neferoase sub pretul pietei la export ar fi putut fi evitate daca se intocmeau contracte transparente, la cotatia de bursa. De asemenea, prin documentatia de preofertare intocmita, indicand provenienta si depozitarea, se poate identifica sursa marfurilor.
In totala contradictie cu atitudinea agentilor economici beneficiari, societatile bursiere s-au preocupat neincetat de perfectionarea si adaptarea mecanismului bursier la cerintele comertului electronic. Astfel, Bursa Romana de Marfuri a lansat la 19 decembrie 2000 sistemul propriu de tranzactionare electronica.
Bursa Maritima si de Marfuri Constanta (BMMC) a elaborat in ultimii ani un sistem integrat de exploatare a datelor, care asigura membrilor sau abonatilor informarea in timp real asupra tranzactiilor si cotatiilor interne si internationale, pentru lansarea de preoferte sau negociere directa intre doi participanti.

Tranzactii bursiere on-line

Informatiile de tip bursier sunt grupate pe “grupele” bursiere existente: produse agricole, metale, petrol, cherestea sau piete in formare: piata vinului, piata lanii, piata inventiilor.
Sistemul InfoBMMC poate fi, prin modul de proiectare, un suport informatic de comunicare la nivelul Uniunii Burselor de Marfuri, ca premisa a realizarii unei piete bursiere organizate unitar la nivelul national.
Punerea in valoare a acestei infrastructuri informatice se poate face pe cel putin doua cai:
- prevederea prin lege ca toate achizitiile, din banii publici, de marfuri de bursa sa se faca apeland la acest mecanism;
- motivarea agentilor economici care apeleaza la instrumentele economiei de piata, prin stimulente acordate de stat: prime, subventii, credite, facilitati fiscale.

Complementar eforturilor facute de burse pentru realizarea de sisteme de tranzactie moderne apare necesara dezvoltarea unei interfete la beneficiari. Este vorba, de exemplu, la produsele agricole, sa functioneze asociatiile si consiliile pe produs, depozitele publice (silozurile de interes national), registrul certificatelor de depozit, creditarea pe baza certificatelor de depozit, sistemul de compensare de tip bursier s.a.
Prin aparitia unei legi specifice burselor de marfuri, Legea nr.129, din 21 iulie 2000, multe dintre aceste aspecte sunt rezolvate, urmand ca aceste mecanisme sa functioneze si in practica. Pe masura ce tot mai multi agenti economici se vor convinge de avantajele apelarii la bursa pentru aprovizionare-desfacere, organizatiile profesionale si bursiere, vor prelua componete de autoreglare si supraveghere. O data cu bursa apare acea mana nevazuta a economiei de piata, care este mult mai eficienta in eradicarea coruptiei.
Reluarea pozitiei Romaniei pe piata regionala si europeana a petrolului, cerealelor, energiei, a fost de asemenea o preocupare a organismelor bursiere din Romania, care au lansat in cadrul Adunarii Parlamentare a Consilului Europei de la Marea Neagra proiectul Bursei Regionale a Marii Negre, proiect insusit de reprezentantii tarilor membre. Produsele pentru care s-a propus infiintarea unei piete de tip bursier la Constanta, eventual in Zona Libera, sunt cerealele si petrolul. Intr-un viitor nu prea indepartat, Romania ar putea sa fie traversata de un culoar de tranzit pentru mari cantitati de titei din zona Marii Caspice spre Vest, care gaseste aici importante capacitati de prelucrare, beneficiari locali si posibilitati de distributie prin infrastructura existenta spre toate punctele cardinale. Un volum important de tranzactii locale presupune si o cotatie locala, sarcina ce si-ar putea-o asuma Bursa pentru cotatii spot si future.

Ce este bursa?

Termenul desemnează o instituţie cu putere de autoreglementare, specifică economiei de piaţă liberă - bursa - ca formă organizată de schimb pentru mărfuri şi valori.
În esenţă, noţiunea indică locul de întâlnire a negustorilor şi oamenilor de afaceri, în sensul unui spaţiu de concentrare a cererii şi ofertei. Acest conţinut rezultă din definiţiile date în limbajul de specialitate.
Astfel „Legea română asupra burselor" din 1929 - „Legea Madgearu" - se arată că „bursele sunt instituţii publice create în scopul de a reuni pe comercianţi, industriaşi, producători, armatori şi asigurători în vederea negocierii valorilor publice şi private, monedelor, devizelor, mărfurilor, productelor, închirierii vaselor şi acoperirii riscurilor de tot felul" .
Prin urmare bursa este o piaţă, care se particularizează prin obiectul tranzacţiilor şi modul de organizare şi funcţionare.
În domeniul dreptului se apreciază că bursele sunt instituţii unde se negociază (se vând şi se cumpără) valori mobiliare sau mărfuri, după o procedură anumită şi numai de către anumiţi intermediari, sub supravegherea autorităţilor.
Formarea şi afirmarea bursei exprimă însăşi definirea relaţiilor de schimb, a pieţei ca structură de bază a economiei de piaţă moderne. Odată cu consacrarea bursei, relaţiile de schimb ajung la deplină extindere şi maturizare, primind rolul central în reglarea mecanismului de piaţă.


Caracteristicile pieţelor bursiere

Natura specifică a bursei este dată de o serie de caracteristici ce vor fi prezentate mai pe larg în cele ce urmează.

Piaţă de mărfuri: Bursele sunt locuri de concentrare a cererii şi ofertei pentru mărfuri, precum şi pentru diferitele tipuri de hârtii de valoare. Dacă la începutul lor, pieţele bursiere erau organizate pentru tranzacţionarea în egală măsură a mărfurilor şi valorilor, ulterior s-a produs o separare între cele două categorii de burse.
Bursele sunt centre ale vieţii comerciale, pieţe unde se tranzacţionează mărfuri, titluri pe mărfuri, active monetare şi financiare, care au anumite caracteristici:
- sunt generice; se individualizează prin măsurare, numărare sau cântărire
- sunt fungibile; pot fi înlocuite unele prin altele
- au caracter standardizabil; marfa poate fi împărţită pe loturi omogene
- sunt depozitabile; permit executarea obligaţiilor contractuale la o anumită perioadă de la încheierea tranzacţiei
- au un grad redus de prelucrare; menţinerea caracterului de produs de masă, nediferenţiat, omogen.

Piaţă simbolică: Unul dintre principalele obiective ale organizării schimburilor în cadrul bursei îl reprezintă asigurarea operativităţii tranzacţiilor comerciale şi financiare, realizarea acestora pe o bază standardizată. Necesitatea extinderii şi intensificării schimburilor a generat o tendinţă de dematerializare a mărfurilor, de la bunuri determinate fizic trecându-se la mostre şi eşantioane reprezentative. Pe măsura consacrării de uzanţe comerciale s-a trecut de la eşantion la tipuri şi denumiri uzuale, adică la calităţi abstracte de marfă, pe baza cărora se încheie tranzacţii comerciale. Astfel bursa simplifică la maxim activitatea de tranzacţionare şi reduce negocierea la elementele sale esenţiale: sensul operaţiunii (vânzare sau cumpărare), marfa, cantitatea, preţul şi termenul de livrare.
Bursa nu mai este o piaţă originară, pe care se vând şi se cumpără mărfuri fizice, ci o piaţă derivată pe care se vând şi se cumpără titluri pe marfă. Dovada existenţei mărfurilor se face cu un document acceptat de comercianţi: recipisa (actul) de depozit pentru mărfurile aflate în antrepozite şi conosamentul pentru mărfurile încărcate pe vas. Transferul proprietăţii asupra mărfii, deci executarea obligaţiilor contractuale de livrare, se realizează prin transmiterea documentului respectiv. Bursa nu îşi asumă rolul de realizare a tranzacţiei în forma sa fizică, mişcarea mărfurilor având loc în afara acestei pieţe.

Piaţă organizată şi liberă: Bursa este o piaţă organizată în sistem de autoreglementare, în sensul că tranzacţiile se realizează conform unor principii, norme şi reguli cunoscute şi respectate de către toţi participanţii. Aceasta nu înseamnă administrarea pieţei, ci reglementarea ei în scopul obţinerii unui sistem ce garantează caracterul liber şi deschis al tranzacţiilor comerciale şi financiare.
Nu pot fi tranzacţionate la bursă decât mărfuri sau valori pentru care există concurenţă liberă, pentru care oferta provine de la un număr suficient de mare de ofertanţi, cererea este solvabilă şi relativ constantă, astfel încât să nu apară posibilitatea unor concentrări în scopul manipulării preţului.

Piaţă reprezentativă: Bursa este o piaţă reprezentativă în care se stabileşte preţul mărfurilor pentru care ea constituie o piaţă organizată - cotaţia bursei - element ce serveşte drept reper pentru toate tranzacţiile comerciale sau operaţiunile financiare care se desfăşoară în ţara respectivă, iar în cazul marilor burse, în întreaga lume.


CONTRACTELE BURSIERE

Încă de la apariţia lor, bursele de mărfuri s-au bucurat de un interes deosebit din partea marelui public, reprezentând pentru unii o speranţă de îmbogăţire rapidă iar pentru alţii soluţia în căutarea unei certitudini asupra viitorului apropiat sau îndepărtat. Procesul de dematerializare a mărfii a constituit primul mare pas spre tranzacţiile futures. Facilitarea stabilirii calităţii a contribuit la o dezvoltare a lichidităţii.
Fluctuaţiile ample şi neanticipate ale preţurilor pe pieţelor spot, împreună cu puterea limitată a participanţilor la aceste pieţe, au fost factori favorabili în apariţia tranzacţiilor forward şi futures.
Tipuri de contracte bursiere:
- contractul spot - are ca obiect o marfă prezentă, existentă în momentul încheierii contractului şi care urmează să fie livrată şi achitată imediat
- contractul forward - este un acord privat de a cumpăra sau a vinde, de a livra şi respectiv de a plăti la o anumită dată viitoare o marfă, valută sau un activ financiar la un preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei
- contractul futures - este un angajament standardizat de a cumpăra sau vinde un activ, marfă, titlu financiar sau instrument monetar la un preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei, cu lichidarea la o dată viitoare
- opţiunile - contracte între un vânzător şi un cumpărător care dau dreptul dar nu şi obligaţia de a cumpăra sau a vinde la o anumită dată viitoare un activ, marfă, titlu financiar sau instrument monetar, drept obţinut în schimbul plăţii unei prime.


Contractul spot

Contractele spot sunt contracte de vânzare - cumpărare a căror executare are loc, teoretic, imediat după încheierea lor. Practic, ele sunt executate în termene cuprinse între 24 de ore şi 10 zile bancare şi presupun livrarea obligatorie a mărfii.
Marfa ce stă la baza contractului spot este:
- la vedere (adică există)
- disponibilă (nu e grevată de vreo obligaţie; de exemplu, gajul)
- prezentă (se află într-un depozit agreat de bursă)
Preţul de execuţie al contractului este cel stabilit în momentul încheierii tranzacţiei.


Contractul forward

Odată cu apariţia burselor, vânzătorii şi cumpărătorii aveau posibilitatea de a reduce nesiguranţa preţurilor printr-o vânzare forward cash. O vânzare forward cash sau un contract forward reprezintă o negociere privată în care vânzătorul şi cumpărătorul convin asupra unui preţ pentru o marfă care urmează să fie livrată în viitor. La contractele forward cash, marfa nu se putea transmite până la data de livrare prestabilită. Acum vânzătorul şi cumpărătorul au posibilitatea de a bloca un preţ cu mult timp înaintea executării contractului şi să elimine astfel incertitudinea cauzată de fluctuaţiile de preţ din această perioadă.

Certitudinea preţului conferă posibilitatea cumpărătorilor şi vânzătorilor să îşi anticipeze corect veniturile viitoare. Contractul forward a ajutat la scăderea riscului schimbării preţului şi a facilitat dezvoltarea pieţelor şi vânzarea mărfurilor.
Totuşi nu a dispărut riscul ca un comerciant (cumpărătorul mărfii) să nu-şi îndeplinească prevederile contractuale în cazul în care preţurile au scăzut dramatic, producătorul rămânând cu mărfurile pe stoc şi fără alt cumpărător. În cazul opus, dacă preţurile au crescut dramatic în perioada dintre contractare şi livrare, vânzătorul ar fi fost cel tentat să nu respecte contractul, în încercarea de a vinde altcuiva la un preţ mult mai mare decât cel care s-a stabilit în contract.
Pentru a rezolva problema garantării executării tranzacţiei, s-s dezvoltat o nouă metodă. Fiecare participant la o tranzacţie depozitează o sumă de bani la o a treia parte, neutră. Acest lucru dă siguranţa că fiecare parte va respecta contractul. Dacă una din părţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile cealaltă parte urmează să primească banii ca despăgubire pentru orice pierdere financiară.
Bursele şi-au dezvoltat standarde de calitate şi unităţi de măsură pentru fiecare marfă. Aceasta a dus la comercializarea (vânzarea şi cumpărarea) de contracte pe titluri de marfă care specificau cantitatea, calitatea, data scadenţei şi data de livrare a unei mărfi.
Cel mai reprezentativ exemplu de contract forward folosit zilnic de către fiecare este abonamentul la un ziar, pentru care se percepe preţul convenit anterior pe toată durata valabilităţii abonamentului (contractului).
Există câteva avantaje ale contractelor forward. Pe lângă avantajele evidente, cum sunt cunoaşterea exactă a sumei şi cantităţii pe care urmează să o primească, a nivelului calitativ şi a momentului livrării, certitudinea preţului este importantă deoarece un cumpărător îşi va cunoaşte costurile anticipat. Şi vânzătorul îşi va cunoaşte veniturile dinainte. Astfel, certitudinea preţului dă posibilitatea cumpărătorilor şi vânzătorilor să-şi anticipeze corect veniturile viitoare.


Contractele futures

Contractele forward standardizate s-au transformat în contracte futures. De exemplu, un contract futures pe grâu pentru iunie 2000 obligă vânzătorul să livreze cumpărătorului 20 de tone de grâu de o anumită calitate, la termenul de expirare a contractului; sau un contract futures pe dolari SUA pentru martie 2000 cere celui care îl vinde să livreze celui care l-a cumpărat 1000 de dolari la scadenţă.
Persoanele fizice sau juridice pot executa tranzacţii futures chiar dacă nu au intenţia de a face sau de a primi livrarea.
Deoarece contractele futures sunt standardizate, ele pot fi transmise de mai multe ori. Este necesară o metodă pentru a intersecta ultimul vânzător cu ultimul cumpărător. Operaţiunile de compensare ale casei de clearing a bursei au ajuns să înregistreze toate tranzacţiile şi livrarea documentelor de la vânzători la cumpărători. Această operaţiune facilita şi compensarea contractelor futures deoarece ele erau standardizate şi se puteau schimba între ele. De exemplu, o persoană care a cumpărat un contract futures poate să-l vândă eliminându-şi astfel poziţia deschisă de la agenţia de brokeraj la care a deschis contul de marjă. Compensarea a creat oportunitatea ca cei care doresc să execute contractul.
Posibilitatea de compensare este o caracteristică fundamentală a comerţului futures. Numai aproximativ 2% din totalul contractelor futures au ca rezultat o livrare fizică. O altă funcţie esenţială a casei de compensaţie este aceea de a se interpune între vânzător şi cumpărător la fiecare tranzacţie. În realitate, un vânzător vinde casei de compensaţie, iar cumpărătorul cumpără de la casa de compensaţie. Aceasta conferă integritate tuturor tranzacţiilor.
Elementele contractului futures sunt: simbolul contractului, unitatea de tranzacţionare, cotaţia, variaţia minimă de preţ (tick-ul), limitele de variaţie zilnică a preţului, lunile de livrare, ultima zi de tranzacţionare, ultima zi de livrare şi programul de tranzacţionare.
Standardizare contractelor şi crearea funcţiei de compensare au mărit eficienţa pieţei, permiţând o piaţă mult mai lichidă (una în care tranzacţiile să fie executate la preţul specificat sau la unul apropiat), oricine putând să intre şi să iasă rapid din piaţă. Cu cât preţul a mai rapid determinat şi piaţa e mai lichidă, cu atât ea devine mai eficientă.
Contractele futures (alături de opţiuni) sunt titluri financiare derivate. Ele dau naştere unor obligaţii contractuale ce pot fi stinse în două moduri: la scadenţă, prin livrare fizică, cash sau plata diferenţelor şi până la scadenţă, prin lichidarea lor la bursă.

Avantajele contractelor futures

Între contractele forward şi futures există o serie de deosebiri:
- contractele futures sunt standardizate;
- preţul variază zilnic în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă;
- spre deosebire de contractele forward, contractele futures au o piaţă secundară.

REGLEMENTARE
Legi comerciale
Legi specificeEMITENT ŞI GARANT_Casa de Compensaţie
Evenimentele externe pot influenţa volatilitatea preţului. Formarea burselor specializate a ajutat la stabilizarea marilor fluctuaţii de preţ, fluctuaţii datorate alternanţei surplusurilor de ofertă, cu momentele de criză. Totuşi în ciuda acţiunilor întreprinse pentru stabilizarea preţurilor mărfurilor, alţi factori puteau destabiliza cotaţiile.
Fenomenele naturale (seceta, inundaţiile, îngheţurile, insectele) puteau influenţa oferta de produse agricole. Războaiele pot face ca valutele multor ţări să fie mai riscante şi cu o valoare mai scăzută pe pieţele monetare ale lumii.
În cazul particular al României, deschiderea internaţională de după 1989 a pus economia românească centralizată şi ineficientă în competiţie cu economiile dezvoltate ale lumii. Competiţia, din start inegală, a dus la importuri masive de produse mai ieftine şi mai bune decât cele autohtone, acestea nefiind susţinute decât în mică măsură de exporturi şi de investiţii străine. Balanţa comercială deficitară astfel creată a dus la devalorizarea monedei naţionale.
Devalorizarea a avut diferite valori de la un an la altul, în funcţie de diversele politici monetare şi economice promovate de guvernele postrevoluţionare. Degradarea continuă a condiţiilor economice, favorizată de haosul legislativ şi de inconsecvenţa cu care a fost aplicată reforma, a condus la alternanţe de perioade de calm relativ, în care leul era susţinut administrativ, cu devalorizări bruşte şi importante.
Pieţele futures ajută la controlarea riscului. Atunci când o firmă, industrie sau sector comercial folosesc efectiv pieţele futures, ele nu fac altceva decât să-şi controleze riscul, care este un element al fiecărei afaceri. Aceasta se traduce prin costuri mai reduse pentru consumatori, pentru că o firmă bine condusă, de obicei poate să-şi aducă pe piaţă produsele sau serviciile la preţuri reduse, având costuri mai mici. Cu cât sunt mai puţine riscurile pe care trebuie să şi le asume o firmă, cu atât preţul final necesar pentru a obţine profit poate fi mai mic. Aceasta ilustrează cel mai bine sistemul de liberă iniţiativă, iar pieţele futures joacă un rol vital în acest proces.
Firmele care fac afaceri cu clienţi sau furnizori din străinătate sunt interesate de modul în care compania face faţă ratelor de schimb. Dacă se doreşte controlul fluctuaţiei riscului ratei de schimb astfel încât profitul să fie protejat se poate apela la hedging cu futures.
Pieţele futures sunt o parte a scenei afacerilor internaţionale. Folosite cu pricepere pieţele futures pot constitui un rol important în modul de a face afaceri.
Cadrul organizatoric al pieţei futures cuprinde instituţiile ce servesc direct această piaţă: bursa, firmele de brokeraj (agenţiile bursiere), casa de compensaţie, precum şi reglementarea legală a desfăşurării tranzacţiilor pe aceste pieţe. Dezvoltarea cadrului organizatoric al unei pieţe contribuie la eficientizarea acesteia prin îmbunătăţirea informaţiei de piaţă şi prin reducerea costurilor tranzacţiilor.
Cea mai importantă componentă rămâne instituţia bursei. Aceasta nu se angajează ca parte în tranzacţiile spot, forward sau futures ci funcţia ei primordială este de a crea un cadru eficient în care să acţioneze liber forţele pieţei, prin asigurarea următoarelor servicii şi facilităţi:
- un spaţiu fizic adecvat desfăşurării tranzacţiilor, care să răspundă particularităţilor mecanismului de licitaţie prin strigare deschisă sau de tranzacţionare computerizată;
- o reţea de telecomunicaţii eficientă care să asigure diseminarea instantanee pe plan naţional a informaţiilor privind preţurile şi volumul de tranzacţii din cadrul bursei respective, precum şi accesul facil la aceste informaţii;
- o înregistrare rapidă şi exactă a tranzacţiilor din incinta bursei, sistemele de marjă şi compensare eficiente, astfel încât participanţii la tranzacţii să poată realiza profiturile aferente poziţiilor lor futures;
- regulamente de funcţionare care să asigure condiţii egale şi corecte de participare la aceste pieţe;
- lansarea de contracte futures viabile, crearea şi introducerea de noi contracte, concomitent cu renunţarea la cele ce nu mai prezintă interes.
Deoarece pe piaţa bursieră mecanismele şi procedeele prin care aceştia acţionează sunt specifice, hedgerii şi speculatorii sunt recunoscuţi prin poziţia de pe care acţionează.
De remarcat că pe piaţa futures şi cu opţiuni nu au acces direct decât cei care sunt membri ai bursei. Aceştia, prin reprezentanţii lor (brokeri de ring, deckeri, runneri, agenţi de bursă), acţionează la ordinele clienţilor şi pot determina prin sfaturile şi opiniile lor direcţii de acţiune, deci ar putea influenţa într-o oarecare măsură piaţa. Pentru a preveni aceste situaţii, regulamentele conţin măsuri contra manipulărilor de orice fel. În plus, pe toate pieţele există reglementări precise dictate de necesitatea transparenţei operaţiunilor bursiere.
Pieţele futures s-au dezvoltat rapid şi reprezintă cele mai competitive pieţe existente în practică, îndeplinind funcţii economice şi sociale de mare importanţă.

BURSA MONETAR-FINANCIARĂ ŞI DE MĂRFURI SIBIU


Prezentarea generală a BMFMS

Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu a fost înfiinţată în 14 decembrie 1994, având 11 acţionari care deţineau 17 cărţi de membru.
În iulie 1997 Bursa din Sibiu a devenit prima bursă futures şi de opţiuni din România, jucând un rol important în cadrul economiei de piaţă româneşti prin oferirea unor instrumente eficiente pentru managementul riscului.
Crearea primei burse futures din România a constituit o etapă de maximă importanţă în transformarea unei societăţi care se ocupă de intermedieri şi licitaţii, într-un centru naţional în care participanţii la piaţa bursieră au oportunitatea de a-şi acoperi riscurile sau de a specula modificarea preţurilor folosind titluri financiare derivate.
În prezent, capitalul social al BMFMS este de 500.000 USD, reprezentând aportul adus de cei 54 de acţionari care deţin 90 de cărţi de membru, fiecare carte de membru dând dreptul la un loc de broker în toate ringurile Bursei.
Cartea de membru (cartea de bursă = un pachet de 50 acţiuni BMFMS) dă deţinătorului ei dreptul de a efectua tranzacţii în oricare dintre ringurile Bursei.
Întrucât nu toate cele 90 cărţi de bursă sunt active, Asociaţia Bursei a hotărât să nu se mai emită alte cărţi de bursă, cei care doresc să desfăşoare activitate bursieră având posibilitatea să devină membri asociaţi prin cumpărarea sau închirierea uneia dintre cele 90 cărţi emise.
Preţul de adjudecare al unei cărţi de bursă la ultimele licitaţii a fost de aproximativ 5.500 USD / carte, iar preţul de închiriere al unei cărţi este de 100 USD / lună, perioada minimă pentru închiriere fiind de 3 luni.
Membrii Bursei au acces direct în ringurile de tranzacţionare ale BMFMS şi pot fi totodată membri compensatori, având astfel acces şi la mecanismul de compensare oferit de Casa Română de Compensaţie.
Membrii Bursei care nu sunt şi membri compensatori trebuie să aibă o relaţie de colaborare, în vederea compensării tranzacţiilor lor, cu un membru compensator. Aceste acorduri trebuie să fie aprobate de către Bursă.
Directorii şi angajaţii autorizaţi să tranzacţioneze pentru sau în numele agenţiei de brokeraj trebuie să fie atestaţi de către Bursă ca operatori pentru pieţele futures şi de opţiuni.
Patrimoniul evaluat al BMFMS este de 1,12 milioane USD. În anul 1996 s-a finalizat noul sediu al BMFMS, în suprafaţă de peste 1000 mp, BMFMS fiind singura bursă din România cu sediu în proprietate.
Cadrul legal în domeniul burselor de mărfuri din România în prezent se limitează la OG 69/28 august 1997 publicată în M.O. 227/30 august 1997 şi la legea 31/1990 cu modificările şi completările ulterioare. Deşi Ordonanţa nr. 69 prevedea înfiinţarea unei Comisii a Operaţiunilor la Termen, ea nu este funcţională până în prezent.
Conform prevederilor Ordonanţei, BMFMS este organism cu putere de autoreglementare. Departamentul de Reglementare şi Supraveghere a Pieţelor al BMFMS a elaborat reguli şi regulamente care sunt cunoscute şi respectate de către toţi operatorii. Totuşi, înfiinţarea unei comisii naţionale care să supravegheze tranzacţiile futures în România constituie o necesitate stringentă.
Contractele tranzacţionate în ringurile BMFMS au fost înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci încă din 1997, brevetele pentru acestea constituind dovada priorităţii BMFMS în acest domeniu.


Produsele tranzacţionate la BMFMS

Contractele futures sunt angajamente de a vinde sau cumpăra o marfă, valută, indice financiar, având cantitatea, calitatea, scadenţa şi modalitatea de lichidare / livrare standardizate.
Metoda de stabilire a preţului este sistemul de licitare prin strigare deschisă în ringurile Bursei. Contractul futures are o dată scadenţă până la care poate fi tranzacţionat în ring. Vânzătorii şi cumpărătorii pot iniţia operaţiunile adecvate dând brokerilor ordine de vânzare sau de cumpărare, prin care sunt specificate preţul, cantitatea, data scadenţei şi termenul de valabilitate al ordinului. Scadenţa contractelor futures tranzacţionate la BMFMS este de 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 luni.
Opţiunile pe contracte futures - opţiunile care fac obiectul tranzacţionării în ringurile Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu, sunt contracte standardizate care dau cumpărătorului dreptul dar nu şi obligaţia de a cumpăra sau vinde contractul futures suport la un preţ prestabilit, numit preţ de exercitare pe perioada de valabilitate a contractului. Pentru dreptul dobândit cumpărătorul trebuie să plătească vânzătorului în momentul încheierii tranzacţiei o sumă de bani numită primă. Vânzătorul se obligă să vândă sau să cumpere contractul futures de la baza opţiunii la preţul de exercitare dacă opţiunea este exercitată de cumpărătorul său.
Există două tipuri distincte de opţiuni: put şi call. Prin cumpărarea unei opţiuni put se obţine dreptul de a lua o poziţie short pe contractul futures suport. Cumpărarea unei opţiuni call dă dreptul la o poziţie long pe contractul futures de la baza opţiunii.
Opţiunile call şi put sunt contracte complet separate, distincte şi oferă drepturi diferite. Ele nu sunt părţi opuse ale aceleiaşi tranzacţii. Orice opţiune put are un cumpărător şi un vânzător; la fel şi opţiunea call. _INCLUDEPICTURE \d "img/imageNQQ.JPG"__Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu este prima bursă din România în care s-au tranzacţionat contracte futures şi opţiuni pe contracte futures. Pentru a răspunde cerinţelor pieţei, BMFMS şi-a diversificat permanent produsele oferite spre tranzacţionare.
Din iulie 1997, data introducerii primului contract futures şi până în prezent, la BMFMS au fost introduse următoarele tipuri de titluri financiare derivate:
11 iulie 1997 - contractul futures pe indicele propriu BMS1 (coşul acţiunilor la societăţile tranzacţionate la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti);
1 august 1997 - contractul futures pe dolarul SUA (simbol ROL/USD);
1 octombrie 1997 - contractul futures pe marca germană (simbol ROL/DEM);
1 octombrie 1997 - contractul futures pe lira italiană (simbol ROL/ITL);
1 septembrie 1998 - contractul futures contractul pe indicele BET(ROL);
9 noiembrie 1998 - opţiuni pe contractul futures pe indicele BET(ROL);
2 decembrie 1998 - contractul pe moneda europeană (simbol ROL/EURO);
22 martie 1999 - contractul futures pe raportul EURO/USD
1 iunie 1999 - opţiuni pe contractul futures ROL/USD
1 iunie 1999 - opţiuni pe contractul futures EURO/USD
17 ianuarie 2000 - contractul futures pe rata dobânzii BUBOR 1
17 ianuarie 2000 - opţiuni pe contractul futures pe rata dobânzii BUBOR 1
6 martie 2000 - contractul futures pe raportul USD/JPY
6 martie 2000 - opţiuni pe contractul futures pe raportul USD/JPY
Implementarea tranzacţiilor futures la BMFMS a fost precedată de participarea, în octombrie 1996, a Bursei din Sibiu, reprezentată prin preşedintele său Teodor Ancuţa, la expoziţia burselor de mărfuri din întreaga lume - EXPO '96 care se desfăşoară anual la Chicago. Timp de trei săptămâni au avut loc contacte, schimburi de experienţă cu reprezentanţi ai celor mai importante burse din lume şi procurarea unui valoros material documentar.
Un rol covârşitor l-a avut vasta experienţă a domnului Thomas Curtean, cetăţean american de origine română, născut în Sibiu, care, timp de 2 luni în anul 1997, a condus şi organizat întregul colectiv al Bursei, finalizând metodologia de tranzacţionare a contactelor futures (regulamente, proceduri, tehnici, formulare, casa de compensaţie etc.), ocupându-se de pregătirea primei serii de brokeri care activează în BMFMS .
Thomas Curtean este, din 1957, membru activ la două mari burse din Statele Unite - Chicago Board of Trade şi Chicago Mercantile Exchange - şi are o carieră ca trader de peste 40 ani în aceste două burse. În prezent deţine şi două cărţi de bursă la BMFMS.
În data de 10 iulie 1998, la un an de la lansarea contractelor futures, Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu, a lansat, tot în premieră pentru România, opţiunile pe contracte futures.
Implementarea acestui nou instrument de acoperire a riscului a fost precedată de pregătirea mecanismelor de tranzacţionare, de organizarea unui curs de brokeri pentru piaţa de opţiuni şi de abordarea rolurilor şi a avantajelor pe care le prezintă opţiunile pe contracte futures, în cadrul unui seminar organizat de BMFMS.
Lansarea opţiunilor nu ar fi fost posibilă fără eforturile speciale ale preşedintelui onorific, dl. Thomas Curtean şi ale d-lui Alexander Etienne Hergan, director al Peregrine Financial Group, firmă membră a CME, şi din mai 1998, membru şi al Bursei din Sibiu.
În prezent, în ringurile BMFMS sunt tranzacţionate opţiuni pe contractele futures pe indicele BET (ROL), pe contractul leu/dolar, leu/marcă germană, leu/euro, euro/dolar, euro/yen japonez şi BUBOR 1, cu scadenţe la 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 luni.


Rezultate şi perspective

De la lansarea contractelor futures în iulie 1997 şi până la finele anului 1999 în ringurile BMFMS au fost realizate 431.007 contracte futures, totalizând un volum al tranzacţiilor de 3472,6 miliarde lei, iar în piaţa opţiunilor au fost tranzacţionate 15.449 opţiuni call şi put.
Până în prezent, în cele 16 cursuri organizate de către BMFMS, au fost pregătiţi peste 400 de operatori pentru pieţele futures şi de opţiuni. Actualmente, pe piaţa futures sibiană activează reprezentanţi a 31 agenţii de brokeraj din 20 judeţe ale ţării şi din Bucureşti.
În ringurile Bursei sunt acceptaţi numai operatori care au obţinut atestatul de operator pentru pieţele futures şi de opţiuni în urma absolvirii unui curs organizat de BMFMS.
În momentul actual BMFMS este singura bursă din ţară cu agenţii de brokeraj (pentru contracte futures şi options) care oferă clienţilor lor următoarele servicii:
- instrumente de management al riscului valutar şi posibilităţi de management al portofoliului de investiţii;
- strategii de acoperire a riscului, mecanisme de identificare a riscului şi posibilităţi de transferare a acestuia care sunt indispensabile pentru investitori.
_INCLUDEPICTURE \d "img/ring_mic.jpg"__
În anul 2000, activităţile Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu se vor concentra spre extinderea gamei de produse oferite şi spre lărgirea numărului de participanţi la pieţele la termen.
Politica Bursei este aceea de a oferi servicii de calitate, de a realiza o bună administrare a resurselor de care dispune pentru menţinerea comisioanelor la un nivel redus.
Obiectivele principale ale BMFMS sunt:
- extinderea oportunităţilor oferite investitorilor;
- posibilităţi eficiente pentru acoperirea riscului;
- o mai mare lichiditate a pieţei;
- costuri de tranzacţionare reduse.

Obiective pe termen scurt şi mediu:
1. Promovarea activităţii specific bursiere prin înfiinţarea de agenţii de brokeraj în toate judeţele ţării (creşterea numărului agenţiilor de brokeraj active, de la 31 existente în prezent până la acoperirea tuturor judeţelor ţării). Acest obiectiv este susţinut de constanta preocupare a BMFMS privind educarea mediului economic românesc, ca singura bursă din ţara care tranzacţionează titluri financiare derivate.
2. Introducerea scadenţelor la 9 şi 12 luni pentru toate contractele futures şi cu opţiuni tranzacţionate în prezent la BMFM Sibiu (ROL/USD, ROL/DEM, ROL/EURO, BET/ROL, EURO/USD, EURO/JPY, BUBOR 1 opţiuni pe contractele futures BET/ROL, ROL/USD, EURO/USD, EURO/JPY, BUBOR 1)
3. Perfecţionarea programelor informatice de transmitere în timp real către agenţiile de brokeraj a tranzacţiilor efectuate în ringurile BMFMS precum şi a programelor de compensare a tranzacţiilor, achiziţionarea unui soft de măsurare a gradului de risc.
4. Organizarea, după un sistem mai eficient şi accesibil, a cursurilor de pregătire şi atestare a operatorilor pe pieţele futures


Casa Română de Compensaţie

Casa de Compensaţie a Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu funcţionează ca societate pe acţiuni, cu personal propriu, având un capital social subscris de 1.800.000.000 lei.
Ea a fost înfiinţată în urma iniţiativei BMFMS, având ca principal obiect de activitate garantarea, decontarea şi compensarea contractelor futures tranzacţionate în ringul Bursei sibiene, activitate ce era asigurată anterior de un departament specializat al BMFMS. Bursa îşi menţine atribuţiile de organizare şi reglementare a pieţei, iar compensarea şi decontarea se execută prin Casa Română de Compensaţie, care introduce în sistem o verigă nouă, şi anume membrul compensator.
Alături de Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu, Casa Română de Compensaţie SA Sibiu (CRC) este una din instituţiile centrale ale pieţei futures şi de opţiuni, de o importanţă egală cu aceasta.
Dacă Bursa organizează şi reglementează piaţa, CRC se ocupă cu gestionarea riscului participanţilor, activitatea sa având reguli proprii. Regulamentele celor două instituţii sunt armonizate şi completate continuu, pentru o funcţionare cât mai sigură şi rapidă a pieţei în ansamblul ei.
Casa Română de Compensaţie este constituită ca societate pe acţiuni din august 1998 cu un capital social de 1,78 miliarde lei, având 50 de acţionari ce deţin 1780 de acţiuni cu valoare nominală de 1 milion lei. Un acţionar CRC poate deţine minim 10 şi maxim 100 de acţiuni. CRC a preluat din septembrie 1998 activitatea fostului Departament de Compensare al BMFM Sibiu. Evidenţa, compensarea şi decontarea tranzacţiilor se realizează cu un program de concepţie proprie. La sfârşitul anului 1997, CRC în colaborare cu BMFM Sibiu a elaborat programul de clearing folosit de agenţiile de brokeraj pentru tranzacţiile clienţilor.
Casa Română de Compensaţie este singura societate de compensare înfiinţată conform Ordonanţei 69/1997, ordonanţă ce reglementează activitatea burselor de mărfuri în România. Activitatea acestei instituţii a fost controlată de Banca Naţională a României în decembrie 1997.
Rolul Casei Romane de Compensaţie
Între operatorii din pieţele futures şi options apar permanent drepturi şi obligaţii generate de cumpărarea şi vânzarea de contracte futures. Datorită amplorii mari a tranzacţiilor şi numărului mare de contracte vândute şi cumpărate este imperios necesar ca pentru evitarea haosului să existe o Casă de Compensaţie („Clearing House"). Aceasta se interpune între vânzător şi cumpărător în momentul tranzacţiei şi cumpără de la primul şi vinde celui de al doilea, la preţul stabilit de cele două părţi. Astfel, relaţia directă dintre cei doi dispare, fiind înlocuită cu două relaţii, dintre aceştia şi CRC.
Funcţiile Casei Române de Compensaţie
Funcţiile Casei Române de Compensaţie sunt compensarea, garantarea şi decontarea tranzacţiilor din pieţele futures şi options ale BMFM Sibiu.
Un prim aspect îl constituie evidenţa tranzacţiilor futures şi options şi a sumelor necesare pentru realizarea acestora. Un contract iniţiat, cumpărat sau vândut, reprezintă o poziţie deschisă, adică o obligaţie faţă de CRC, pentru care este necesară o garanţie numită marjă iniţială. El poate fi compensat oricând, pe timpul duratei sale de viaţă, printr-o tranzacţie egală şi de sens opus, iar suma existentă în contul de marjă poate fi retrasă.
Al doilea aspect tine de siguranţa pieţei. Casa Română de Compensaţie stabileşte regulile financiare pe care trebuie să le respecte toţi participanţii. Aceste reguli cuprind modalităţile de acces în piaţă, marjele minime obligatorii iniţiale şi de menţinere ale contractelor, precum şi garanţiile suplimentare. CRC garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de toţi operatorii, dar numai în condiţiile respectării de către aceştia a respectivelor reguli.
În al treilea rând, CRC compensează şi decontează zilnic rezultatele tranzacţiilor cu contracte futures şi opţiuni, operând modificări în conturile acestora după cum acestea înregistrează profit sau pierdere.
Membrul compensator (MC)
Agenţiile de brokeraj tranzacţionează atât pe cont propriu, cât în numele şi pe contul clienţilor pe care îi reprezintă. Fiecare verigă a sistemului garantează, decontează şi compensează tranzacţiile verigilor inferioare, pe care le reprezintă. Astfel, agenţiile garantează tranzacţiile clienţilor, iar tranzacţiile agenţiilor sunt garantate de către membrii compensatori.
Membrul compensator este o societate membră a Bursei din Sibiu şi acţionară a CRC, cu garanţii solide constituite din gaj pe cărţile de bursă, pe acţiunile CRC şi o contribuţie la fondul de garantare. Din acest punct de vedere, pe piaţa futures şi de opţiuni de la Sibiu există trei categorii de participanţi:
- membri compensatori principali - au minimum 2 cărţi de bursă şi minim 40 de acţiuni CRC. Aceştia se reprezintă direct în faţa CRC, garantând şi tranzacţiile altor agenţii, non-membri compensatori
- membri compensatori direcţi - au o carte de bursă şi 20 de acţiuni CRC, având dreptul de a reprezenta doar agenţia proprie în relaţia cu CRC
- non-membri compensatori - nu îndeplinesc nici una din condiţiile de mai sus şi sunt reprezentaţi de membrii compensatori principali.
Membrii Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu au considerat că prin înfiinţarea unei instituţii specializate va spori încrederea, atractivitatea şi siguranţa pieţelor futures şi de opţiuni. Rezultatul a fost cel scontat. În prezent, sunt acţionare la Casa Română de Compensaţie societăţi bancare şi puternice societăţi financiare, acestea fiind atrase de structura de clearing aplicată la Bursa din Sibiu ce oferă maximum de siguranţă participanţilor pe pieţele futures şi options.

Organizarea şi funcţionarea ANOTR

Asociaţia Naţională a Operatorilor la Termen din România, înfiinţată în 4 mai 1999 este o asociaţie profesională, fără scop lucrativ, non profit şi cu caracter autonom. Asociaţia are în prezent 76 de membri, din care 19 persoane juridice şi 57 persoane fizice din întreaga ţară, persoane participante la tranzacţiile futures şi cu opţiuni.
Asociaţia are ca scop promovarea dezvoltării condiţiilor de desfăşurare a activităţii în pieţele la termen (futures şi opţiuni) şi a interesului persoanelor implicate în acestea, elaborarea de regulamente pentru membrii Asociaţiei privind contractele existente în pieţele la termen. Activitatea este coordonata de un Comitet Director şi se desfăşoară pe comisii. Comitetul Director este alcătuit din 5 membri, aleşi de Adunarea Generală pe o perioadă de un an. Numărul membrilor Comitetului Director poate creşte proporţional cu creşterea numărului de membri ai Asociaţiei. Trezorierul şi secretarul sunt numiţi de Comitetul Director.
Obiectivele Asociaţiei Naţionale a Operatorilor la Termen din România sunt în principal:
- reprezentarea şi apărarea intereselor profesionale ale membrilor
- întocmirea şi înaintarea propunerilor legislative pentru asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a activităţii pe pieţele futures, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale
- desfăşurarea de către membrii săi a unei activităţi corecte pentru prevenirea actelor şi practicilor frauduloase, în vederea protejării intereselor publice
- diseminarea informaţiilor cu privire la pieţele futures şi cu opţiuni
- impunerea unor standarde financiare de prevenire a insolvabilităţii sau falimentului membrilor
- reglementarea relaţiilor dintre membri şi clienţi, adoptarea şi administrarea unei corecte proceduri de arbitrare a plângerilor clienţilor împotriva membrilor sau invers
- evaluarea periodică şi supravegherea activităţii de marketing a operatorilor din pieţele la termen
- desfăşurarea de programe educaţionale pentru familiarizarea mediului economic românesc cu mecanismul tranzacţiilor la termen şi oportunităţile oferite de acesta
- colaborarea cu organisme similare din străinătate.