Pentru anumite produse (prevazute in anexa de la Legea nr. 22/15 aprilie 1994 care a inlocuit anexa de la Legea nr. 42/1 iulie 1993) agentii economici, persoane juridice, asociatii familiale si persoane fizice autorizate – care produc, importa, comercializeaza astfel de produse, datoreaza bugetului de stat, taxe speciale de consumatei (denumite accize). Pentru carburantii auto din productia interna livrati prin societatile comerciale PECO cu capital majoritar sau integral de stat, platitorii de accize sunt aceste societati. Pentru carburantii livrati direct din rafinarii catre alti beneficiari decat sistemul PECO accizele sunt datorate de rafinarii.
In ordinul nr. 444/19 aprilie 1994 se stabileste incadrarea in cotele de accize si in clasele de calitate a tigaretelor si produselor din tutun, din productia interna si din import. Pentru cele de calitate superioara cota de acciza este de 300%, pentru cele de calitate medie cota de acciza era de 70%, iar pentru cele de calitate inferiora era de 45%.
Agentii economici prevazuti mai sus care cumpara de la producatorii individuali produse de natura celor prevazute in anexa pentru comercializare sunt obligati sa calculeze si sa verse la bugetul de stat accizele aferente cantitatilor cumparate.
Pentru anumite produse (tuica, rachiu) provenite din import si utilizate ca materie prima, agentii economici prelucratori pot solicita restituirea accizelor platite in vama. Agentii economici care comercializeaza bunuri de natura celor prevazute in anexa nr. 1, introduse in tara de catre persoane fizice, neinregistrate ca agenti economici, sunt obligati sa retina si sa verse la bugetul de stat accizele stabilite potrivit legii.
Anexa 1 la Legea nr. 22/15 aprilie 1994 (inlocuieste Anexa 1 la Legea nr. 42/1993).
LISTA
taxelor speciale de consumatie (accize) pentru produsele din import si din tara
Nr. crt Denumirea produsului sau grupei de produse Cota
%
1 Alcool* 3
2 Tuica si rachiuri naturale 50
3 Vinuri 20
4 Bauturi spirtoase, inclusiv lichioruri si bauturi obtinute prin distilare de cereale din care:
- whisky, gin; rom si rachiuri din trestie de zahar 100
300
5 Bauturi pe baza de vin din care:
- coniac
- sampanie
- vin spumos si vermut 115
200
115
45
6 Bere din care:
- bere ambalata in cutii metalice
- bere ambalata in sticle sub 0.5 l 55
200
150
7 Cafea, inclusiv cafea cu inlocuitori 80
8 Cafea solubila 80
9 Tigarete si produse din tutun de calitate superioara 300
10 Tigarete si produse din tutun de calitate medie 70
11 Tigarete si produse din tutun de calitate inferioara 45
12 Confectii din blanuri naturale (cu exceptia celor de iepure, oaie, capra) 70
13 Mobilier scluptat 50
14 Articole de cristal 50
15 Bijuterii din materiale pretioase, inclusiv verighete 20
16 Benzina premium, regular si normala 15
17 Benzina fara plumb 13.5
18 Motorina auto (combustibil pentru motoare Diesel) 6
19 Autoturisme de oras (inclusiv din import, rulate) cu capacitatea cilindrica a motorului peste 188 cmc 50
20 Produse de parfumerie 20
21 Aparate video de inregistrat sau de reprodus, chiar incorporand un receptor de semnale videofonice; combine audio 40
22 Dublu radiocasetofon cu redare de pe banda magnetica sau compact-disc 40
23 Camera video 50
24 Cuptoare cu microunde 50
25 Motociclete, scutere si miniscutere 30
26 Aparate foto 20
27 Aparat terminal telefonic individual tip "Cordless" 20
28 Aparat terminal telefonic tip "Cordless" cu automat de raspuns incorporat 30
29 Aparate pentru aer conditionat, de perete sau de ferestre, formand un singur corp 20
30 Arme de vanatoare 100
* Exclusiv alcool etilic de sinteza tip MS si IS
Nota:
•La pozitiile 1-8 inclusiv, baza de aplicare a cotelor pentru produsele din import cuprinde si valoarea ambalajelor.
•Pentru calculul accizelor de la pozitiile 9-11, Ministerul Finantelor va face, din punct de vedere fiscal, incadrarea in grupele respective.
•Accizele prevazute la pozitiile 16-18 se calculeaza si se datoreaza numai pentru carburantii auto.
Pentru bunurile introduse in tara de persoanele fizice neinregistrate ca agenti economici, valorifate prin societati comerciale – baza de impozitare o reprezinta contravaloarea ce se cuvine deponentului pentru bunurile vandute in consignatie.
Produsele livrate la rezerva de stat sunt exonerate de la plata accizelor pe perioada cat au acest regim. La produsele scose din rezerva de stat, plata accizelor se face de catre unitatile detinatoare ale acestor stocuri, la livrarea produselo catre beneficiari.
Produsele exportate direct sau prin agenti economici ce isi desfasoara activitatea pe baza de comision, precum si produselor importate in regim de tranzit sau importate temporar, atat timp cat se afla in aceasta situatie, nu sunt supuse accizelor. In cazul in care agentii economici care efectueaza operatiuni de export cumpara de la producatorii interni, in vederea vanzarii la export, produse prevazute in anexa nr. 1, acestia pot solicita, restituirea accizelor aferente produselor finite exportate.
marți, 22 iunie 2010
Tipuri de acreditive documentare
Unul din avantajele utilizãrii acreditivului documentar poate fi considerat faptul cã , acesta , îmbracã mai multe forme , şi deci existã posibilitatea adaptãrii lui la interesele pãrţilor , în funcţie de rezultatul negocierii .
Existã mai multe criterii de clasificare a acreditivelor documentare .Pentru a realiza o arie de cuprindere cât mai largã , o posibilã clasificare este cea de mai jos:
a ) - dupã posibilitatea bãncii emitente de a anula sau modifica acreditivele :
a1 ) - acreditiv documentar revocabil ;
a2 ) - acreditiv documentar irevocabil ;
b ) - dupã existenţa angajamentului de platã din partea bãncii avizatoare :
b1 ) - acreditiv documentar confirmat ;
b2 ) - acreditiv documentar neconfirmat ;
c ) - dupã domiciliu acreditivului :
c1 ) - acreditiv documentar domiciliat în ţara exportatorului ;
c2 ) - acreditiv documentar domiciliat în ţara importatorului ;
c3 ) - acreditiv documentar domiciliat într-o ţarã terţã ;
d ) - dupã momentul stingerii obligaţiilor :
d1 ) - acreditiv documentar cu plata la vedere ;
d2 ) - acreditiv documentar cu plata la termen ;
d3 ) - acreditiv documentar de negociere ;
d4 ) - acreditiv documentar de acceptare ;
e ) - dupã clauzele ce le conţin :
e1 ) - acreditiv documentar transferabil ;
e2 ) - acreditiv documentar netransferabil ;
e3 ) - acreditiv documentar cu clauzã roşie ( engl . red clause ) ;
e4 ) - acreditiv documentar revolving ;
e5 ) - acreditiv documentar reciproc ;
e6 ) - acreditiv documentar cesionat ;
e7 ) - acreditiv documentar spate în spate ( engl .back-to-back ) ;
e8 ) - acreditiv documentar stand-by ;
Fãrã a considera aceastã clasificare completã sau imperfectibilã , se poate totuşi afirma cã are în conţinutul sãu cele mai utilizate , acreditive , în practicã.Fiecare dintre acreditivele mai sus prezentate conţine caracteristici distincte , comparativ cu celelalte .Pentru înţelegerea şi evidenţierea acestor caracteristici este necesarã prezentarea succintã a fiecãrui tip de acreditiv documentar .
Acreditivul documentar revocabil dã posibilitatea bãncii emitente sã anuleze sau sã modifice acreditivul , din momentul deschiderii acestuia pânã în momentul prezentãrii documentelor de export la banca plãtitoare , fãrã acordul prealabil al beneficiarului acreditivului .
Acreditivul irevocabil presupune , din partea bãncii ordonatoare , un angajament irevocabil cã va plãti contra documentelor ce fac dovada expedierii mãrfurilor .Acest tip de acreditiv nu poate fi anulat sau modificat decât cu acordul tuturor pãrţilor implicate : al exportatorului , al bãncii avizatoare,al importatorului, al bãncii emitente .
Acreditivul documentar confirmat este acel tip de acreditiv la care , pe lângã angajamentul bãncii emitente ( plãtitoare ) cã va plãti documentele înscrise în acreditiv, existã şi angajamentul unei alte bãnci ( confirmatoare ) pentru aceaşi sumã şi în aceleaşi condiţii .
Solicitarea confirmãrii este de regulã fãcutã de exportator şi foarte rar de banca avizatoare .
În ceea ce priveşte acreditivele documentare neconfirmate , acestea nu conţin clauza de confirmare şi deci nu implicã angajamentul bãncii exportatorului ( avizatoare ) .
Acreditivul domiciliat în ţara exportatorului , avantajos pentru exportator datoritã faptului cã plata documentelor se efectueazã imediat , dupã depunerea şi verificarea documentelor , de cãtre banca avizatoare ( notificatoare ) .
Dacã acreditivul are domiciliul în ţara importatoare , locul în care se efectueazã plata este o bancã ( emitentã ) din ţara importatorului .În acest caz plata documentelor presupune un interval de timp mai mare datoritã circuitului şi verificãrii documentelor( depunere documente la banaca avizatoare , verificare documente de cãtre banaca avizatoare , transmitere documente cãtre banca ordonatoare ( plãtitoare ) , verificare documente de cãtre banca plãtitoare , plata documentelor ) .
Acreditivul documentar domiciliat într-o ţarã terţã implicã ca plata contravalorii documentelor sã se efectueze de cãtre o bancã ( emitentã ) cu domiciliul într-o altã ţarã decât cea a importatorului şi a exportatorului .
Utilizarea acestui tip de acreditiv are loc ( în principiu ) atunci când climatul socio - politic - economic sau legislativ din cele douã ţãri ( exportatoare şi importatoare ) sau din una din cele douã ţãri prezintã un grad ridicat de risc .
Acreditivul documentar cu plata la vedere asigurã plata sumei dupã ce documentele au fost depuse de cãtre exportator la banca plãtitoare .Pentru operaţiunile de verificare a documentelor şi transfer a valutei , banca are nevoie de câteve zile ( de regulã 4 - 5 zile de la depunerea documentelor1 ) .
Specific acreditivului cu plata la termen este faptul cã plata documentelor are loc la un anumit termen de la data depunerii acestora .Acest termen ( scadenţã ) este o datã fixã fãrã legãturã cu data expirãrii valabilitãţii acreditivului .Utilizarea acestui tip de acreditiv este avantajoasã pentri importator datoritã perioadei ( de graţie ) de care beneficiazã pânã la platã .
Acreditivul documentar de negociere atrage dupã sine utilizarea efectelor de comerţ, cu precãdere a cambiilor .La depunerea documentelor ce atestã expedierea mãrfurilor , exportatorul va proceda şi la depunerea , la banca sa , cambiilor ( cu plata la vedere sau la termen ) trase asupra importatorului ori a bãncii emitente sau asupra altei persoane indicate în acreditiv .
Acreditivele de acceptare sunt utilizate în situaţia în care exportul se face pe credit .
Ca şi în cazul acreditivelor de negociere şi acreditivele de acceptare presupun utilizarea cambiilor.Dacã exportatorul (creditorul) are nevoie de lichiditãţi , poate instrumenta banca sa sã sconteze cambiile acceptate de banca emitentã (a acreditivului )1
Acreditivul transferabil este acel acreditiv care în conţinutul sãu cuprinde o clauzã de transfer ( total sau parţial ) cãtre una sau mai multe persoane .
Transferul se face o singurã datã iar cheltuielile de transfer sunt suportate de benefiiciarul iniţial2 .
În situaţia în care exportatorul nu include aceastã clauzã de transferabilitate acreditivul este netransferabil , caz în care unicul beneficiar este exportatorul .
Acreditivul cu clauzã roşie ( engl .red clause ) , poartã aceastã denumire datoritã faptului cã în conţinutul sãu cuprinde o clauzã , de regulã scrisã cu cernealã roşie , şi al cãrei conţinut autorizeazã banca plãtitoare sau avizatoare sã efectueze , cãtre exportator , o platã în avans ( fie o cotã procentualã din acreditiv fie întreaga valoare a acestuia ) .Prin utilizarea acreditivelor cu clauzã roşie se realizeazã finanţarea exporturilor , permiţând exportatorului sã-şi procure materii prime , materiale sau sã efectueze alte plãţi în legãturã cu viitorul export .
Acreditivul revolving întâlnit în cazul livrãrilor în tranşe , are particularitatea cã este încãrcat numai pentru a acoperi contravaloarea unei livrãri ( tranşe ) urmând sã fie reâncãrcat pânã la acoperirea întregii valori a acreditivului .Acest tip de acreditiv este mai puţin costisitor , se deschide o singurã datã , nu implicã imobilizarea unor mari sume de bani .
Acreditivele reciproce sunt utile în cazul tranzacţiilor de contrapartidã , în cadrul cãrora importatorul are şi calitatea de exportator pe aceaşi relaţie comercialã în ambele situaţii .În funcţie de clauzele pe care le cuprind aceste acreditive pot fi :
- acreditive documentare reciproce simple (ambele acreditive intrã în vigoare la aceaşi datã) ;
- acreditive documentare reciproce de valoare ( unul din acreditive acoperã valoarea celuilalt ) ;
- acreditive documentare reciproce garantate ( banca emitentã garanteazã plata acreditivului ) .
Acreditivul documentar cesionat se aseamãnã cu acreditivul transferabil. Astfel , beneficiarul acreditivului ( cedentul ) poate transfera , total sau parţial , dreptul de creanţã , unei terţe persoane .
Diferenţa dintre cele douã acreditive constã în faptul cã cesionarul nu va primi suma ce îi revine în situaţia în care beneficiarul iniţial al acreditivului nu doreşte sau nu poate sã utilizeze acreditivul .
Acreditivul back-to-back ( spate în spate ) se utilizeazã în cadrul operaţiunilor de reexport şi presupune ca o parte contractantã ( de exemplu exportatorul ) , beneficiar al unui acreditiv , sã deschidã un alt acreditiv ( de import ) pe baza celui dinainte menţionat .Cele douã acreditive sunt independente unul de celãlalt şi pentru derularea în condiţii optime este necesarã o atentã corelare atât a termenelor de livrare şi platã cât şi a celor de valabilitate .
Acreditivele stand-by reprezintã o alternativã pentru garanţiile bancare , utilizate pentru asigurarea plãţilor în cazul neîndeplinirii condiţiilor contractuale.Trebuie fãcutã menţiunea cã acest tip de acreditiv este utilizat numai în SUA având în vedere faptul cã , garanţiile bancare practicate în Europa nu sunt permise de legislaţia americanã .
Acest tip de acreditiv este emis de bancã , la solicitarea ordonatorului , şi oferã beneficiarului garanţia cã în cazul în care nu îşi va îndeplini obligaţiile contractuale , banca îl va despãgubi bãneşte .
Diferenţa dintre un acreditiv documentar obişnuit şi un acreditiv stand - by , constã în faptul cã , în cazul acreditivului stand - by , beneficiarul apeleazã la acesta ( acreditiv) numai în situaţia în care ordonatorul ( importatorul ) nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate contractual .
Utilizarea acreditivelor stand - by prezintã avantaje şi dezavantaje ; dintre avantaje pot fi amintite :
- utilizarea atât în cadrul plãţilor generate de importuri şi exporturi prin compensare cât şi în cadrul altor obligaţii de platã ce decurg din alte tipuri de contracte privind import - exportul ;
- sunt uşor de utilizat dat fiind faptul cã folosirea lor este guvernatã de Publicaţia nr .500 a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris ( cunoscutã ) .
Dezavantajele constau în costul ridicat al operaţiunilor şi în faptul cã bãncile manifestã rigurozitate ridicatã în selectarea ordonatorilor ( importatorilor ) .1
Existã mai multe criterii de clasificare a acreditivelor documentare .Pentru a realiza o arie de cuprindere cât mai largã , o posibilã clasificare este cea de mai jos:
a ) - dupã posibilitatea bãncii emitente de a anula sau modifica acreditivele :
a1 ) - acreditiv documentar revocabil ;
a2 ) - acreditiv documentar irevocabil ;
b ) - dupã existenţa angajamentului de platã din partea bãncii avizatoare :
b1 ) - acreditiv documentar confirmat ;
b2 ) - acreditiv documentar neconfirmat ;
c ) - dupã domiciliu acreditivului :
c1 ) - acreditiv documentar domiciliat în ţara exportatorului ;
c2 ) - acreditiv documentar domiciliat în ţara importatorului ;
c3 ) - acreditiv documentar domiciliat într-o ţarã terţã ;
d ) - dupã momentul stingerii obligaţiilor :
d1 ) - acreditiv documentar cu plata la vedere ;
d2 ) - acreditiv documentar cu plata la termen ;
d3 ) - acreditiv documentar de negociere ;
d4 ) - acreditiv documentar de acceptare ;
e ) - dupã clauzele ce le conţin :
e1 ) - acreditiv documentar transferabil ;
e2 ) - acreditiv documentar netransferabil ;
e3 ) - acreditiv documentar cu clauzã roşie ( engl . red clause ) ;
e4 ) - acreditiv documentar revolving ;
e5 ) - acreditiv documentar reciproc ;
e6 ) - acreditiv documentar cesionat ;
e7 ) - acreditiv documentar spate în spate ( engl .back-to-back ) ;
e8 ) - acreditiv documentar stand-by ;
Fãrã a considera aceastã clasificare completã sau imperfectibilã , se poate totuşi afirma cã are în conţinutul sãu cele mai utilizate , acreditive , în practicã.Fiecare dintre acreditivele mai sus prezentate conţine caracteristici distincte , comparativ cu celelalte .Pentru înţelegerea şi evidenţierea acestor caracteristici este necesarã prezentarea succintã a fiecãrui tip de acreditiv documentar .
Acreditivul documentar revocabil dã posibilitatea bãncii emitente sã anuleze sau sã modifice acreditivul , din momentul deschiderii acestuia pânã în momentul prezentãrii documentelor de export la banca plãtitoare , fãrã acordul prealabil al beneficiarului acreditivului .
Acreditivul irevocabil presupune , din partea bãncii ordonatoare , un angajament irevocabil cã va plãti contra documentelor ce fac dovada expedierii mãrfurilor .Acest tip de acreditiv nu poate fi anulat sau modificat decât cu acordul tuturor pãrţilor implicate : al exportatorului , al bãncii avizatoare,al importatorului, al bãncii emitente .
Acreditivul documentar confirmat este acel tip de acreditiv la care , pe lângã angajamentul bãncii emitente ( plãtitoare ) cã va plãti documentele înscrise în acreditiv, existã şi angajamentul unei alte bãnci ( confirmatoare ) pentru aceaşi sumã şi în aceleaşi condiţii .
Solicitarea confirmãrii este de regulã fãcutã de exportator şi foarte rar de banca avizatoare .
În ceea ce priveşte acreditivele documentare neconfirmate , acestea nu conţin clauza de confirmare şi deci nu implicã angajamentul bãncii exportatorului ( avizatoare ) .
Acreditivul domiciliat în ţara exportatorului , avantajos pentru exportator datoritã faptului cã plata documentelor se efectueazã imediat , dupã depunerea şi verificarea documentelor , de cãtre banca avizatoare ( notificatoare ) .
Dacã acreditivul are domiciliul în ţara importatoare , locul în care se efectueazã plata este o bancã ( emitentã ) din ţara importatorului .În acest caz plata documentelor presupune un interval de timp mai mare datoritã circuitului şi verificãrii documentelor( depunere documente la banaca avizatoare , verificare documente de cãtre banaca avizatoare , transmitere documente cãtre banca ordonatoare ( plãtitoare ) , verificare documente de cãtre banca plãtitoare , plata documentelor ) .
Acreditivul documentar domiciliat într-o ţarã terţã implicã ca plata contravalorii documentelor sã se efectueze de cãtre o bancã ( emitentã ) cu domiciliul într-o altã ţarã decât cea a importatorului şi a exportatorului .
Utilizarea acestui tip de acreditiv are loc ( în principiu ) atunci când climatul socio - politic - economic sau legislativ din cele douã ţãri ( exportatoare şi importatoare ) sau din una din cele douã ţãri prezintã un grad ridicat de risc .
Acreditivul documentar cu plata la vedere asigurã plata sumei dupã ce documentele au fost depuse de cãtre exportator la banca plãtitoare .Pentru operaţiunile de verificare a documentelor şi transfer a valutei , banca are nevoie de câteve zile ( de regulã 4 - 5 zile de la depunerea documentelor1 ) .
Specific acreditivului cu plata la termen este faptul cã plata documentelor are loc la un anumit termen de la data depunerii acestora .Acest termen ( scadenţã ) este o datã fixã fãrã legãturã cu data expirãrii valabilitãţii acreditivului .Utilizarea acestui tip de acreditiv este avantajoasã pentri importator datoritã perioadei ( de graţie ) de care beneficiazã pânã la platã .
Acreditivul documentar de negociere atrage dupã sine utilizarea efectelor de comerţ, cu precãdere a cambiilor .La depunerea documentelor ce atestã expedierea mãrfurilor , exportatorul va proceda şi la depunerea , la banca sa , cambiilor ( cu plata la vedere sau la termen ) trase asupra importatorului ori a bãncii emitente sau asupra altei persoane indicate în acreditiv .
Acreditivele de acceptare sunt utilizate în situaţia în care exportul se face pe credit .
Ca şi în cazul acreditivelor de negociere şi acreditivele de acceptare presupun utilizarea cambiilor.Dacã exportatorul (creditorul) are nevoie de lichiditãţi , poate instrumenta banca sa sã sconteze cambiile acceptate de banca emitentã (a acreditivului )1
Acreditivul transferabil este acel acreditiv care în conţinutul sãu cuprinde o clauzã de transfer ( total sau parţial ) cãtre una sau mai multe persoane .
Transferul se face o singurã datã iar cheltuielile de transfer sunt suportate de benefiiciarul iniţial2 .
În situaţia în care exportatorul nu include aceastã clauzã de transferabilitate acreditivul este netransferabil , caz în care unicul beneficiar este exportatorul .
Acreditivul cu clauzã roşie ( engl .red clause ) , poartã aceastã denumire datoritã faptului cã în conţinutul sãu cuprinde o clauzã , de regulã scrisã cu cernealã roşie , şi al cãrei conţinut autorizeazã banca plãtitoare sau avizatoare sã efectueze , cãtre exportator , o platã în avans ( fie o cotã procentualã din acreditiv fie întreaga valoare a acestuia ) .Prin utilizarea acreditivelor cu clauzã roşie se realizeazã finanţarea exporturilor , permiţând exportatorului sã-şi procure materii prime , materiale sau sã efectueze alte plãţi în legãturã cu viitorul export .
Acreditivul revolving întâlnit în cazul livrãrilor în tranşe , are particularitatea cã este încãrcat numai pentru a acoperi contravaloarea unei livrãri ( tranşe ) urmând sã fie reâncãrcat pânã la acoperirea întregii valori a acreditivului .Acest tip de acreditiv este mai puţin costisitor , se deschide o singurã datã , nu implicã imobilizarea unor mari sume de bani .
Acreditivele reciproce sunt utile în cazul tranzacţiilor de contrapartidã , în cadrul cãrora importatorul are şi calitatea de exportator pe aceaşi relaţie comercialã în ambele situaţii .În funcţie de clauzele pe care le cuprind aceste acreditive pot fi :
- acreditive documentare reciproce simple (ambele acreditive intrã în vigoare la aceaşi datã) ;
- acreditive documentare reciproce de valoare ( unul din acreditive acoperã valoarea celuilalt ) ;
- acreditive documentare reciproce garantate ( banca emitentã garanteazã plata acreditivului ) .
Acreditivul documentar cesionat se aseamãnã cu acreditivul transferabil. Astfel , beneficiarul acreditivului ( cedentul ) poate transfera , total sau parţial , dreptul de creanţã , unei terţe persoane .
Diferenţa dintre cele douã acreditive constã în faptul cã cesionarul nu va primi suma ce îi revine în situaţia în care beneficiarul iniţial al acreditivului nu doreşte sau nu poate sã utilizeze acreditivul .
Acreditivul back-to-back ( spate în spate ) se utilizeazã în cadrul operaţiunilor de reexport şi presupune ca o parte contractantã ( de exemplu exportatorul ) , beneficiar al unui acreditiv , sã deschidã un alt acreditiv ( de import ) pe baza celui dinainte menţionat .Cele douã acreditive sunt independente unul de celãlalt şi pentru derularea în condiţii optime este necesarã o atentã corelare atât a termenelor de livrare şi platã cât şi a celor de valabilitate .
Acreditivele stand-by reprezintã o alternativã pentru garanţiile bancare , utilizate pentru asigurarea plãţilor în cazul neîndeplinirii condiţiilor contractuale.Trebuie fãcutã menţiunea cã acest tip de acreditiv este utilizat numai în SUA având în vedere faptul cã , garanţiile bancare practicate în Europa nu sunt permise de legislaţia americanã .
Acest tip de acreditiv este emis de bancã , la solicitarea ordonatorului , şi oferã beneficiarului garanţia cã în cazul în care nu îşi va îndeplini obligaţiile contractuale , banca îl va despãgubi bãneşte .
Diferenţa dintre un acreditiv documentar obişnuit şi un acreditiv stand - by , constã în faptul cã , în cazul acreditivului stand - by , beneficiarul apeleazã la acesta ( acreditiv) numai în situaţia în care ordonatorul ( importatorul ) nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate contractual .
Utilizarea acreditivelor stand - by prezintã avantaje şi dezavantaje ; dintre avantaje pot fi amintite :
- utilizarea atât în cadrul plãţilor generate de importuri şi exporturi prin compensare cât şi în cadrul altor obligaţii de platã ce decurg din alte tipuri de contracte privind import - exportul ;
- sunt uşor de utilizat dat fiind faptul cã folosirea lor este guvernatã de Publicaţia nr .500 a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris ( cunoscutã ) .
Dezavantajele constau în costul ridicat al operaţiunilor şi în faptul cã bãncile manifestã rigurozitate ridicatã în selectarea ordonatorilor ( importatorilor ) .1
SERVICIILE BANCARE
. TIPURI DE SERVICII
Bãncile furnizeazã clienþilor trei tipuri principale de servicii. Acestea sunt:
1. Deschiderea de conturi bancare (de diferite tipuri);
2. Facilitãþi de împrumut (de credit);
3. Servicii privind transferul fondurilor.
Deschiderea de conturi bancare (de diferite tipuri)
O bancã atrage bani de la clienþii sãi, prin conturi bancare, plãtindu-le, în schimb, dobândã pentru depozitele constituite. Plata acestor dobânzi este o cheltuialã pentru bancã.
Atât pentru persoanele fizice, cât si pentru cele juridice, bãncile deschid, în evidenþa lor, urmãtoarele tipuri de conturi:
conturi curente (la vedere ), în lei si/sau în valutã, conturi în care titularii pot face operaþiuni de încasãri si plãþi curente;
conturi de depozit (la termen), în lei si/sau în valutã, conturi în care depunerile se fac pentru un anumit termen, perioadã în care titularii nu pot efectua nici depuneri în cont, nici plãþi din aceste conturi.
În funcþie de anumite activitãþi specifice, pentru clienþii persoane juridice, bãncile mai deschid si alte tipuri de conturi, cum sunt:
conturi blocate, in care sunt depuse sume în lei si/sau în valutã, reprezentând capitalul social necesar constituirii unei societãþi comerciale. Dupã ce clientul prezintã la bancã dovada înregistrãrii societãþii la Registrul Comerþului, contul este deblocat, iar sumele sunt virate în contul curent al societãþii;
conturi blocate cu destinaþie specialã, sunt conturi în care disponibilitãþile titularului sunt temporar blocate, în raport de o anumitã operaþiune, ca mãsurã de protecþie pentru bancã si pentru buna desfãsurare a unor obligaþii de platã cãtre strãinãtate (acreditive, garanþii etc.). Ele se pot constitui, dupã caz, în lei si/sau în valutã;
conturi pentru credite, destinate sã evidenþieze creditele (în lei si/sau în valutã ) acordate de bancã clienþilor si din care urmeazã ca acestia sã dispunã plãþi;
conturi cu suma dobânditã prin participare la licitaþiile valutare, evidenþiazã sume în lei sau valutã rezultate din operaþiunile de vânzare/cumpãrare de valutã sau lei pe piaþa interbancarã, ordonate de client si efectuate de bancã în contul acestuia.
2. Facilitãþi de împrumut (de credit)
Bãncile împrumutã clienþilor lor sume de bani pentru finanþarea afacerilor acestora. Unele bãnci oferã împrumuturi atât persoanelor fizice cât si persoanelor juridice. Clientul trebuie sã plãteascã un tarif pentru analizarea de cãtre bancã a oportunitãþii acordãrii creditului si o dobândã pentru creditul primit. Aceste tarife si dobânzi reprezintã un venit pentru bancã.
Servicii privind transferul fondurilor
Bãncile furnizeazã si servicii privind plãþile prin transferul fondurilor (atãt electronic cât si prin instrumente de platã), în numele si la cererea clienþilor lor. Banca percepe un comision pentru acest serviciu, comision a cãrui mãrime variazã în funcþie de valoarea sumei si tehnica de transfer a banilor.
Acest comision aduce un venit bãncii.
Majoritatea persoanelor juridice folosesc o parte, sau chiar toate aceste servicii, la un moment dat, la fel cum unele persoane fizice pot apela la ele, din când în când.
2. ALTE SERVICII OFERITE DE BANCI
În afarã de tipurile de conturi menþionate mai sus, persoanele juridice ( si, într-o proporþie mai micã sii persoanele fizice) pot avea si alte solicitãri decât cele privind operaþiunile de bazã ale bãncilor. Bãncile oferã multe servicii care aduc venituri din comisioanele, spezele si tarifele percepute pentru efectuarea lor. În prezent, bãncile românesti fac eforturi pentru diversificarea ofertei de produse bancare.
VALUTA.
În cazul cãlãtoriilor în strãinãtate, sunt necesare si mici cantitãþi din moneda þãrii respective, pentru cheltuieli imediate, desi, este mai sigur pentru turisti sã foloseascã cecuri de cãlãtorie sau instrumente de platã asemãnãtoare, în loc sã poarte asupra lor valutã în numerar. Bãncile pot asigura clienþilor posibilitatea de a procura majoritatea valutelor þãrilor lumii.
Bãncile vând monedã strãinã (valutã) la cursuri de schimb competitive si percep un comision, pentru serviciut prestat. Principalii concurenþi ai bancilor, în acest domeniu, sunt casele de schimb valutar si agenþiile de turism, în special din zonele de destinaþie ale cãlãtoriilor de vacanþã. Aceste douã tipuri de organizaþii trebuie sã-si procure, la rândul lor, monedele destinate schimbului valutar (de obicei acestea cumpãrând valutã de la bãnci).
CECURILE DE CALATORIE
Cecurile de cãlãtorie sunt cele mai cunoscute servicii bancare oferite persoanelor care cãlãtoresc. Cecurile pot fi folosite ca atare, pentru plata bunurilor si servicilor, în toate þãrile lumi sau pot fi schimbate, oricând, în numerar.
Un cec de cãlãtorie cuprinde promisiunea unei bãnci (sau a unei organizaþii cu o reputaþie similarã) de a plãti o sumã de bani oricãrei persoane ce posedã fila de cec de la persoana în numele cãreia a fost emis cecul. Cecurile de cãlãtorie se pot procura de la orice bancã. Pânã de curând, majoritatea bãncilor emiteau propriile cecuri de cãlãtorie. În prezent cele mai multe bãnci au încheiat acorduri de a emite cecurile uneia dintre cele mai mari companii internaþionale de cecuri de cãlãtorii.
3. PLATI PRIVIND DERULAREA CHELTUIELILOR GUVERNAMENTALE
Bãncile efectueazã plãþi si în numele guvernului, în special cele privind finanþarea unor proiecte de investiþii de stat. Spre exemplu, statul poate finanþa, construcþia unei noi scoli sau a unui spital. Companiile de construcþii vor primi banii aferenþi lucrãrilor efectuate si finanþate din fondurile statului, prin intermediul bãncilor.
ÎNCASAREA TAXELOR SI AMENZILOR
Persoanele care trebuie sã plãteascã taxe sau amenzi pot folosi sistemul bancar, pentru plata sumelor datorate diferitelor instituþii sau chiar statului.
CONSEMNAREA DE DEPOZITE
La bãnci se pot constitui sume în depozit, cu un rol de garanþie, care sunt pãstrate pe perioada soluþionãrii unor diferende judiciare sau a altor cauze.
6. SERVICII DE EXECUTOR TESTAMENTAR
Unele bãnci oferã clienþilor acest tip de serviciu specializat, legat de mostenirile si proprietãþile clienþilor decedaþi. Bãncile trateazã rezolvarea acestor probleme cu autoritãþilr administrative, în numele si la cererea urmasilor sau a beneficiarilor respectivei proprietãþi. Pentru aceste servicii, banca percepe un comision, în funcþie de valoarea proprietãþii.
7. CASETE PENTRU PASTRAREA VALORILOR
Clienþii unei bãnci pot folosi seifurile acesteia pentru pãstrarea unor valori. Serviciul se numeste casete pentru pãstrarea valorilor, bãncile percepând în schimb un comision.
În baza acestui serviciu, clienþii îsi pot lãsa spre pãstrare articole de valoare, cutii închise, testamente sau alte documente importante. Banca emite o chitanþã pentru bunurile lãsate în pãstrare, asumându-si, astfel, rãspunderea asupra acestora.
8. SEIFURILE
Acest tip de serviciu, la fel ca si casetele de valori, implicã folosirea unor spaþii special amenajate care aparþin bãncii. Clientului i se pune la dispoziþie un seif, accesul la seif fiind sub un dublu control, banca pãstrând o cheie si clientul cealaltã. Accesul la seif poate avea loc oricând în timpul orelor de program ale bãncii, timp în care clientul poate retrage sau depune orice obiecte sau documente.
9. BANCA LA DOMICILIU
Aceastã sintagmã este un termen nou, utilizat în practica bancarã contemporanã si se referã la posibilitatea bãncilor de a oferi clienþilor serviciul bancar la domiciliu sau prin telefon. Folsind metode electronice, clienþii au acces la conturile lor fãrã sã-si pãrãseascã domiciliul. Mai existã alte câteva servici pe care bãncile occidentale le pot oferi clienþilor lor.
10. DEPUNERILE PENTRU O NOAPTE
Aceastã facilitate este oferitã acelor clienþi care doresc sã depoziteze fonduri, în timpul când banca este închisã. Cei care apeleazã cel mai des la acest serviciu sunt gestionarii si casierii magazinelor, care doresc sã-si depoziteze,pentru siguranþã, încasãrile zilnice la bancã. În general, sunt douã metode de administrare a depozitului.
Banca poate sã deschidã depozitul în absenþa clientului ( dupã verificarea sumelor aduse) si apoi sã crediteze contul clientului. În a doua variantã, clientul adunã banii destinaþi depozitãrii peste noapte urmând sã-i verse cu regularitate sau la anumite perioade de timp. Pentru astfel de operaþiuni, bãncile au spaþii special amenajate si, binenþeles, percep un comision.
EUROCECURILE
O carte de credit Eurocec permite clientului sã schimbe cecul în numerar, la bãncile afiliate la sistemul Eurocec, din orice þarã din Europa. Avantajul utilizãrii eurocecurilor, comparativ cu folosirea cecurilor de cãlãtorie este dat de faptul cã, în limita unei anumite sume (de exemplu 200 $), clientul nu trbuie sã achite în prealabil contravaloarea acestora. Valoarea cecurilor este debitatã în contul clientului, în momentul transmiterii lor la banca emitentã. Cãrþile de credit Eurocec sunt folosite cu sisteme de identificare speciale.
ASIGURAREA DE CALATORIE
E bine ca toþi cei care cãlãtoresc în strãinãtate sã fie sfãtuiþi ca înainte de începerea cãlãtoriei sã fie asiguraþi pe timpul acesteia, recurgând în acest sens la “ asigurarea de cãlãtorie “. De regulã, bãncile oferã un pachet standard prin care asigurã clientul împotriva principalelor riscuri de cãlãtorie contra plãþii unei prime de asigurare. Principalul risc, acoperit prin aceste asigurãri, este cel privind asistenþa medicalã, în puþine þãri strãine având acces direct la un tratament de urgenþã gratuit.
Asigurarea de cãlãtorie permite rambursarea sumelor cheltuite, desi poate exista o limitã maximã a sumei recuperabile. Þãrile din Uniunea Europeanã au încheiat acorduri reciproce cu privire la asigurarea asistenþei medicale.
Bãncile furnizeazã clienþilor trei tipuri principale de servicii. Acestea sunt:
1. Deschiderea de conturi bancare (de diferite tipuri);
2. Facilitãþi de împrumut (de credit);
3. Servicii privind transferul fondurilor.
Deschiderea de conturi bancare (de diferite tipuri)
O bancã atrage bani de la clienþii sãi, prin conturi bancare, plãtindu-le, în schimb, dobândã pentru depozitele constituite. Plata acestor dobânzi este o cheltuialã pentru bancã.
Atât pentru persoanele fizice, cât si pentru cele juridice, bãncile deschid, în evidenþa lor, urmãtoarele tipuri de conturi:
conturi curente (la vedere ), în lei si/sau în valutã, conturi în care titularii pot face operaþiuni de încasãri si plãþi curente;
conturi de depozit (la termen), în lei si/sau în valutã, conturi în care depunerile se fac pentru un anumit termen, perioadã în care titularii nu pot efectua nici depuneri în cont, nici plãþi din aceste conturi.
În funcþie de anumite activitãþi specifice, pentru clienþii persoane juridice, bãncile mai deschid si alte tipuri de conturi, cum sunt:
conturi blocate, in care sunt depuse sume în lei si/sau în valutã, reprezentând capitalul social necesar constituirii unei societãþi comerciale. Dupã ce clientul prezintã la bancã dovada înregistrãrii societãþii la Registrul Comerþului, contul este deblocat, iar sumele sunt virate în contul curent al societãþii;
conturi blocate cu destinaþie specialã, sunt conturi în care disponibilitãþile titularului sunt temporar blocate, în raport de o anumitã operaþiune, ca mãsurã de protecþie pentru bancã si pentru buna desfãsurare a unor obligaþii de platã cãtre strãinãtate (acreditive, garanþii etc.). Ele se pot constitui, dupã caz, în lei si/sau în valutã;
conturi pentru credite, destinate sã evidenþieze creditele (în lei si/sau în valutã ) acordate de bancã clienþilor si din care urmeazã ca acestia sã dispunã plãþi;
conturi cu suma dobânditã prin participare la licitaþiile valutare, evidenþiazã sume în lei sau valutã rezultate din operaþiunile de vânzare/cumpãrare de valutã sau lei pe piaþa interbancarã, ordonate de client si efectuate de bancã în contul acestuia.
2. Facilitãþi de împrumut (de credit)
Bãncile împrumutã clienþilor lor sume de bani pentru finanþarea afacerilor acestora. Unele bãnci oferã împrumuturi atât persoanelor fizice cât si persoanelor juridice. Clientul trebuie sã plãteascã un tarif pentru analizarea de cãtre bancã a oportunitãþii acordãrii creditului si o dobândã pentru creditul primit. Aceste tarife si dobânzi reprezintã un venit pentru bancã.
Servicii privind transferul fondurilor
Bãncile furnizeazã si servicii privind plãþile prin transferul fondurilor (atãt electronic cât si prin instrumente de platã), în numele si la cererea clienþilor lor. Banca percepe un comision pentru acest serviciu, comision a cãrui mãrime variazã în funcþie de valoarea sumei si tehnica de transfer a banilor.
Acest comision aduce un venit bãncii.
Majoritatea persoanelor juridice folosesc o parte, sau chiar toate aceste servicii, la un moment dat, la fel cum unele persoane fizice pot apela la ele, din când în când.
2. ALTE SERVICII OFERITE DE BANCI
În afarã de tipurile de conturi menþionate mai sus, persoanele juridice ( si, într-o proporþie mai micã sii persoanele fizice) pot avea si alte solicitãri decât cele privind operaþiunile de bazã ale bãncilor. Bãncile oferã multe servicii care aduc venituri din comisioanele, spezele si tarifele percepute pentru efectuarea lor. În prezent, bãncile românesti fac eforturi pentru diversificarea ofertei de produse bancare.
VALUTA.
În cazul cãlãtoriilor în strãinãtate, sunt necesare si mici cantitãþi din moneda þãrii respective, pentru cheltuieli imediate, desi, este mai sigur pentru turisti sã foloseascã cecuri de cãlãtorie sau instrumente de platã asemãnãtoare, în loc sã poarte asupra lor valutã în numerar. Bãncile pot asigura clienþilor posibilitatea de a procura majoritatea valutelor þãrilor lumii.
Bãncile vând monedã strãinã (valutã) la cursuri de schimb competitive si percep un comision, pentru serviciut prestat. Principalii concurenþi ai bancilor, în acest domeniu, sunt casele de schimb valutar si agenþiile de turism, în special din zonele de destinaþie ale cãlãtoriilor de vacanþã. Aceste douã tipuri de organizaþii trebuie sã-si procure, la rândul lor, monedele destinate schimbului valutar (de obicei acestea cumpãrând valutã de la bãnci).
CECURILE DE CALATORIE
Cecurile de cãlãtorie sunt cele mai cunoscute servicii bancare oferite persoanelor care cãlãtoresc. Cecurile pot fi folosite ca atare, pentru plata bunurilor si servicilor, în toate þãrile lumi sau pot fi schimbate, oricând, în numerar.
Un cec de cãlãtorie cuprinde promisiunea unei bãnci (sau a unei organizaþii cu o reputaþie similarã) de a plãti o sumã de bani oricãrei persoane ce posedã fila de cec de la persoana în numele cãreia a fost emis cecul. Cecurile de cãlãtorie se pot procura de la orice bancã. Pânã de curând, majoritatea bãncilor emiteau propriile cecuri de cãlãtorie. În prezent cele mai multe bãnci au încheiat acorduri de a emite cecurile uneia dintre cele mai mari companii internaþionale de cecuri de cãlãtorii.
3. PLATI PRIVIND DERULAREA CHELTUIELILOR GUVERNAMENTALE
Bãncile efectueazã plãþi si în numele guvernului, în special cele privind finanþarea unor proiecte de investiþii de stat. Spre exemplu, statul poate finanþa, construcþia unei noi scoli sau a unui spital. Companiile de construcþii vor primi banii aferenþi lucrãrilor efectuate si finanþate din fondurile statului, prin intermediul bãncilor.
ÎNCASAREA TAXELOR SI AMENZILOR
Persoanele care trebuie sã plãteascã taxe sau amenzi pot folosi sistemul bancar, pentru plata sumelor datorate diferitelor instituþii sau chiar statului.
CONSEMNAREA DE DEPOZITE
La bãnci se pot constitui sume în depozit, cu un rol de garanþie, care sunt pãstrate pe perioada soluþionãrii unor diferende judiciare sau a altor cauze.
6. SERVICII DE EXECUTOR TESTAMENTAR
Unele bãnci oferã clienþilor acest tip de serviciu specializat, legat de mostenirile si proprietãþile clienþilor decedaþi. Bãncile trateazã rezolvarea acestor probleme cu autoritãþilr administrative, în numele si la cererea urmasilor sau a beneficiarilor respectivei proprietãþi. Pentru aceste servicii, banca percepe un comision, în funcþie de valoarea proprietãþii.
7. CASETE PENTRU PASTRAREA VALORILOR
Clienþii unei bãnci pot folosi seifurile acesteia pentru pãstrarea unor valori. Serviciul se numeste casete pentru pãstrarea valorilor, bãncile percepând în schimb un comision.
În baza acestui serviciu, clienþii îsi pot lãsa spre pãstrare articole de valoare, cutii închise, testamente sau alte documente importante. Banca emite o chitanþã pentru bunurile lãsate în pãstrare, asumându-si, astfel, rãspunderea asupra acestora.
8. SEIFURILE
Acest tip de serviciu, la fel ca si casetele de valori, implicã folosirea unor spaþii special amenajate care aparþin bãncii. Clientului i se pune la dispoziþie un seif, accesul la seif fiind sub un dublu control, banca pãstrând o cheie si clientul cealaltã. Accesul la seif poate avea loc oricând în timpul orelor de program ale bãncii, timp în care clientul poate retrage sau depune orice obiecte sau documente.
9. BANCA LA DOMICILIU
Aceastã sintagmã este un termen nou, utilizat în practica bancarã contemporanã si se referã la posibilitatea bãncilor de a oferi clienþilor serviciul bancar la domiciliu sau prin telefon. Folsind metode electronice, clienþii au acces la conturile lor fãrã sã-si pãrãseascã domiciliul. Mai existã alte câteva servici pe care bãncile occidentale le pot oferi clienþilor lor.
10. DEPUNERILE PENTRU O NOAPTE
Aceastã facilitate este oferitã acelor clienþi care doresc sã depoziteze fonduri, în timpul când banca este închisã. Cei care apeleazã cel mai des la acest serviciu sunt gestionarii si casierii magazinelor, care doresc sã-si depoziteze,pentru siguranþã, încasãrile zilnice la bancã. În general, sunt douã metode de administrare a depozitului.
Banca poate sã deschidã depozitul în absenþa clientului ( dupã verificarea sumelor aduse) si apoi sã crediteze contul clientului. În a doua variantã, clientul adunã banii destinaþi depozitãrii peste noapte urmând sã-i verse cu regularitate sau la anumite perioade de timp. Pentru astfel de operaþiuni, bãncile au spaþii special amenajate si, binenþeles, percep un comision.
EUROCECURILE
O carte de credit Eurocec permite clientului sã schimbe cecul în numerar, la bãncile afiliate la sistemul Eurocec, din orice þarã din Europa. Avantajul utilizãrii eurocecurilor, comparativ cu folosirea cecurilor de cãlãtorie este dat de faptul cã, în limita unei anumite sume (de exemplu 200 $), clientul nu trbuie sã achite în prealabil contravaloarea acestora. Valoarea cecurilor este debitatã în contul clientului, în momentul transmiterii lor la banca emitentã. Cãrþile de credit Eurocec sunt folosite cu sisteme de identificare speciale.
ASIGURAREA DE CALATORIE
E bine ca toþi cei care cãlãtoresc în strãinãtate sã fie sfãtuiþi ca înainte de începerea cãlãtoriei sã fie asiguraþi pe timpul acesteia, recurgând în acest sens la “ asigurarea de cãlãtorie “. De regulã, bãncile oferã un pachet standard prin care asigurã clientul împotriva principalelor riscuri de cãlãtorie contra plãþii unei prime de asigurare. Principalul risc, acoperit prin aceste asigurãri, este cel privind asistenþa medicalã, în puþine þãri strãine având acces direct la un tratament de urgenþã gratuit.
Asigurarea de cãlãtorie permite rambursarea sumelor cheltuite, desi poate exista o limitã maximã a sumei recuperabile. Þãrile din Uniunea Europeanã au încheiat acorduri reciproce cu privire la asigurarea asistenþei medicale.
Relaţiile dintre agenţii economici pe piaţa, în funcţie de interesele lor, constituie un sistem economic de concurenţă, în care fiecare are libertatea să producă şi să vânda ce-i convine, în condiţiile pe care le considera cele mai favorabile. Sistemul concurenţial reprezintă totalitatea relaţiilor dintre agenţii economici aflaţi in competiţie pe piaţa ,in funcţie de interesele lor .Astfel concurenţa se imparte in 4 mari categorii :
concurenţa perfectă
concurenţa imperfectă
concurenţa loială sau corectă
concurenţa neloială sau incorectă
Pornind de la concurenţa neloială sau incorectă ,trbuie să amintim ca există şi infracţiuni economice în lupta de concurenţă .În prctică se întâlnesc ,de regulă, următoarele :
întelegerea între vânzători în scopul împiedicării manifestării concurenţei;
impunerea preţurilor către distribuitori;
inducerea în eroare a consumatorului asupra preţurilor sau a mărfii printr-o publicitate înşelătoare sau fals etichetaj;
revânzarea in pierdere, deoareca anulează semnificaţia preţului de vânzare ( nu afectează cumpărătorul, dar falsifică concurenţa, deoarece implică intenţia necinstită căci nu se poate supravieţui piezând bani).
Instrumentele luptei de concurenţă sunt de natură economică şi se concretizează în:
reducerea costurilor sub cele ale concurenţilor;
diminuarea preţurilor de vânzare;
ridicarea calităţii;
acordarea unor facilităţi clienţilor.
Ar mai trebui menţionat că există şi politici ,,antitrust’’ reprezentate printr-un ansamblu de reglementări legiferate în diferite ţări dezvoltate, care interzic încheierea de înţelegeri monopoliste între inteprinderi, care ar duce la diminuarea sau dispariţia liberei concurenţe. Spre exemplu SUA a elaborat o lege antitrust în 2 iulie 1890, sub presiunea opiniei publice, a proletarilor de întreprinderi mici şi mijloci, ce se vedeau înlăturate de pe piaţă de către marile trusturi.
Piaţa cu concurenţă imperfectă este de patru feluri şi anume:
- piaţă cu concurenţă monopolistică;
- piaţă cu concurenţă de oligopol;
- piaţă cu concurenţă de monopol;
piaţă cu concurenţă monopsonică.
Piaţa cu concurenţă de oligopol se defineşte prin:
număr redus de producători cu forţă economică mare;
atomicitatea cererii;
fiecare ofertant poate influienţa piaţa si trebuie să ţină seama de deciziile celorlalţi.
Oligopolul este caracterizat de existenţa câtorva firme, diferite grade de dificultate la intrarea pe piaţă şi diferite cantităţi de produse diferenţiate.
Pentru a fi mai explicit luăm ca aplicaţie societatea M O B I L R O M S.A.
Mobil Rom este o societate tânără şi foarte ambiţioasă. O ambiţie pe măsura proiectului pe care îl realizează. O ambiţie pe măsura aşteptărilor românilor. O ambiţie pe măsura potenţialului său tehnologic si a resurselor umane de care dispune.
Societatea Mobil Rom a fost creatã pentru a rãspunde unei cereri lansate de Guvernul României în vederea atribuirii licentelor de telefonie mobilã GSM.
Una din aceste licente a fost oficial atribuitã societãtii Mobil Rom în decembrie 1996.
Mobil Rom a lansat numele si logo-ul serviciului sãu de telefonie mobilã GSM - Dialog GSM.
În luna mai 1997 Mobil Rom a realizat primul apel GSM pe reteaua Dialog GSM în cadrul expozitiei CERF'97. Mobil Rom a lansat o ofertã de preînregistrare la serviciul Dialog GSM, fãrã a plata taxei de conectare (50 US$). Un alt avantaj oferit de Mobil Rom în aceastã perioadã a fost faptul cã potentialii clienti si-au putut alege printre primii un numãr de telefon special (cele 6 cifre ce urmeazã dupã prefixul Dialog - 094), plãtind numai jumãtate din pretul stabilit pentru acest serviciu. În aceastã perioadã, Mobil Rom a încheiat 7.482 de pre-contracte.
Serviciul de telefonie mobilã Dialog GSM, oferit de Mobil Rom, a devenit operational în 8 dintre cele mai mari orase din tarã (Bucuresti, Brasov, Bacãu, Cluj, Constanta, Craiova, Galati si Timisoara), respectiv 23% din populatia României a putut utiliza, încã de la început, servciul Dialog GSM.
Mobil Rom a oferit încã de la lansare clientilor sãi trei formule de abonament:
··Dialog 300 se adreseazã în principal celor ce utilizeazã frecvent telefonul mobil în scopuri profesionale. - 300 de minute de comunicatii nationale incluse în abonamentul lunar.
··Dialog 150, o formula adaptatã folosirii cotidiene si profesionale a telefonului mobil. - 150 de minute de comunicatii nationale incluse în acest abonament.
·· Dialog 50, o formula destinatã utilizãrii moderate de cãtre persoanele private.
- 50 de minute de comunicatii nationale incluse în acest abonament.
La jumătatea anului 1997 Mobil Rom a fost primul operator GSM din România care a oferit serviciul de roaming cu 12 tãri din Europa.
Mobil Rom lansează un nou tip de abonament GSM - "Dialog Practic".
····"Dialog Practic" este foarte flexibil, deoarece clientul Dialog plãteste numai abonamentul lunar, fãrã a beneficia de un numãr de minute de comunicatii nationale incluse. Practic, cu "Dialog Practic" clientul Dialog plãteste doar apelurile realizate.
În 15 octombrie 1997 Mobil Rom a lansat un nou serviciu GSM - CRONOS.
····CRONOS este un serviciu oferit gratuit tuturor abonatilor Dialog, indiferent de varianta de abonament (Dialog 50, Dialog 150, Dialog 300 sau Dialog Practic), care completeazã oferta de bazã a Mobil Rom. Cu CRONOS, abonatii Dialog GSM vor putea cunoaste în orice moment, apelînd 414 de la telefonul mobil Dialog, numãrul de minute rãmase din abonamentele Dialog si valoarea convorbirilor suplimentare efectuate, avînd astfel posibiliatatea sã-si gestioneze optim propriul buget. De asemenea, în perioada de 14 zile de achitare a facturii, clientii Dialog primesc trei mesaje de reamintire, pentru a evita suspendarea nedoritã a abonamentelor.
Mobil Rom semnează un acord de împrumut pentru suma de 100 milioane de dolari. Acordul a fost semnat cu bãncile ING Barings si Societe Generale, fiind cel mai mare împrumut acordat de cãtre bãnci comerciale. Împrumutul este o primã transã dintr-o finantare de 170 milioane dolari oferit Mobil Rom de cãtre IFC, ramurã a Bãncii Mondiale, împreunã cu bãncile comerciale ING Barings si Societe Generale.
Sfârsitul amului este benefic pentru Mobil Rom,lanseazã primul serviciu GSM cu plata anticipatã - "ALO GSM".
"ALO GSM" este un serviciu de telefonie mobilã fãrã abonament, facturã si taxã de conectare. Clientii "ALO GSM" pot fi apelati si pot telefona oriunde în România, în aria de acoperire Dialog GSM. De asemenea, pot telefona oriunde în lume. Clientii "ALO GSM" beneficiazã de servicii GSM ca Mesageria Vocalã sau "Identificarea apelantului".
Mobil Rom a lansat serviciile "Birou Mobil" si "Dialog Fax", la începutul anului 1998
Cu ajutorul serviciului "Birou Mobil" puteti sã transmiteti si sã receptionati mesaje fax, precum si sã schimbati fisiere de date.
Serviciul "Dialog Fax" vã permite transmiterea si receptionarea de mesaje fax cu ajutorul telefonului GSM.
Abonatii Dialog GSM beneficiazã acum de o nouã optiune: CRONOS oferã toate informatiile direct pe ecranul telefonului mobil.
De acum, formând 415, CRONOS nu doar îti spune, dar îti si aratã cât ai vorbit.
Mobil Rom si IFC, o sucursalã a Bãncii Mondiale, au semnat un acord de împrumut în valoare de 210 milioane de dolari. Rata dobânzii stabilite este Libor +2,50%, una dintre cele mai scãzute de pe piata financiarã româneascã, fapt ce demonstreazã încrederea bãncilor în potentialul pietei românesti si în structura actionariatului Mobil Rom. Astfel, Mobil Rom beneficiazã de o finantare totalã care se ridicã la suma de 372 milioane de dolari.
Consecvent obiectivului sãu de a-si diversifica permanent gama de servicii si produse, Mobil Rom lanseazã în aceastã varã o ofertã specialã ALO GSM: PACHETUL EASY ALO. În premierã în România este lansat pe piatã un pachet în care totul este "la vedere" si pregãtit pentru o comunicare imediatã.
Dialog GSM, liderul telefoniei mobile din România, continuã sã îsi respecte promisiunea de a fi cu adevãrat "serviciul GSM pentru întreaga tarã": din data de 28 august, Delta Dunãrii beneficiazã de acoperirea de calitate a retelei Dialog GSM. Pentru prima datã, un operator de telefonie mobilã reuseste sã "îmblânzeascã" þinuturile sãlbatice ale Deltei Dunãrii.
Lansarea serviciului Dialog GSM în Delta Dunãrii vine sã rãspundã necesitãtii de comunicare a oamenilor de afaceri din Zona Liberã Sulina si mai ales, sã asigure dialogul între comunitãtile izolate din aceastã parte a tãrii. De altfel, primul pas a fost deja fãcut: trei sate din Delta Dunãrii au primit din partea Dialog GSM telefoane si abonamente gratuite.
Din dorinta de a rãspunde nevoilor crescânde de comunicare ale oamenilor de afaceri, Dialog GSM, liderul telefoniei mobile din România, a lansat încã de la începutul acestui an serviciile Birou Mobil si Dialog Fax (incluzând Mesageria Fax). Aceste douã servicii permit transmiterea si receptionarea fisierelor de date si a mesajelor fax, atât în interiorul retelei Dialog GSM, cât si cãtre sau dinspre reteaua de telefonie fixã.
Dialog GSM împreunã cu partenerul si distribuitorul sãu autorizat Q-Net International vine acum din nou în sprijinul celor care doresc comunicatii de calitate, oferind în premierã pe piata româneascã servicii Dialog pe suport Hewlett Packard, în cadrul a douã pachete destinate unui acces rapid si sigur la informatie.
Începând cu data de 23 septembrie 1998, tuturor oamenilor de afaceri interesati în achizitionarea de servicii si produse specifice oferite de Dialog GSM le stã la dispozitie Dialog Business Center.Situat într-un spatiu deosebit, aflat pe Calea Victoriei nr. 153, Dialog Business Center oferã clientilor într-o atmosferã plãcutã, idealã derulãrii unei afaceri, posibilitatea de a asista pe "viu" la demonstratii de specialitate.
În dorinta de a rãspunde cât mai fidel nevoii de comunicare liberã si promptã a clientilor sãi, Dialog GSM lanseazã în premierã în România trei servicii cu valoare adãugatã: Repertoar, Info Util si Info+.
Prin intermediul Dialog, este pentru prima datã când un abonat al unei retele de telefonie mobilã GSM poate afla informatii de ultimã orã prin intermediul telefonului sãu mobil.
Accesul la aceste servicii nu necesitã un abonament special, exceptând serviciul Info+ .
Consecvent promisiunilor sale de a face ca telefonia mobilã sã fie accesibilã pentru tot mai multã lume, Dialog GSM a continuat sã-si diversifice oferta de servicii si produse GSM.Timp de un an si jumãtate, Dialog GSM a creat o relatie specialã cu publicul sãu, ascultându-l si încercând sã-i ofere solutia idealã pentru rezolvarea nevoilor de comunicare. Iatã de ce astãzi, Dialog GSM lanseazã în premierã noile pachete Dialog: Dialog Perfect, Dialog Plus si Dialog Premium.Fiecare pachet este compus dintr-un terminal, o cartelã SIM specialã si un ghid de utilizare a serviciilor Dialog GSM. În cazul Dialog Perfect, terminalul este marca Alcatel One Touch Easy. Pentru Dialog Premium, terminalul este un Alcatel One Touch Pochet. În ceea ce priveste Dialog Plus, acesta este disponibil în douã variante, prima cu terminal Alcatel One Touch View, cea de-a doua cu terminal Nokia 5110.
În dorinta de a rãspunde prompt cerintelor pietei, Dialog lanseazã un nou serviciu: MINI - MESAJE.
Acesta permite abonatilor Dialog sã transmitã si sã primeascã mesaje text de pânã la 160 de caractere. De asemenea, utilizatorii ALO pot primi mesaje text. Transmiterea si receptionarea acestora se poate realiza direct de pe telefonul mobil sau de la un echipament conectat la un telefon mobil. Noul serviciu se adreseazã tuturor abonatilor Dialog, atât persoane fizice cât si juridice care au nevoie de un nou tip de comunicare.
Astfel, din data de 8 martie 1999, acestia beneficiazã de o modalitate mult mai eficientã si discretã de transmitere sau receptionare a unei informatii fãrã a mai fi necesarã dictarea ei la telefon. Cumpãrã pachetul ALO Easy +, un pachet preplãtit utilizabil imediat dupã cumpãrare. Nu mai ai nevoie sã astepti pânã când se încarcã telefonul tãu Alcatel One Touch Club +. Introduci în telefon cartela SIM reîncãrcabilã ALO GSM, cât si cele 3 baterii LR6 si telefonezi imediat unde doresti, fãrã facturã, abonament si taxã de conectare.
Cu ocazia CERF ’99, Dialog a anuntat în premierã nationalã lansarea oficialã a douã noi servicii GSM: Dialog Internet si Dialog E-mail. Acestea completeazã gama de servicii profesionale oferite de Dialog clientilor sãi încã din luna februarie a anului trecut, când au fost lansate Birou Mobil si Dialog Fax. Noile servicii se adreseazã unui public tintã specializat: corporatii, clienti-societãti mari si utilizatori profesionali.
- Dialog Internet permite accesarea Internetului prin intermediul telefonului mobil. Serviciul oferã mobilitate totalã si posibilitatea de a te conecta la reteaua globalã oriunde si oricând, în aria de acoperire Dialog GSM.
- Dialog E-mail oferã posibilitatea oricãrui abonat Dialog de a primi si transmite mesaje E-mail prin intermediul telefonului mobil. În plus, serviciul permite transmiterea de notificãri în cazul mesajelor primite cât si detinerea unei cãsute postale pentru mesajele E-mail.
Privind concurenţa acerbă in telefonia mobilă, la sfârşitul anului 1996 au fost acordate licenţe pentru doi operatori GSM 900. Mobifon a lansat serviciul Connex după patru luni, Dialog două luni mai târziu.
Ambii operatori GSM au acordat o atenţie specială acoperirii. Mai întâi s-au concentrat pe marile zone urbane, acoperind aproximativ 80% din populaţie după primul an şi 90% după al doilea an. Acum ei îşi îndreaptă atenţia către oraşele mai mici şi zonele rurale.
Vineri Sambata Duminica
Abonam. Tarife0h 8h 18h 19h 24h 8h 15h 24h 24h
Dialog
1000 D/A
D/D 0.13$ 0.15$ 0.13$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.13$ 0.15$ 0.13$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.13$
0.07$
Dialog
600 D/A
D/D 0.14$ 0.16$ 0.14$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.14$ 0.16$ 0.14$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.14$
0.07$
Dialog
300 D/A
D/D 0.14$ 0.16$ 0.14$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.14$ 0.16$ 0.14$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.14$
0.07$
Dialog
150 D/A
D/D 0.15$ 0.18$ 0.15$
0.10$ 0.15$ 0.10$ 0.15$ 0.18$ 0.15$
0.10$ 0.15$ 0.10$ 0.15$
0.10$
Dialog
50 D/A
D/D 0.20$ 0.28$ 0.20$
0.04$ 0.15$ 0.04$ 0.20$
0.04$
Dialog
Practic D/A
D/D 0.15$ 0.25$ 0.15$
0.10$ 0.15$ 0.10$ 0.15$
0.10$
Dialog
Inedit D/A
D/D 0.30$ 0.09$
0.09$ 0.09$ 0.09$
0.09$
*Preturile nu include TVA
Mobil Rom, prin DIALOG GSM, ofera clientilor sai cea mai mare retea de telefonie mobila din Romania, care continua sa se dezvolte permanent. In prezent, reteaua de acoperire DIALOG GSM acopera peste 255 de orase si peste 11.250 km de sosele de pe tot cuprinsul tarii (februarie 1999). DIALOG GSM isi dezvolta din ce in ce mai mult acoperirea si in statiunile balneo-climaterice sau in alte zone de interes turistic, in afara de statiunile litoralului, Delta Dunarii si statiunile montane deja acoperite.
Mobil Rom dispune in prezent de patru centrale MSC operationale la Bucuresti, Cluj-Napoca, Bacau si Timisoara. In dorinta sa permanenta de a imbunatati calitatea semnalului, pentru a spori capacitatea retelei, dar si pentru o cat mai buna repartitie a traficului, Mobil Rom a deschis la sfarsitul anului 1998 a cincea centrala la Bucuresti.
In continuare va vom prezenta organigrama retelei de telefonie mobila Dialog GSM in Romania din punct de vedere al zonelor geografice si in acelasi timp structura unei filiale Dialog:
SEDIUL CENTRAL
BUCURESTI
FILIALA FILIALA FILIALA FILIALA
BUCURESTI BACAU TIMISOARA CLUJ-NAPOCA
DIRECTOR DE FILIALA
DIRECTOR ECONOMIC DIRECTOR DE MARKETING
Strategie Cercetari de Comunicatie
Programare marketing si promovare
Control
Atributiile compartimentului de marketing se inscriu in sfera proceselor si actiunilor prin intermediul carora intreprinderea se implica in sistemul relatiilor din cadrul mediului economico-social in care isi desfasoara activitatea si, in primul rand, cu piata.
Un prim domeniu de atributii cuprinde activitatile desfasurate pentru elaborarea si fundamentarea programelor de marketing, respectiv cele legate de: formularea obiectivelor globale urmarite de firma si a strategiilor si tacticilor necesare pentru atingerea lor; elaborarea politicii generale de marketing si a variantelor strategiei de piata pentru activitatea curenta sau pentru situatii neprevazute ale evolutiei relatiilor de piata; controlul si evaluarea executarii programelor de marketing.
Un alt domeniu de atributii circumscrie activitatile din sfera cercetarilor de marketing, concretizate in actiuni de:
Cercetare a mediului intern si extern al firmei; studiere a nevoilor consumatorilor (utilizatorilor) si a comportamentului acestora; efectuare a previziunilor de marketing; cercetari pentru fundamentarea politicii de marketing, a strategiei de piata si a mixului de marketing; cercetari necesare elaborarii riguroase a programelor de marketing ca si pentru evaluarea performantelor realizate.
Importante atributii revin compartimentului de marketing in procesul fundamentarii deciziilor. Aici, el are rol de sinteza, avand sarcina coordonarii activitatilor desfasurate in celelalte compartimente.
Pe langa aceste domenii de atributii cu caracter de coordonare si sinteza, compartimentului de marketing ii revin si importante sarcini de executie (operationale). Dintre acestea, se detaseaza prin rolul pe care-l joaca in atingerea obiectivelor strategice, activitatile din domeniul politicilor – de produs, pret, distributie si promotionale.
In cadrul compartimentului de marketing al filialei isi desfasoara activitatea 10 persoane dintre care 5 sunt economisti, 2 informaticieni, 2 ingineri si un sociolog.
DIALOG este serviciul GSM oferit de Mobil Rom. Mobil Rom, prin DIALOG GSM, ofera clientilor sai cea mai mare retea de telefonie mobila din Romania, care continua sa se dezvolte permanent. In prezent, reteaua de acoperire DIALOG GSM acopera peste 255 de orase si peste 11.250 km de sosele de pe tot cuprinsul tarii (februarie 1999). DIALOG GSM isi dezvolta din ce in ce mai mult acoperirea si in statiunile balneo-climaterice sau in alte zone de interes turistic, in afara de statiunile litoralului, Delta Dunarii si statiunile montane deja acoperite. DIALOG GSM va permite sa comunicati cu persoane care poseda un alt telefon mobil, si cu abonati ai retelei fixe, in Romania sau in strainatate. Cu DIALOG GSM comunicatia este posibila:
· de la un telefon mobil la unul fix.
· de la un telefon fix la ununl mobil.
· de la un telefon mobil la un alt mobil.
Mobil Rom dispune in prezent de patru centrale MSC operationale la Bucuresti, Cluj-Napoca, Bacau si Timisoara. In dorinta sa permanenta de a imbunatati calitatea semnalului, pentru a spori capacitatea retelei, dar si pentru o cat mai buna repartitie a traficului, Mobil Rom a deschis la sfarsitul anului 1998 a cincea centrala la Bucuresti.
DIALOG GSM:
Va ofera un alt mod de comunicare, prin care puteti fi permanent in legatura cu cei dragi, cu partenerii de afaceri si cu prietenii
Va ofera cea mai mare arie de acoperire, care continua sa se dezvolte permanent, retea caracterizata de o foarte buna calitate a semnalului
Va ajuta sa va controlati bugetul afectat comunicatiilor
Are o retea intinsa de distributie in intreaga tara, fiind astfel la indemana oricui
Este un serviciu inovativ, flexibil care va ofera 6 variante de abonament, astfel croite incat sa se adapteze nevoilor dvs.(DIALOG 600, DIALOG 300, DIALOG 150, DIALOG 50, DIALOG Week-end si DIALOG Practic)
Prin preturile practicate, preturi promotionale la noile tipuri de abonamente sau servicii auxiliare, prin tarifarea diferentiata pe intervale de timp, si prin alte preturi practicate Dialog GSM a acaparat o foarte mare parte din piata de telefonie mobila din Romania si a reusit in mare masura sa satisfaca cererile in materie ale clientilor.
Promovarea propriilor produse si servicii se realizeaza prin diferite metode: fluturasi, banere, afise, concerte si activitati sportive sponsorizate, scrisori catre clienti si nu numai, campanii promotionale trimestriale, preturi promotionale practicate de sarbatorile importante (Paste, Craciun). odorizante auto
Distributia produselor si serviciilor Dialog se realizeaza prin intermediul propriilor puncte de distributie (magazine, centre regionale Dialog) sau prin intermediul dealer-ilor autorizati. In ambele cazuri canalul de distributie este scurt ceea ce se reflecta asupra preturilor care sunt foarte mici, precum si asupra calitatii care este superioara concurentilor.
Este momentul sa intri in DIALOG!!!
concurenţa perfectă
concurenţa imperfectă
concurenţa loială sau corectă
concurenţa neloială sau incorectă
Pornind de la concurenţa neloială sau incorectă ,trbuie să amintim ca există şi infracţiuni economice în lupta de concurenţă .În prctică se întâlnesc ,de regulă, următoarele :
întelegerea între vânzători în scopul împiedicării manifestării concurenţei;
impunerea preţurilor către distribuitori;
inducerea în eroare a consumatorului asupra preţurilor sau a mărfii printr-o publicitate înşelătoare sau fals etichetaj;
revânzarea in pierdere, deoareca anulează semnificaţia preţului de vânzare ( nu afectează cumpărătorul, dar falsifică concurenţa, deoarece implică intenţia necinstită căci nu se poate supravieţui piezând bani).
Instrumentele luptei de concurenţă sunt de natură economică şi se concretizează în:
reducerea costurilor sub cele ale concurenţilor;
diminuarea preţurilor de vânzare;
ridicarea calităţii;
acordarea unor facilităţi clienţilor.
Ar mai trebui menţionat că există şi politici ,,antitrust’’ reprezentate printr-un ansamblu de reglementări legiferate în diferite ţări dezvoltate, care interzic încheierea de înţelegeri monopoliste între inteprinderi, care ar duce la diminuarea sau dispariţia liberei concurenţe. Spre exemplu SUA a elaborat o lege antitrust în 2 iulie 1890, sub presiunea opiniei publice, a proletarilor de întreprinderi mici şi mijloci, ce se vedeau înlăturate de pe piaţă de către marile trusturi.
Piaţa cu concurenţă imperfectă este de patru feluri şi anume:
- piaţă cu concurenţă monopolistică;
- piaţă cu concurenţă de oligopol;
- piaţă cu concurenţă de monopol;
piaţă cu concurenţă monopsonică.
Piaţa cu concurenţă de oligopol se defineşte prin:
număr redus de producători cu forţă economică mare;
atomicitatea cererii;
fiecare ofertant poate influienţa piaţa si trebuie să ţină seama de deciziile celorlalţi.
Oligopolul este caracterizat de existenţa câtorva firme, diferite grade de dificultate la intrarea pe piaţă şi diferite cantităţi de produse diferenţiate.
Pentru a fi mai explicit luăm ca aplicaţie societatea M O B I L R O M S.A.
Mobil Rom este o societate tânără şi foarte ambiţioasă. O ambiţie pe măsura proiectului pe care îl realizează. O ambiţie pe măsura aşteptărilor românilor. O ambiţie pe măsura potenţialului său tehnologic si a resurselor umane de care dispune.
Societatea Mobil Rom a fost creatã pentru a rãspunde unei cereri lansate de Guvernul României în vederea atribuirii licentelor de telefonie mobilã GSM.
Una din aceste licente a fost oficial atribuitã societãtii Mobil Rom în decembrie 1996.
Mobil Rom a lansat numele si logo-ul serviciului sãu de telefonie mobilã GSM - Dialog GSM.
În luna mai 1997 Mobil Rom a realizat primul apel GSM pe reteaua Dialog GSM în cadrul expozitiei CERF'97. Mobil Rom a lansat o ofertã de preînregistrare la serviciul Dialog GSM, fãrã a plata taxei de conectare (50 US$). Un alt avantaj oferit de Mobil Rom în aceastã perioadã a fost faptul cã potentialii clienti si-au putut alege printre primii un numãr de telefon special (cele 6 cifre ce urmeazã dupã prefixul Dialog - 094), plãtind numai jumãtate din pretul stabilit pentru acest serviciu. În aceastã perioadã, Mobil Rom a încheiat 7.482 de pre-contracte.
Serviciul de telefonie mobilã Dialog GSM, oferit de Mobil Rom, a devenit operational în 8 dintre cele mai mari orase din tarã (Bucuresti, Brasov, Bacãu, Cluj, Constanta, Craiova, Galati si Timisoara), respectiv 23% din populatia României a putut utiliza, încã de la început, servciul Dialog GSM.
Mobil Rom a oferit încã de la lansare clientilor sãi trei formule de abonament:
··Dialog 300 se adreseazã în principal celor ce utilizeazã frecvent telefonul mobil în scopuri profesionale. - 300 de minute de comunicatii nationale incluse în abonamentul lunar.
··Dialog 150, o formula adaptatã folosirii cotidiene si profesionale a telefonului mobil. - 150 de minute de comunicatii nationale incluse în acest abonament.
·· Dialog 50, o formula destinatã utilizãrii moderate de cãtre persoanele private.
- 50 de minute de comunicatii nationale incluse în acest abonament.
La jumătatea anului 1997 Mobil Rom a fost primul operator GSM din România care a oferit serviciul de roaming cu 12 tãri din Europa.
Mobil Rom lansează un nou tip de abonament GSM - "Dialog Practic".
····"Dialog Practic" este foarte flexibil, deoarece clientul Dialog plãteste numai abonamentul lunar, fãrã a beneficia de un numãr de minute de comunicatii nationale incluse. Practic, cu "Dialog Practic" clientul Dialog plãteste doar apelurile realizate.
În 15 octombrie 1997 Mobil Rom a lansat un nou serviciu GSM - CRONOS.
····CRONOS este un serviciu oferit gratuit tuturor abonatilor Dialog, indiferent de varianta de abonament (Dialog 50, Dialog 150, Dialog 300 sau Dialog Practic), care completeazã oferta de bazã a Mobil Rom. Cu CRONOS, abonatii Dialog GSM vor putea cunoaste în orice moment, apelînd 414 de la telefonul mobil Dialog, numãrul de minute rãmase din abonamentele Dialog si valoarea convorbirilor suplimentare efectuate, avînd astfel posibiliatatea sã-si gestioneze optim propriul buget. De asemenea, în perioada de 14 zile de achitare a facturii, clientii Dialog primesc trei mesaje de reamintire, pentru a evita suspendarea nedoritã a abonamentelor.
Mobil Rom semnează un acord de împrumut pentru suma de 100 milioane de dolari. Acordul a fost semnat cu bãncile ING Barings si Societe Generale, fiind cel mai mare împrumut acordat de cãtre bãnci comerciale. Împrumutul este o primã transã dintr-o finantare de 170 milioane dolari oferit Mobil Rom de cãtre IFC, ramurã a Bãncii Mondiale, împreunã cu bãncile comerciale ING Barings si Societe Generale.
Sfârsitul amului este benefic pentru Mobil Rom,lanseazã primul serviciu GSM cu plata anticipatã - "ALO GSM".
"ALO GSM" este un serviciu de telefonie mobilã fãrã abonament, facturã si taxã de conectare. Clientii "ALO GSM" pot fi apelati si pot telefona oriunde în România, în aria de acoperire Dialog GSM. De asemenea, pot telefona oriunde în lume. Clientii "ALO GSM" beneficiazã de servicii GSM ca Mesageria Vocalã sau "Identificarea apelantului".
Mobil Rom a lansat serviciile "Birou Mobil" si "Dialog Fax", la începutul anului 1998
Cu ajutorul serviciului "Birou Mobil" puteti sã transmiteti si sã receptionati mesaje fax, precum si sã schimbati fisiere de date.
Serviciul "Dialog Fax" vã permite transmiterea si receptionarea de mesaje fax cu ajutorul telefonului GSM.
Abonatii Dialog GSM beneficiazã acum de o nouã optiune: CRONOS oferã toate informatiile direct pe ecranul telefonului mobil.
De acum, formând 415, CRONOS nu doar îti spune, dar îti si aratã cât ai vorbit.
Mobil Rom si IFC, o sucursalã a Bãncii Mondiale, au semnat un acord de împrumut în valoare de 210 milioane de dolari. Rata dobânzii stabilite este Libor +2,50%, una dintre cele mai scãzute de pe piata financiarã româneascã, fapt ce demonstreazã încrederea bãncilor în potentialul pietei românesti si în structura actionariatului Mobil Rom. Astfel, Mobil Rom beneficiazã de o finantare totalã care se ridicã la suma de 372 milioane de dolari.
Consecvent obiectivului sãu de a-si diversifica permanent gama de servicii si produse, Mobil Rom lanseazã în aceastã varã o ofertã specialã ALO GSM: PACHETUL EASY ALO. În premierã în România este lansat pe piatã un pachet în care totul este "la vedere" si pregãtit pentru o comunicare imediatã.
Dialog GSM, liderul telefoniei mobile din România, continuã sã îsi respecte promisiunea de a fi cu adevãrat "serviciul GSM pentru întreaga tarã": din data de 28 august, Delta Dunãrii beneficiazã de acoperirea de calitate a retelei Dialog GSM. Pentru prima datã, un operator de telefonie mobilã reuseste sã "îmblânzeascã" þinuturile sãlbatice ale Deltei Dunãrii.
Lansarea serviciului Dialog GSM în Delta Dunãrii vine sã rãspundã necesitãtii de comunicare a oamenilor de afaceri din Zona Liberã Sulina si mai ales, sã asigure dialogul între comunitãtile izolate din aceastã parte a tãrii. De altfel, primul pas a fost deja fãcut: trei sate din Delta Dunãrii au primit din partea Dialog GSM telefoane si abonamente gratuite.
Din dorinta de a rãspunde nevoilor crescânde de comunicare ale oamenilor de afaceri, Dialog GSM, liderul telefoniei mobile din România, a lansat încã de la începutul acestui an serviciile Birou Mobil si Dialog Fax (incluzând Mesageria Fax). Aceste douã servicii permit transmiterea si receptionarea fisierelor de date si a mesajelor fax, atât în interiorul retelei Dialog GSM, cât si cãtre sau dinspre reteaua de telefonie fixã.
Dialog GSM împreunã cu partenerul si distribuitorul sãu autorizat Q-Net International vine acum din nou în sprijinul celor care doresc comunicatii de calitate, oferind în premierã pe piata româneascã servicii Dialog pe suport Hewlett Packard, în cadrul a douã pachete destinate unui acces rapid si sigur la informatie.
Începând cu data de 23 septembrie 1998, tuturor oamenilor de afaceri interesati în achizitionarea de servicii si produse specifice oferite de Dialog GSM le stã la dispozitie Dialog Business Center.Situat într-un spatiu deosebit, aflat pe Calea Victoriei nr. 153, Dialog Business Center oferã clientilor într-o atmosferã plãcutã, idealã derulãrii unei afaceri, posibilitatea de a asista pe "viu" la demonstratii de specialitate.
În dorinta de a rãspunde cât mai fidel nevoii de comunicare liberã si promptã a clientilor sãi, Dialog GSM lanseazã în premierã în România trei servicii cu valoare adãugatã: Repertoar, Info Util si Info+.
Prin intermediul Dialog, este pentru prima datã când un abonat al unei retele de telefonie mobilã GSM poate afla informatii de ultimã orã prin intermediul telefonului sãu mobil.
Accesul la aceste servicii nu necesitã un abonament special, exceptând serviciul Info+ .
Consecvent promisiunilor sale de a face ca telefonia mobilã sã fie accesibilã pentru tot mai multã lume, Dialog GSM a continuat sã-si diversifice oferta de servicii si produse GSM.Timp de un an si jumãtate, Dialog GSM a creat o relatie specialã cu publicul sãu, ascultându-l si încercând sã-i ofere solutia idealã pentru rezolvarea nevoilor de comunicare. Iatã de ce astãzi, Dialog GSM lanseazã în premierã noile pachete Dialog: Dialog Perfect, Dialog Plus si Dialog Premium.Fiecare pachet este compus dintr-un terminal, o cartelã SIM specialã si un ghid de utilizare a serviciilor Dialog GSM. În cazul Dialog Perfect, terminalul este marca Alcatel One Touch Easy. Pentru Dialog Premium, terminalul este un Alcatel One Touch Pochet. În ceea ce priveste Dialog Plus, acesta este disponibil în douã variante, prima cu terminal Alcatel One Touch View, cea de-a doua cu terminal Nokia 5110.
În dorinta de a rãspunde prompt cerintelor pietei, Dialog lanseazã un nou serviciu: MINI - MESAJE.
Acesta permite abonatilor Dialog sã transmitã si sã primeascã mesaje text de pânã la 160 de caractere. De asemenea, utilizatorii ALO pot primi mesaje text. Transmiterea si receptionarea acestora se poate realiza direct de pe telefonul mobil sau de la un echipament conectat la un telefon mobil. Noul serviciu se adreseazã tuturor abonatilor Dialog, atât persoane fizice cât si juridice care au nevoie de un nou tip de comunicare.
Astfel, din data de 8 martie 1999, acestia beneficiazã de o modalitate mult mai eficientã si discretã de transmitere sau receptionare a unei informatii fãrã a mai fi necesarã dictarea ei la telefon. Cumpãrã pachetul ALO Easy +, un pachet preplãtit utilizabil imediat dupã cumpãrare. Nu mai ai nevoie sã astepti pânã când se încarcã telefonul tãu Alcatel One Touch Club +. Introduci în telefon cartela SIM reîncãrcabilã ALO GSM, cât si cele 3 baterii LR6 si telefonezi imediat unde doresti, fãrã facturã, abonament si taxã de conectare.
Cu ocazia CERF ’99, Dialog a anuntat în premierã nationalã lansarea oficialã a douã noi servicii GSM: Dialog Internet si Dialog E-mail. Acestea completeazã gama de servicii profesionale oferite de Dialog clientilor sãi încã din luna februarie a anului trecut, când au fost lansate Birou Mobil si Dialog Fax. Noile servicii se adreseazã unui public tintã specializat: corporatii, clienti-societãti mari si utilizatori profesionali.
- Dialog Internet permite accesarea Internetului prin intermediul telefonului mobil. Serviciul oferã mobilitate totalã si posibilitatea de a te conecta la reteaua globalã oriunde si oricând, în aria de acoperire Dialog GSM.
- Dialog E-mail oferã posibilitatea oricãrui abonat Dialog de a primi si transmite mesaje E-mail prin intermediul telefonului mobil. În plus, serviciul permite transmiterea de notificãri în cazul mesajelor primite cât si detinerea unei cãsute postale pentru mesajele E-mail.
Privind concurenţa acerbă in telefonia mobilă, la sfârşitul anului 1996 au fost acordate licenţe pentru doi operatori GSM 900. Mobifon a lansat serviciul Connex după patru luni, Dialog două luni mai târziu.
Ambii operatori GSM au acordat o atenţie specială acoperirii. Mai întâi s-au concentrat pe marile zone urbane, acoperind aproximativ 80% din populaţie după primul an şi 90% după al doilea an. Acum ei îşi îndreaptă atenţia către oraşele mai mici şi zonele rurale.
Vineri Sambata Duminica
Abonam. Tarife0h 8h 18h 19h 24h 8h 15h 24h 24h
Dialog
1000 D/A
D/D 0.13$ 0.15$ 0.13$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.13$ 0.15$ 0.13$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.13$
0.07$
Dialog
600 D/A
D/D 0.14$ 0.16$ 0.14$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.14$ 0.16$ 0.14$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.14$
0.07$
Dialog
300 D/A
D/D 0.14$ 0.16$ 0.14$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.14$ 0.16$ 0.14$
0.07$ 0.10$ 0.07$ 0.14$
0.07$
Dialog
150 D/A
D/D 0.15$ 0.18$ 0.15$
0.10$ 0.15$ 0.10$ 0.15$ 0.18$ 0.15$
0.10$ 0.15$ 0.10$ 0.15$
0.10$
Dialog
50 D/A
D/D 0.20$ 0.28$ 0.20$
0.04$ 0.15$ 0.04$ 0.20$
0.04$
Dialog
Practic D/A
D/D 0.15$ 0.25$ 0.15$
0.10$ 0.15$ 0.10$ 0.15$
0.10$
Dialog
Inedit D/A
D/D 0.30$ 0.09$
0.09$ 0.09$ 0.09$
0.09$
*Preturile nu include TVA
Mobil Rom, prin DIALOG GSM, ofera clientilor sai cea mai mare retea de telefonie mobila din Romania, care continua sa se dezvolte permanent. In prezent, reteaua de acoperire DIALOG GSM acopera peste 255 de orase si peste 11.250 km de sosele de pe tot cuprinsul tarii (februarie 1999). DIALOG GSM isi dezvolta din ce in ce mai mult acoperirea si in statiunile balneo-climaterice sau in alte zone de interes turistic, in afara de statiunile litoralului, Delta Dunarii si statiunile montane deja acoperite.
Mobil Rom dispune in prezent de patru centrale MSC operationale la Bucuresti, Cluj-Napoca, Bacau si Timisoara. In dorinta sa permanenta de a imbunatati calitatea semnalului, pentru a spori capacitatea retelei, dar si pentru o cat mai buna repartitie a traficului, Mobil Rom a deschis la sfarsitul anului 1998 a cincea centrala la Bucuresti.
In continuare va vom prezenta organigrama retelei de telefonie mobila Dialog GSM in Romania din punct de vedere al zonelor geografice si in acelasi timp structura unei filiale Dialog:
SEDIUL CENTRAL
BUCURESTI
FILIALA FILIALA FILIALA FILIALA
BUCURESTI BACAU TIMISOARA CLUJ-NAPOCA
DIRECTOR DE FILIALA
DIRECTOR ECONOMIC DIRECTOR DE MARKETING
Strategie Cercetari de Comunicatie
Programare marketing si promovare
Control
Atributiile compartimentului de marketing se inscriu in sfera proceselor si actiunilor prin intermediul carora intreprinderea se implica in sistemul relatiilor din cadrul mediului economico-social in care isi desfasoara activitatea si, in primul rand, cu piata.
Un prim domeniu de atributii cuprinde activitatile desfasurate pentru elaborarea si fundamentarea programelor de marketing, respectiv cele legate de: formularea obiectivelor globale urmarite de firma si a strategiilor si tacticilor necesare pentru atingerea lor; elaborarea politicii generale de marketing si a variantelor strategiei de piata pentru activitatea curenta sau pentru situatii neprevazute ale evolutiei relatiilor de piata; controlul si evaluarea executarii programelor de marketing.
Un alt domeniu de atributii circumscrie activitatile din sfera cercetarilor de marketing, concretizate in actiuni de:
Cercetare a mediului intern si extern al firmei; studiere a nevoilor consumatorilor (utilizatorilor) si a comportamentului acestora; efectuare a previziunilor de marketing; cercetari pentru fundamentarea politicii de marketing, a strategiei de piata si a mixului de marketing; cercetari necesare elaborarii riguroase a programelor de marketing ca si pentru evaluarea performantelor realizate.
Importante atributii revin compartimentului de marketing in procesul fundamentarii deciziilor. Aici, el are rol de sinteza, avand sarcina coordonarii activitatilor desfasurate in celelalte compartimente.
Pe langa aceste domenii de atributii cu caracter de coordonare si sinteza, compartimentului de marketing ii revin si importante sarcini de executie (operationale). Dintre acestea, se detaseaza prin rolul pe care-l joaca in atingerea obiectivelor strategice, activitatile din domeniul politicilor – de produs, pret, distributie si promotionale.
In cadrul compartimentului de marketing al filialei isi desfasoara activitatea 10 persoane dintre care 5 sunt economisti, 2 informaticieni, 2 ingineri si un sociolog.
DIALOG este serviciul GSM oferit de Mobil Rom. Mobil Rom, prin DIALOG GSM, ofera clientilor sai cea mai mare retea de telefonie mobila din Romania, care continua sa se dezvolte permanent. In prezent, reteaua de acoperire DIALOG GSM acopera peste 255 de orase si peste 11.250 km de sosele de pe tot cuprinsul tarii (februarie 1999). DIALOG GSM isi dezvolta din ce in ce mai mult acoperirea si in statiunile balneo-climaterice sau in alte zone de interes turistic, in afara de statiunile litoralului, Delta Dunarii si statiunile montane deja acoperite. DIALOG GSM va permite sa comunicati cu persoane care poseda un alt telefon mobil, si cu abonati ai retelei fixe, in Romania sau in strainatate. Cu DIALOG GSM comunicatia este posibila:
· de la un telefon mobil la unul fix.
· de la un telefon fix la ununl mobil.
· de la un telefon mobil la un alt mobil.
Mobil Rom dispune in prezent de patru centrale MSC operationale la Bucuresti, Cluj-Napoca, Bacau si Timisoara. In dorinta sa permanenta de a imbunatati calitatea semnalului, pentru a spori capacitatea retelei, dar si pentru o cat mai buna repartitie a traficului, Mobil Rom a deschis la sfarsitul anului 1998 a cincea centrala la Bucuresti.
DIALOG GSM:
Va ofera un alt mod de comunicare, prin care puteti fi permanent in legatura cu cei dragi, cu partenerii de afaceri si cu prietenii
Va ofera cea mai mare arie de acoperire, care continua sa se dezvolte permanent, retea caracterizata de o foarte buna calitate a semnalului
Va ajuta sa va controlati bugetul afectat comunicatiilor
Are o retea intinsa de distributie in intreaga tara, fiind astfel la indemana oricui
Este un serviciu inovativ, flexibil care va ofera 6 variante de abonament, astfel croite incat sa se adapteze nevoilor dvs.(DIALOG 600, DIALOG 300, DIALOG 150, DIALOG 50, DIALOG Week-end si DIALOG Practic)
Prin preturile practicate, preturi promotionale la noile tipuri de abonamente sau servicii auxiliare, prin tarifarea diferentiata pe intervale de timp, si prin alte preturi practicate Dialog GSM a acaparat o foarte mare parte din piata de telefonie mobila din Romania si a reusit in mare masura sa satisfaca cererile in materie ale clientilor.
Promovarea propriilor produse si servicii se realizeaza prin diferite metode: fluturasi, banere, afise, concerte si activitati sportive sponsorizate, scrisori catre clienti si nu numai, campanii promotionale trimestriale, preturi promotionale practicate de sarbatorile importante (Paste, Craciun). odorizante auto
Distributia produselor si serviciilor Dialog se realizeaza prin intermediul propriilor puncte de distributie (magazine, centre regionale Dialog) sau prin intermediul dealer-ilor autorizati. In ambele cazuri canalul de distributie este scurt ceea ce se reflecta asupra preturilor care sunt foarte mici, precum si asupra calitatii care este superioara concurentilor.
Este momentul sa intri in DIALOG!!!
ATOMUL
Atomul este cea mai mică particulă a unui element chimic. Diametrul atomului este cuprins, aproximativ între 0,8 Å pentru elementele uşoare şi 3 Å pentru elemnetele grele. În contrast cu vechea lor reprezentare, atomii au o structură complexă, căreia i se datorează varietatea proprietăţilor fizice şi chimice. În antichitate atomul a fost reprezentat de gânditori mate-rialişti, ca Leu-cip, Democrit, Epicur şi Aris-totel. Conform teoriei lui Aris-totel: „ orice corp poate fi divizat în părticele oricât de mici fără ca prin aceasta să i se altereze substanţa. Nu se poate arăta o parte atât de mică dintr-o mărime, încât din ea să nu mai putem obţine, prin diviziune, una şi mai mică ”.
De-a lungul evoluţiei cunoştinţelor acumulate şi a tehnicii aflate la dispoziţia omului s-au creat mai multe modele a ceea ce se credea a fi modelul perfect al atomului.
MODELUL SFERIC Conform acestui model, atomilor le revin următoarele proprietăţi: atomii au formă sferică, atomii sunt complet elastici (la o ciocnire cu alţi atomi energia lor cinetică nu se transformă în alte forme de energie) şi atomii aceluiaşi fel de substanţă au aceeaşi mărime şi aceeaşi masă. Atomii au fost deci imaginaţi ca mici particule sferice în care masa este distribuită omogen. Reprezentarea atomului caracteri-zată prin cele 3 proprietăţi enumerate se numeşte modelul sferic al atomului.
MODELUL ATOMIC THOMSON În anul 1904 J.J. Thomson (1856-1940) a dezvoltat un model conform căruia atomul constă dintr-o masă încărcată pozitiv şi distribuită omogen sub formă de sferă. În această masă sunt încorporate în unele locuri sfere mult mai mici, cu sarcină negativă – electronii. Numărul lor este atât de mare încât sarcina lor negativă totală este egală cu sarcina pozitivă a restului atomului. De aceea, în exterior atomul este neutru din punct de vedere electric. Când se separă un electron, restul atomului rămâne pozitiv. Cu ajutorul acestui model atomic, se explică de ce la condicţia electrică în metale participă electronii şi nu atomii reziduali.
MODELUL ATOMIC RUTHERFORD
O extindere a modelului lui Thomson a fost întreprinsă în 1911 de către Rutherford (1871-1937). Bazându-se pe experienţele lui H. Hertz, Lenard, Geiger, Rutherford a elaborat un model atomic nou care are următoarele proprietăţi: aproape toată masa atomului este concentrată în interior într-un volum mic, nucleul atomic. Acest nucleu atomic are un diametru de 10-14 - 10-15 faţă de diametrul de 10-9 - 10-10 m al întregului atom; nucleul este încărcat pozitiv. El este înconjurat de un înveliş de electroni care fac ca, faţă de exterior, atomul să fie neutru din punct de vedere electric; electronii sunt reţinuţi de nucleu prin forţe electrostatice. O mişcare circulară în înveliş împiedică electronii să cadă pe nucleu. Atracţia electrostatică acţionează ca forţă centripetă. Rutherford a calculat traiectorii hiperbolice pentru cazul unei particule în câmpul unui nucleu atomic. El a obţinut o ecuaţie care descrie împrăştierea unui fascicul paralel de raze α la trecerea printr-o foiţă metalică de aur. Cu ajutorul acestei ecuaţii s-a demonstrat că numărul de ordine care îi revine unui element chimic în sistemul periodic este egal cu numărul de sarcină Z al nucleului său. Prin reprezentarea atomului dată de Rutherford s-a introdus pentru prima dată noţiunea de nucleu atomic. El primeşte Premiul Nobel pentru chimie în 1908.
Datele experimentale privind structura complexă a atomului au fost cele legate de: descoperirea electronului, descoperirea nucleului, a nivelelor energetice. Existenţa şi mişcarea electronilor în atomi s-a explicat prin mai multe teorii, dar multe sunt depăşite sau sunt de domeniul istoric. Teoria care a reuşit să explice în cea mai mare parte comportarea electronului în atom şi toate proprităţile substanţelor se bazează pe calculul mecano-cuantic asupra învelişului de electroni.
TEORIA CUANTELOR Max Planck stabileşte că un corp fierbinte nu poate să emită sau să absoarbă lumină de o anumită lungime de unde în cantităţi arbitrare, ci poate să emită sau să absoarbă o anumită cuantă (cantitate) de energie luminoasă de o undă dată. Emiterea sau absorbţia de energie de către substanţe se face pe baza schimbului energetic suferit de electronii din atomi. Deoarece substanţele nu pot absorbi sau emite decât anumite cantităţi de energie, înseamnă că electronul când există în atom nu poate avea decât anumite energii. De aici reiese un adevăr foarte important: în spaţiul atomic electronul are energia cuantificată. Absorbţia de energie radiantă constă în trecerea electronului de la un nivel energetic inferior la unul superior. Emisia este datorată unei treceri inverse. Cantitatea de energie luminoasă W, de lungime de undă λ absorbită sau emisă într-un singur act nu este o cantitate constantă (ca de exemplu sarcina electronului), ci valoarea ei este proporţională cu frecvenţa ν a radiaţiei absorbite sau emise:
ν = C / λ ; W = h · ν , unde h este constantă universală , numită constanta lui Planck, are dimensiunile unei acţiuni [energie] × [timp] = 6,6256 · 10-34 j.s. (±0,0005 · 10-34 j.s.). În afara atomului electronul poate avea toată gama de energii posibile.energia electronului în afara atomului este necuantificată.
TEORIA ONDULATORIE În mecanica cuantică, reţinându-se la descrierea clasică a unui mobil prin poziţia şi viteza sa, se afirmă că tot ce se poate şti despre o Întrucât azotul din cameră nu conţinea H, protonul trebuia să fi fost eliberat în locul de bifurcare. Aceasta l-a dus pe Rutherford la interpretarea corectă a proceselor. În locul de bifurcare, particula α a pătruns într-un nucleu de azot. A avut loc o reacţie nucleară, nucleul de azot preluând particula α şi cedând în schimb un proton. Conform legii conservării sarcinii, sercina nucleului nou format trebuie să fie cu o unitate elementară mai mare.particulă în mişcare se reduce la cunoaşterea unei funcţii matematice complexe ψ de cele trei coordonate şi timp: ψ (x, y, z, t), denumită funcţie de undă a particulei.
Louis de Broglie (1924), pornind de la dualitatea undă – corpuscul sub care apare lumina, şi–a propus să studieze dacă această dualitate nu se manifestă şi la particule ca: electroni sau atomi.
Fotonul ca particulă posedă o masă.
m = h· ν /c2
Lungimea de undă a radiaţiei luminoase se exprimă cu ajutorul relaţiei:
λ = c / ν
Dezintegrarea radioactivă naturală demonstra că nucleele atomice nu sunt indivizibile. De la această descoperire încoace, ţelul cercetării era de a găsi căi şi mijloace pentru a modifica compoziţia nucleelor atomice prin intervenţii. Prima transformare nucleară artificială i-a reuşit lui Rutherford în anul 1919. Iradiind într-o cameră Wilson azot cu particule α emise de Ra – C , astfel obţinând fotografia primului nucleu modificat prin transmutaţie nucleară. Rezultatul izbitor reprezentat în fotografie este urma unei particule α care se bifurcă într-o urmă scurtă groasă şi una mai lungă şi subţire. În interpretarea acestei observaţii, Rutherford a pornit de la urma lungă şi subţire.judecând dupăputerea ei de ionizare, acesta nu a putut fi produsă decât de un proton, adică un nucleu de hidrogen. O reacţie nu-cleară este declanşată prin pă-trunderea unui pro-iectil nu-clear în nucleul atomic. Proiectilele nucleare uzuale sunt particulele α He, protonul, deuteronul, neutronul şi cuanta γ. Nucleul intermediar instabil se transformă din nou după un timp foarte scurt.
Două tipuri de reacţie importante sunt: a) reacţia de captură: particula bombardantă rămâne în nucleu. Nucleul puternic excitat nu-i mai dă drumul ci trece în starea sa fundamentală prin emisie de radiaţie γ. b) reacţia de schimb: particula bombardantă rămâne în nucleu iar în locul ei se emite alta. Emisia noii particule este însoţită adesea de radiaţie γ.
În urma dezintegrării β creşte sau scade numărul atomic după cum atomul emite un electron sau un pozitron. Tranziţia izometrică în urma căreia se modifică numai energia internă a nucleului şi fisiunea spontană în urma căreia nucleele grele se sparg în două sau mai multe fragmente cu mase aproximativ egale şi se emit câţiva neutroni. Prin aceasta se produce o degajare de energie care face ca temperatura unui preparat radioactiv să fie mai mare decât cea a mediului ambiant. Radioactivitatea este un fenomen specific nuclear, nefiind influenţat de condiţiile exterioare ca: temperatură, presiune, câmpuri electrice sau magnetice, stare de agregare. În medie viteza de dezintegrare este proporţională cu numărul de nuclee existente în acel moment, ceea ce înseamnă că numărul mediu de nuclee radioactive descreşte după o lege exponenţială. Prin bombardarea nucleelor atomice ale unor elemente cu anumite particule pot fi obţinuţi izotopi radioactivi ce nu se găsesc în natură. Radiaţiile emise de elementele radioactive produc numeroase efecte cum ar fi: impresionarea plăcilor fotografice, ionizarea gazelor, provocarea luminiscenţei unor substanţe, amorsarea sau accelerarea unor reacţii chimice, distrugerea celulelor vii, sau a microorganismelor. Radioactivitatea are utilizări în cele mai diverse domenii (agricultură, industrie, medicină) utilizări care se bazează fie pe efectele produse de radiaţii asupra substanţei, fie pe identificarea substanţei radioactive. Între aplicaţiile mai importante sunt: analiza radiochimică, defectoscopia nedistructivă, tehnica reglajului automat, determinarea vârstei absolute a formaţiunilor geologice, tratarea unor boli, producerea energiei termice şi electrice în centralele nucleare.
Radioactivitatea artificială a fost descoperită de soţii Irène şi Frédéric Joliot-Curie în 1934.
De-a lungul evoluţiei cunoştinţelor acumulate şi a tehnicii aflate la dispoziţia omului s-au creat mai multe modele a ceea ce se credea a fi modelul perfect al atomului.
MODELUL SFERIC Conform acestui model, atomilor le revin următoarele proprietăţi: atomii au formă sferică, atomii sunt complet elastici (la o ciocnire cu alţi atomi energia lor cinetică nu se transformă în alte forme de energie) şi atomii aceluiaşi fel de substanţă au aceeaşi mărime şi aceeaşi masă. Atomii au fost deci imaginaţi ca mici particule sferice în care masa este distribuită omogen. Reprezentarea atomului caracteri-zată prin cele 3 proprietăţi enumerate se numeşte modelul sferic al atomului.
MODELUL ATOMIC THOMSON În anul 1904 J.J. Thomson (1856-1940) a dezvoltat un model conform căruia atomul constă dintr-o masă încărcată pozitiv şi distribuită omogen sub formă de sferă. În această masă sunt încorporate în unele locuri sfere mult mai mici, cu sarcină negativă – electronii. Numărul lor este atât de mare încât sarcina lor negativă totală este egală cu sarcina pozitivă a restului atomului. De aceea, în exterior atomul este neutru din punct de vedere electric. Când se separă un electron, restul atomului rămâne pozitiv. Cu ajutorul acestui model atomic, se explică de ce la condicţia electrică în metale participă electronii şi nu atomii reziduali.
MODELUL ATOMIC RUTHERFORD
O extindere a modelului lui Thomson a fost întreprinsă în 1911 de către Rutherford (1871-1937). Bazându-se pe experienţele lui H. Hertz, Lenard, Geiger, Rutherford a elaborat un model atomic nou care are următoarele proprietăţi: aproape toată masa atomului este concentrată în interior într-un volum mic, nucleul atomic. Acest nucleu atomic are un diametru de 10-14 - 10-15 faţă de diametrul de 10-9 - 10-10 m al întregului atom; nucleul este încărcat pozitiv. El este înconjurat de un înveliş de electroni care fac ca, faţă de exterior, atomul să fie neutru din punct de vedere electric; electronii sunt reţinuţi de nucleu prin forţe electrostatice. O mişcare circulară în înveliş împiedică electronii să cadă pe nucleu. Atracţia electrostatică acţionează ca forţă centripetă. Rutherford a calculat traiectorii hiperbolice pentru cazul unei particule în câmpul unui nucleu atomic. El a obţinut o ecuaţie care descrie împrăştierea unui fascicul paralel de raze α la trecerea printr-o foiţă metalică de aur. Cu ajutorul acestei ecuaţii s-a demonstrat că numărul de ordine care îi revine unui element chimic în sistemul periodic este egal cu numărul de sarcină Z al nucleului său. Prin reprezentarea atomului dată de Rutherford s-a introdus pentru prima dată noţiunea de nucleu atomic. El primeşte Premiul Nobel pentru chimie în 1908.
Datele experimentale privind structura complexă a atomului au fost cele legate de: descoperirea electronului, descoperirea nucleului, a nivelelor energetice. Existenţa şi mişcarea electronilor în atomi s-a explicat prin mai multe teorii, dar multe sunt depăşite sau sunt de domeniul istoric. Teoria care a reuşit să explice în cea mai mare parte comportarea electronului în atom şi toate proprităţile substanţelor se bazează pe calculul mecano-cuantic asupra învelişului de electroni.
TEORIA CUANTELOR Max Planck stabileşte că un corp fierbinte nu poate să emită sau să absoarbă lumină de o anumită lungime de unde în cantităţi arbitrare, ci poate să emită sau să absoarbă o anumită cuantă (cantitate) de energie luminoasă de o undă dată. Emiterea sau absorbţia de energie de către substanţe se face pe baza schimbului energetic suferit de electronii din atomi. Deoarece substanţele nu pot absorbi sau emite decât anumite cantităţi de energie, înseamnă că electronul când există în atom nu poate avea decât anumite energii. De aici reiese un adevăr foarte important: în spaţiul atomic electronul are energia cuantificată. Absorbţia de energie radiantă constă în trecerea electronului de la un nivel energetic inferior la unul superior. Emisia este datorată unei treceri inverse. Cantitatea de energie luminoasă W, de lungime de undă λ absorbită sau emisă într-un singur act nu este o cantitate constantă (ca de exemplu sarcina electronului), ci valoarea ei este proporţională cu frecvenţa ν a radiaţiei absorbite sau emise:
ν = C / λ ; W = h · ν , unde h este constantă universală , numită constanta lui Planck, are dimensiunile unei acţiuni [energie] × [timp] = 6,6256 · 10-34 j.s. (±0,0005 · 10-34 j.s.). În afara atomului electronul poate avea toată gama de energii posibile.energia electronului în afara atomului este necuantificată.
TEORIA ONDULATORIE În mecanica cuantică, reţinându-se la descrierea clasică a unui mobil prin poziţia şi viteza sa, se afirmă că tot ce se poate şti despre o Întrucât azotul din cameră nu conţinea H, protonul trebuia să fi fost eliberat în locul de bifurcare. Aceasta l-a dus pe Rutherford la interpretarea corectă a proceselor. În locul de bifurcare, particula α a pătruns într-un nucleu de azot. A avut loc o reacţie nucleară, nucleul de azot preluând particula α şi cedând în schimb un proton. Conform legii conservării sarcinii, sercina nucleului nou format trebuie să fie cu o unitate elementară mai mare.particulă în mişcare se reduce la cunoaşterea unei funcţii matematice complexe ψ de cele trei coordonate şi timp: ψ (x, y, z, t), denumită funcţie de undă a particulei.
Louis de Broglie (1924), pornind de la dualitatea undă – corpuscul sub care apare lumina, şi–a propus să studieze dacă această dualitate nu se manifestă şi la particule ca: electroni sau atomi.
Fotonul ca particulă posedă o masă.
m = h· ν /c2
Lungimea de undă a radiaţiei luminoase se exprimă cu ajutorul relaţiei:
λ = c / ν
Dezintegrarea radioactivă naturală demonstra că nucleele atomice nu sunt indivizibile. De la această descoperire încoace, ţelul cercetării era de a găsi căi şi mijloace pentru a modifica compoziţia nucleelor atomice prin intervenţii. Prima transformare nucleară artificială i-a reuşit lui Rutherford în anul 1919. Iradiind într-o cameră Wilson azot cu particule α emise de Ra – C , astfel obţinând fotografia primului nucleu modificat prin transmutaţie nucleară. Rezultatul izbitor reprezentat în fotografie este urma unei particule α care se bifurcă într-o urmă scurtă groasă şi una mai lungă şi subţire. În interpretarea acestei observaţii, Rutherford a pornit de la urma lungă şi subţire.judecând dupăputerea ei de ionizare, acesta nu a putut fi produsă decât de un proton, adică un nucleu de hidrogen. O reacţie nu-cleară este declanşată prin pă-trunderea unui pro-iectil nu-clear în nucleul atomic. Proiectilele nucleare uzuale sunt particulele α He, protonul, deuteronul, neutronul şi cuanta γ. Nucleul intermediar instabil se transformă din nou după un timp foarte scurt.
Două tipuri de reacţie importante sunt: a) reacţia de captură: particula bombardantă rămâne în nucleu. Nucleul puternic excitat nu-i mai dă drumul ci trece în starea sa fundamentală prin emisie de radiaţie γ. b) reacţia de schimb: particula bombardantă rămâne în nucleu iar în locul ei se emite alta. Emisia noii particule este însoţită adesea de radiaţie γ.
În urma dezintegrării β creşte sau scade numărul atomic după cum atomul emite un electron sau un pozitron. Tranziţia izometrică în urma căreia se modifică numai energia internă a nucleului şi fisiunea spontană în urma căreia nucleele grele se sparg în două sau mai multe fragmente cu mase aproximativ egale şi se emit câţiva neutroni. Prin aceasta se produce o degajare de energie care face ca temperatura unui preparat radioactiv să fie mai mare decât cea a mediului ambiant. Radioactivitatea este un fenomen specific nuclear, nefiind influenţat de condiţiile exterioare ca: temperatură, presiune, câmpuri electrice sau magnetice, stare de agregare. În medie viteza de dezintegrare este proporţională cu numărul de nuclee existente în acel moment, ceea ce înseamnă că numărul mediu de nuclee radioactive descreşte după o lege exponenţială. Prin bombardarea nucleelor atomice ale unor elemente cu anumite particule pot fi obţinuţi izotopi radioactivi ce nu se găsesc în natură. Radiaţiile emise de elementele radioactive produc numeroase efecte cum ar fi: impresionarea plăcilor fotografice, ionizarea gazelor, provocarea luminiscenţei unor substanţe, amorsarea sau accelerarea unor reacţii chimice, distrugerea celulelor vii, sau a microorganismelor. Radioactivitatea are utilizări în cele mai diverse domenii (agricultură, industrie, medicină) utilizări care se bazează fie pe efectele produse de radiaţii asupra substanţei, fie pe identificarea substanţei radioactive. Între aplicaţiile mai importante sunt: analiza radiochimică, defectoscopia nedistructivă, tehnica reglajului automat, determinarea vârstei absolute a formaţiunilor geologice, tratarea unor boli, producerea energiei termice şi electrice în centralele nucleare.
Radioactivitatea artificială a fost descoperită de soţii Irène şi Frédéric Joliot-Curie în 1934.
HIDROCARBURI ALIFATICE
I ALCANI (PARAFINE)
1. DEFINITIE: Se numesc alcani(parafine) hifrocarburile alifatice saturate aciclice.
2. FORMULA GENERALA: CnH2n
3. NOMENCLATURA:
n=1 metan
n=2 etan
n=3 propan
n=4 butan
n=5 pentan
n=6 hexan
n=7 heptan
n=8 octan
n=9 nonan
n=10 decan
4. STRUCTURA:
- legaturi simple de tip σ C – H
C – C
- C hibridizare sp3
- orientarea covalentelor carbonului – tetraedrica
- unghiul intre legaturile carbonului - 109º28’
- lungimea legaturii C – 1.1Å – H
C – 1.54Å – C
5. RADICALI: sunt fragmente moleculare obtinute prin indeparterea unui numar oarecare de atomi de H din molecula alcanului; apar intermediar in reactii chimice.
= radical hidrocarbonat alcanic = radical alchil
monovalenti: numele hc – an + il
ex: CH4 –> -CH3
metan metil
divalenti: numele hc – an + ilen
ex: CH4 –> >CH2
metan metilen
trivalenti: numele hc – an + in
ex: CH4 –> ->CH2
metan metin
6. IZOMERIE: de catena pentru alcanii cu n≥4
catena – liniara – n. alcan (normal alcan)
– ramificata – pozitia + numele ramificatiei + numele alcanului corespunzator catenei principale
ex: C4H10 CH3 – CH2 – CH2 – CH3 n.butan
CH3 – CH – CH3 2 – metil – propan
(izobutan)
CH3
Izomeri = compusi cu aceeasi formula moleculara si aranjament structural
diferit, avand proprietati fizice si chimice putin diferite.
7. PROPRIETATI FIZICE:
n = 1÷ 4 -> termini gazosi
n = 5 ÷ 15 +: termini lichizi
n ≥ 16 -> termini solizi
- p.f.º si p.t.º cresc cu numarul atomilor de C din molecula
- ramificarea catenei micsoreaza p.f.º
- termenii lichizi si solizi au densitatea mai mica decat a apei
- alcanii lichizi si solizi sunt insolubili in apa, solubili in solventi organici
8. PROPRIETATI CHIMICE
- alcanii au reactivitate mica.
A. Reactii de substitutie
a) Halogenarea (X=Cl, Br)
Conditii de reactie: lumina(hυ) sau 300 - 600ºC
Mecanism de reactie: substitutie radicalica SR
CH4 + Cl2 – hυ –> CH3 – Cl + HCl
metan monoclormetan
(clorura de metil)
CH3 – Cl + Cl2 – hυ –> CH2Cl2 + HCl
clorura de metil diclormetan
(clorura de metilen)
CH2Cl2 + Cl2 – hυ –> CHCl3 + HCl
clorura de metilen clorura de metin
(triclormetan, cloroform)
CHCl3 + Cl2 – hυ –> CCl4 + HCl
cloroform tetraclorura de carbon
b) Nitrarea (cu HNO3)
Mecanism de reactie: substitutie radicalica SR
CH4 + HONO2 - tºC –> CH3 – NO2 +H2O
metan nitrometan
c) Sulfoclorurarea (+ SO2 + Cl2) SR
CH4 + SO2 +Cl2 –> CH3 – SO2Cl + HCl
metan sulfoclorura de metil
B. Reactii de izomerizare
Mecanism de reactie: transpozitie T
Conditii de reactie: AlCl3, 50 - 100ºC
CH3 – CH2 – CH2 – CH3 <= AlCl3, tº => CH3 – CH – CH3
n.butan
CH3
2 – metal – propan
(izobutan)
C. Descompunerea termica – dehidrogenare + cracare
t<650º> cracare
t>650º –> piroliza CH4 +CH2 = CH – CH3
>cracare
CH3 – CH2 – CH2 – CH3 – CH3 – CH3 + CH2=CH2
H2 + CH2 = CH – CH2 – CH3
>dehidrogenare
H2 + CH3 – CH = CH – CH
D. Reactii de oxidare
a) Oxidari => produsi ce apartin altor clase de substante
CH4 + 1/2O2 – 60 atm, 400ºC –> CH3 – OH
metanol
(alcool metilic, hidroxi-metan)
CH4 + O2 – 400-600ºC, oxizi de azot –>CH2 = O + H2O
metanal
(aldehida formica, formaldehida)
CH4 + 1/2O2 –> CO + 2H2
gaz de sinteza
CH4 + O2 –> C + 2H2O
negru de fum
CH4 + NH3 + 3/2O2 – pt, 1000ºC –>HCN + 3H2O
amonoxidare
CH4 + (N2, O2) –> CO2 + 2H2O +N2
aer
CH4 + H2O – Ni, 650-900ºC –> CO + 3H2
gaz de sinteza
R – CH3 – 100ºC, catalizatori, oxidare –> R – COOH
alcan superior acid gras
b) Arderi => CO2 + H2O + caldura (Q)
CH4 + 2O2 –> CO2 + 2H2O + Q
CnH2n+2 + 3n+1/2O2 –> nCO2 + (n+1)H2O
! Alcanii inferiori formeaza cu O2 si aerul amestecuri detonante.
Alcanii superiori ard progresiv si cu viteze controlabile.
1. DEFINITIE: Se numesc alcani(parafine) hifrocarburile alifatice saturate aciclice.
2. FORMULA GENERALA: CnH2n
3. NOMENCLATURA:
n=1 metan
n=2 etan
n=3 propan
n=4 butan
n=5 pentan
n=6 hexan
n=7 heptan
n=8 octan
n=9 nonan
n=10 decan
4. STRUCTURA:
- legaturi simple de tip σ C – H
C – C
- C hibridizare sp3
- orientarea covalentelor carbonului – tetraedrica
- unghiul intre legaturile carbonului - 109º28’
- lungimea legaturii C – 1.1Å – H
C – 1.54Å – C
5. RADICALI: sunt fragmente moleculare obtinute prin indeparterea unui numar oarecare de atomi de H din molecula alcanului; apar intermediar in reactii chimice.
= radical hidrocarbonat alcanic = radical alchil
monovalenti: numele hc – an + il
ex: CH4 –> -CH3
metan metil
divalenti: numele hc – an + ilen
ex: CH4 –> >CH2
metan metilen
trivalenti: numele hc – an + in
ex: CH4 –> ->CH2
metan metin
6. IZOMERIE: de catena pentru alcanii cu n≥4
catena – liniara – n. alcan (normal alcan)
– ramificata – pozitia + numele ramificatiei + numele alcanului corespunzator catenei principale
ex: C4H10 CH3 – CH2 – CH2 – CH3 n.butan
CH3 – CH – CH3 2 – metil – propan
(izobutan)
CH3
Izomeri = compusi cu aceeasi formula moleculara si aranjament structural
diferit, avand proprietati fizice si chimice putin diferite.
7. PROPRIETATI FIZICE:
n = 1÷ 4 -> termini gazosi
n = 5 ÷ 15 +: termini lichizi
n ≥ 16 -> termini solizi
- p.f.º si p.t.º cresc cu numarul atomilor de C din molecula
- ramificarea catenei micsoreaza p.f.º
- termenii lichizi si solizi au densitatea mai mica decat a apei
- alcanii lichizi si solizi sunt insolubili in apa, solubili in solventi organici
8. PROPRIETATI CHIMICE
- alcanii au reactivitate mica.
A. Reactii de substitutie
a) Halogenarea (X=Cl, Br)
Conditii de reactie: lumina(hυ) sau 300 - 600ºC
Mecanism de reactie: substitutie radicalica SR
CH4 + Cl2 – hυ –> CH3 – Cl + HCl
metan monoclormetan
(clorura de metil)
CH3 – Cl + Cl2 – hυ –> CH2Cl2 + HCl
clorura de metil diclormetan
(clorura de metilen)
CH2Cl2 + Cl2 – hυ –> CHCl3 + HCl
clorura de metilen clorura de metin
(triclormetan, cloroform)
CHCl3 + Cl2 – hυ –> CCl4 + HCl
cloroform tetraclorura de carbon
b) Nitrarea (cu HNO3)
Mecanism de reactie: substitutie radicalica SR
CH4 + HONO2 - tºC –> CH3 – NO2 +H2O
metan nitrometan
c) Sulfoclorurarea (+ SO2 + Cl2) SR
CH4 + SO2 +Cl2 –> CH3 – SO2Cl + HCl
metan sulfoclorura de metil
B. Reactii de izomerizare
Mecanism de reactie: transpozitie T
Conditii de reactie: AlCl3, 50 - 100ºC
CH3 – CH2 – CH2 – CH3 <= AlCl3, tº => CH3 – CH – CH3
n.butan
CH3
2 – metal – propan
(izobutan)
C. Descompunerea termica – dehidrogenare + cracare
t<650º> cracare
t>650º –> piroliza CH4 +CH2 = CH – CH3
>cracare
CH3 – CH2 – CH2 – CH3 – CH3 – CH3 + CH2=CH2
H2 + CH2 = CH – CH2 – CH3
>dehidrogenare
H2 + CH3 – CH = CH – CH
D. Reactii de oxidare
a) Oxidari => produsi ce apartin altor clase de substante
CH4 + 1/2O2 – 60 atm, 400ºC –> CH3 – OH
metanol
(alcool metilic, hidroxi-metan)
CH4 + O2 – 400-600ºC, oxizi de azot –>CH2 = O + H2O
metanal
(aldehida formica, formaldehida)
CH4 + 1/2O2 –> CO + 2H2
gaz de sinteza
CH4 + O2 –> C + 2H2O
negru de fum
CH4 + NH3 + 3/2O2 – pt, 1000ºC –>HCN + 3H2O
amonoxidare
CH4 + (N2, O2) –> CO2 + 2H2O +N2
aer
CH4 + H2O – Ni, 650-900ºC –> CO + 3H2
gaz de sinteza
R – CH3 – 100ºC, catalizatori, oxidare –> R – COOH
alcan superior acid gras
b) Arderi => CO2 + H2O + caldura (Q)
CH4 + 2O2 –> CO2 + 2H2O + Q
CnH2n+2 + 3n+1/2O2 –> nCO2 + (n+1)H2O
! Alcanii inferiori formeaza cu O2 si aerul amestecuri detonante.
Alcanii superiori ard progresiv si cu viteze controlabile.
HALOGENII
FLUORUL.
Simbolul F; Numarul atomic Z=9 ;masa atomica A=18,9984;valenta I.
PREPARAREA FLUORULUI.
Fluorul se prepara prin electroliza unei topituri formate din fluorura de potasiu(KF) si acid fluorhidric(HF),la250*C.Celula pentru electroliza este executata din Nichel si electrozii sunt din grafit. Fluorul se degaja la polul pozitiv.
PROPRIETATILE FLUORULUI:
Fluorul este un gaz de culoare verzuie galbena, cu miros patrunzator si iritant. Se lachefiaza la –187.9*C, trecand intr-un lichid de culoare galbena deschisa. Poate fi solidificat.
Fluorul este elementul cel mai reactiv dintre toate nemetalele(metaloizi),deoarece are raza atomica mica , si prin aceasta el manifesta o puternica tendinta sa accepte electroni.Fluorul se combina direct cu toate elementele cu producere de caldura si de lumina, cu exceptia oxigenului si azotului.Cu hidrogenul, fluorul se combina cu explozie la intunericchiar si la temperaturi foarte joase(-252.5*C) formand acid fluorhidric:
H2 + F2 = 2HF
Reactioneaza energic cu carbonul,cu fosforul ,cu sulful si aproape cu toate metalele , dand fluorurile respective.
Fluorul descumpune cu multa energie apa ,punand in libertate oxigenul:
F2 + H2O = O+2HF
Prin aceasta reactie se explica producerea de rani grave ,care se vindeca greu ,ca urmare a actiunii fluorului asupra tesuturilor organice.
Substantele organice , ca eterul ,benzina ,alcoolul,se aprind in contact cu fluorul din cauza de a se tendintei acestuia combina cu hidrogenul.
Fluorul deplaseaza ceilalti halogeni din hidracizii sau din sarurile lor ,cu punerea in libertate a halogenului respectiv:
F2 + 2HCl = Cl2 +2HF
F2 + 2NaCl = Cl2 + 2Naf
INTREBUINTARILE FLUORULUI . Fluorul se intrebuinteaza in industrie la sinteza unor materiale plastice (fluoroplaste) rezistente la actiunea acizilor si la prepararea unor derivati fluorurati ai hidrocarburilor aromatice ,care se utilizeaza ca dizolvanti ca agenti frigorifici sub numele de “freon”(la frigidere),ca lubrifianti etc.
Bromul.
Simbol:Br; numarul atomic Z=35 ; masa atomica A=79,909; valenta I,(III),V.
PREPARARE. In laborator ca si in industrie ,prepararea bromului se bazeaza pe proprietati pe care o are clorul de a inlocui bromul de compusii sai.Tratand o solutie de bromura cu apa de clor sau introducand un curent de clor , bromul este pus in libertate si se separa cu ajutorul unui dizolvant (de exemplu sulfura de carbon):
2KBr + Cl2 = Br2 + 2KCl
MgBr2 + Cl2 = Br2 + MgCl2
Industrial operatia are loc in coloane in care circula clorul gazos in contracurent cu apele reziduale sau cu apele petroliere care contin bromuri:
2Br + Cl2 = Br2 + 2Cl
Bromul gazos obtinut este apoi condensat in instalatiile de racire.
PROPRIETATI FIZICE SI CHIMICE.Bromul este singurul nemetal lichid la temperatura normala.Are culoarea rosie-bruna si densitatea 3.14 g/cm cub.Din cauza temperaturii de fierbere scazute (58.8*C)la temperatura normala emite vapori de culoare bruna-rosiatica care se gasesc intotdeauna deasupra bromului lichid in vasele in care acestea se pastreaza.Se solidifica usor( la –7.3*C) prin racire cu gheata si sare,trecand intr-o masa cristalina.
Bromul se dizolva in proportie mica in apa(3.5g in 100g apa la 20*C) formand apa de brom,un oxidant mai slab decat apa de clor.Acestea se pastreaza in sticle colorate sau la intuneric,deoarece la lumina se descompune.
Bromul se dizolva mai bine in dizolvanti organici,ca:benzen,cloroform,sulfura de carbon,tetraclorura de carbon,etc.,cu ajutorulcarora poate fi extras chiar din solutiile diluate.
Are proprietati chimice asemanatoare cu ale clorului,fiind insa mai putin reactiv decat acesta.Bromul descompune apa punand in libertate oxigen:
Br2 + H2O = HBr + HBrO
HBrO = HBr + 1/2O2
Se combina cu hidrogenul prin incalzire in prezenta unor catalizatori,dand acid bromhidric:
Br2 + H2 = 2HBr
Cu metale,mai ales cu cele active (K,Na,Mg,etc.)se combina direct formand bromuri:
2K + Br2 = 2KBr
Mg + Br2 = MgBr2
Se poate combina direct si cu nemetalele,cu exceptia oxigenului,azotului si carbonului.
Bromul ataca substantele organice,distrugandu-le,din care cauza sticlele care contin brom nu se inchid cu dopuri de cauciuc sau de pluta.
PROPRIETATI FIZIOLOGICE. Bromul are miros iritant si o actiune daunatoare asupra mucoaselor organelor respiratorii.O picatura de brom lichid cazuta pe piele produce arsuri si rani dureroase care se vindeca greu.In caz de arsuri cu brom,rana trebuie spalata cu petrol lampant,nu cu apa.
INTREBUINTARI. Intrebuintarile bromului sunt cu mult mai reduse decat ale clorului.Bromul se intrebuinteaza la prepararea unor coloranti organici si la obtinerea unor derivati bromurati(brom-acetona,bromura de benzil,etc). In laborator,bromul este utilizat ca oxidant.
Bromura de potasiu KBr este utilizata in medicina ca bun calmant al sistemului nervos; bromura de argint AgBr,datorita prprietatii ei de a fi sensibila la actiunea luminii este utilizata la prepararea placilor si filmelor fotografice.
IODUL
Simbolul I; numarul atomic Z=53; masa atomica A=126.904; valenta I,(III),V,VII
PREPARAREA IODULUI. In laborator se poate prepara prin tratarea solutiei apoase a unei ioduri cu apa de clor sau cu clor gazos care pune iodul in libertate:
2KI + Cl2 = I2 + 2KCl
Industrial, iodul se obtine prin electroliza iodurilor care se gasesc in cenusa algelor marine. Iodul se mai extrage din apele reziduale de la extractia titeiului cu ajutorul schimbatorilor de ioni sau prin tratarea apei de sonda cu azotit de sodiu sau de potasiu,in prezenta acidului sulfuric:
2KI + 2KNO2 + 2H2SO4 = I2 + 2K2SO4 + 2H2O + 2NO
PROPRIETATI FIZICE SI CHIMICE. Iodul este o substanta solida la temperatura normala, cristalizata in sistemul rombic, de culoare violet-cenusie, cu luciu metalic si miros caracteristic. Incalzit in conditii normale de presiune iodul nu se topeste, ci trece direct in vapori. Prin racire acesti vapori trec din nou in stare solida. Acest fenomen fizic de trecere a unei substante solide direct in vapori si invers se numeste sublimare.
Iodul este foatre putin solubil in apa(0.029g in 100g apa la 20*C), dar o cantitate micade iodura de potasiu inlesneste solubilizarea iodului. Se dizolva in alcool dand tinctura de iod,in sulfura de carbon,in cloroform, in tetraclorura de carbon,etc, dand solutii de culoare violeta.Cu ajutorul acestor dizolvanti se poate extrage iodul din solutiile lui apoase.
Ca si ceilalti halogeni, iodul se combina cu hidrogenul, dar abia la 200*C, fiind mai putin activ decat clorul si bromul. Reactia este reversibila.
H2 + I2 = 2HI
Iodul coloreaza o solutie de amidon in albastru. Este o reactie caracteristica atat pentru recunoasterea amidonului cat si pentru recunoasterea iodului. Culoarea albastra dispare prin incalzire si reapare prin racire.
Iodul se combina de asemenea, direct cu sulful si cu fosforul, cu metale active, ca de exemplu, cu zincul; descompune hidrogenul sulfurat, punand in libertate sulful:
I2 + H2S = S + 2HI
INTREBUINTARI. Iodul este utilizat in industria colorantilor,in medicina sub forma de tinctura de iod si iodoform(CHI3) ca dezinfectanti, etc.
CARACTERE GENERALE ALE HALOGENILOR
HALOGENII CA GRUPA NATURALA A ELEMENTELOR
Grupa VII principala a sistemului periodic al elementelor cuprinde elementele: fluor F,clorCl, bromBr, iodI si elementul radioactiv astatin At; primele patru elemente sunt cunoscute sub numele de halogeni.
Numele de halogen, care inseamna producator de stare (halos= sare, gennao= a naste) se datoreste proprietatii pe care o au aceste elemente de a se combina cu metalele, dand saruri numite halogenuri (fluoruri , cloruri, bromuri, ioduri) .
Atomii acestor elemente au cate sapte electroni pe stratul electronic exterior si fac parte din grupa VII a sistemului periodic.
Deoarece pana la configuratia electronica stabila numita octet,mai lipseste un singur electron, atomii acestor elemente au tendinta de a-l capta, transformandu-se in ioni monovalenti electronegativi.Aceasta tendinta poarta numele de electronegativitate, si aceasta creste de la iod la fluor. Fluorul fiind cel mai electronegativ, iar iodul cel mai putin electronegativ dintre toti halogenii, primul formeaza cu elementele electropozitive compusii cei mai stabili, iar ultimul, compusii cei mai putin stabili.
Desi atomii tuturor halogenilor au cate sapte electroni pe stratul electronic exterior, totusi numai clorul si iodul au valenta pozitiva maxima sapte, in timp ce bromul are valenta pozitiva maxima cinci,iar fluorul este numai monovalent.Datorita marii lor electronegativitati, halogenii se gasesc in naturanumai sub forma de compusi.In stare gazoasa moleculele halogenilor sunt biatomice.
Deoarece electronegativitatea creste de la iod la fluor, fiecare halogen este scos din compusii sai de ceilalti halogeni mai usori decat el. De exemplu, iodul este scos din compusii sai de toti ceilalti halogeni, bromul este scos de clor si fluor, iar clorul este scos numai de fluor.
Electropozitivitatea creste odata cu cresterea masei atomice,adica de la fluor la iod; de aceea, iodul pe langa caracterul sau nemetalic are si un caracter metalic(ICI3).
Afinitatea halogenilor pentru hidrogen scade pe masura ce creste masa atomica.Astfel ,in timp ce fluorul se combina cu explozie cu hidrogenul chiar la temperaturi foarte joase, -252.5*C, clorul se combina violent numai sub actiunea luminii si la temperatura obisnuita, bromul se combina abia la o slaba incalzire si prezenta catalizatorilor, iar iodul se combina numai la cald in prezenta de catalizatori.
Stabilitatea acestor hidracizi creste de la HF la HI, ceea ce dovedeste ca legatura hidrogenului cu halogenul este din ce in ce mai slaba de la fluor la iod.
Afinitatea halogenilor pentru oxigen creste de la fluor la iod, adica in timp ce fluorul nu formeaza ,decat greu, compusi cu oxigenul, iodul da compusii oxigenati cei mai stabili.Dupa cum se poate observa, afinitatea halogenilor pentru oxigen este inversa fata de aceea pentru hidrogen.
Halogenii se combina cu cele mai multe nemetale, dand compusi care, in general, sunt usor volatili si hidrolizabili.
Halogenii se combina cu metalele, dand halogenuri cu caracter de saruri (CaF2, NaCl,
KCl, MgBr2, NaI,etc).+
Simbolul F; Numarul atomic Z=9 ;masa atomica A=18,9984;valenta I.
PREPARAREA FLUORULUI.
Fluorul se prepara prin electroliza unei topituri formate din fluorura de potasiu(KF) si acid fluorhidric(HF),la250*C.Celula pentru electroliza este executata din Nichel si electrozii sunt din grafit. Fluorul se degaja la polul pozitiv.
PROPRIETATILE FLUORULUI:
Fluorul este un gaz de culoare verzuie galbena, cu miros patrunzator si iritant. Se lachefiaza la –187.9*C, trecand intr-un lichid de culoare galbena deschisa. Poate fi solidificat.
Fluorul este elementul cel mai reactiv dintre toate nemetalele(metaloizi),deoarece are raza atomica mica , si prin aceasta el manifesta o puternica tendinta sa accepte electroni.Fluorul se combina direct cu toate elementele cu producere de caldura si de lumina, cu exceptia oxigenului si azotului.Cu hidrogenul, fluorul se combina cu explozie la intunericchiar si la temperaturi foarte joase(-252.5*C) formand acid fluorhidric:
H2 + F2 = 2HF
Reactioneaza energic cu carbonul,cu fosforul ,cu sulful si aproape cu toate metalele , dand fluorurile respective.
Fluorul descumpune cu multa energie apa ,punand in libertate oxigenul:
F2 + H2O = O+2HF
Prin aceasta reactie se explica producerea de rani grave ,care se vindeca greu ,ca urmare a actiunii fluorului asupra tesuturilor organice.
Substantele organice , ca eterul ,benzina ,alcoolul,se aprind in contact cu fluorul din cauza de a se tendintei acestuia combina cu hidrogenul.
Fluorul deplaseaza ceilalti halogeni din hidracizii sau din sarurile lor ,cu punerea in libertate a halogenului respectiv:
F2 + 2HCl = Cl2 +2HF
F2 + 2NaCl = Cl2 + 2Naf
INTREBUINTARILE FLUORULUI . Fluorul se intrebuinteaza in industrie la sinteza unor materiale plastice (fluoroplaste) rezistente la actiunea acizilor si la prepararea unor derivati fluorurati ai hidrocarburilor aromatice ,care se utilizeaza ca dizolvanti ca agenti frigorifici sub numele de “freon”(la frigidere),ca lubrifianti etc.
Bromul.
Simbol:Br; numarul atomic Z=35 ; masa atomica A=79,909; valenta I,(III),V.
PREPARARE. In laborator ca si in industrie ,prepararea bromului se bazeaza pe proprietati pe care o are clorul de a inlocui bromul de compusii sai.Tratand o solutie de bromura cu apa de clor sau introducand un curent de clor , bromul este pus in libertate si se separa cu ajutorul unui dizolvant (de exemplu sulfura de carbon):
2KBr + Cl2 = Br2 + 2KCl
MgBr2 + Cl2 = Br2 + MgCl2
Industrial operatia are loc in coloane in care circula clorul gazos in contracurent cu apele reziduale sau cu apele petroliere care contin bromuri:
2Br + Cl2 = Br2 + 2Cl
Bromul gazos obtinut este apoi condensat in instalatiile de racire.
PROPRIETATI FIZICE SI CHIMICE.Bromul este singurul nemetal lichid la temperatura normala.Are culoarea rosie-bruna si densitatea 3.14 g/cm cub.Din cauza temperaturii de fierbere scazute (58.8*C)la temperatura normala emite vapori de culoare bruna-rosiatica care se gasesc intotdeauna deasupra bromului lichid in vasele in care acestea se pastreaza.Se solidifica usor( la –7.3*C) prin racire cu gheata si sare,trecand intr-o masa cristalina.
Bromul se dizolva in proportie mica in apa(3.5g in 100g apa la 20*C) formand apa de brom,un oxidant mai slab decat apa de clor.Acestea se pastreaza in sticle colorate sau la intuneric,deoarece la lumina se descompune.
Bromul se dizolva mai bine in dizolvanti organici,ca:benzen,cloroform,sulfura de carbon,tetraclorura de carbon,etc.,cu ajutorulcarora poate fi extras chiar din solutiile diluate.
Are proprietati chimice asemanatoare cu ale clorului,fiind insa mai putin reactiv decat acesta.Bromul descompune apa punand in libertate oxigen:
Br2 + H2O = HBr + HBrO
HBrO = HBr + 1/2O2
Se combina cu hidrogenul prin incalzire in prezenta unor catalizatori,dand acid bromhidric:
Br2 + H2 = 2HBr
Cu metale,mai ales cu cele active (K,Na,Mg,etc.)se combina direct formand bromuri:
2K + Br2 = 2KBr
Mg + Br2 = MgBr2
Se poate combina direct si cu nemetalele,cu exceptia oxigenului,azotului si carbonului.
Bromul ataca substantele organice,distrugandu-le,din care cauza sticlele care contin brom nu se inchid cu dopuri de cauciuc sau de pluta.
PROPRIETATI FIZIOLOGICE. Bromul are miros iritant si o actiune daunatoare asupra mucoaselor organelor respiratorii.O picatura de brom lichid cazuta pe piele produce arsuri si rani dureroase care se vindeca greu.In caz de arsuri cu brom,rana trebuie spalata cu petrol lampant,nu cu apa.
INTREBUINTARI. Intrebuintarile bromului sunt cu mult mai reduse decat ale clorului.Bromul se intrebuinteaza la prepararea unor coloranti organici si la obtinerea unor derivati bromurati(brom-acetona,bromura de benzil,etc). In laborator,bromul este utilizat ca oxidant.
Bromura de potasiu KBr este utilizata in medicina ca bun calmant al sistemului nervos; bromura de argint AgBr,datorita prprietatii ei de a fi sensibila la actiunea luminii este utilizata la prepararea placilor si filmelor fotografice.
IODUL
Simbolul I; numarul atomic Z=53; masa atomica A=126.904; valenta I,(III),V,VII
PREPARAREA IODULUI. In laborator se poate prepara prin tratarea solutiei apoase a unei ioduri cu apa de clor sau cu clor gazos care pune iodul in libertate:
2KI + Cl2 = I2 + 2KCl
Industrial, iodul se obtine prin electroliza iodurilor care se gasesc in cenusa algelor marine. Iodul se mai extrage din apele reziduale de la extractia titeiului cu ajutorul schimbatorilor de ioni sau prin tratarea apei de sonda cu azotit de sodiu sau de potasiu,in prezenta acidului sulfuric:
2KI + 2KNO2 + 2H2SO4 = I2 + 2K2SO4 + 2H2O + 2NO
PROPRIETATI FIZICE SI CHIMICE. Iodul este o substanta solida la temperatura normala, cristalizata in sistemul rombic, de culoare violet-cenusie, cu luciu metalic si miros caracteristic. Incalzit in conditii normale de presiune iodul nu se topeste, ci trece direct in vapori. Prin racire acesti vapori trec din nou in stare solida. Acest fenomen fizic de trecere a unei substante solide direct in vapori si invers se numeste sublimare.
Iodul este foatre putin solubil in apa(0.029g in 100g apa la 20*C), dar o cantitate micade iodura de potasiu inlesneste solubilizarea iodului. Se dizolva in alcool dand tinctura de iod,in sulfura de carbon,in cloroform, in tetraclorura de carbon,etc, dand solutii de culoare violeta.Cu ajutorul acestor dizolvanti se poate extrage iodul din solutiile lui apoase.
Ca si ceilalti halogeni, iodul se combina cu hidrogenul, dar abia la 200*C, fiind mai putin activ decat clorul si bromul. Reactia este reversibila.
H2 + I2 = 2HI
Iodul coloreaza o solutie de amidon in albastru. Este o reactie caracteristica atat pentru recunoasterea amidonului cat si pentru recunoasterea iodului. Culoarea albastra dispare prin incalzire si reapare prin racire.
Iodul se combina de asemenea, direct cu sulful si cu fosforul, cu metale active, ca de exemplu, cu zincul; descompune hidrogenul sulfurat, punand in libertate sulful:
I2 + H2S = S + 2HI
INTREBUINTARI. Iodul este utilizat in industria colorantilor,in medicina sub forma de tinctura de iod si iodoform(CHI3) ca dezinfectanti, etc.
CARACTERE GENERALE ALE HALOGENILOR
HALOGENII CA GRUPA NATURALA A ELEMENTELOR
Grupa VII principala a sistemului periodic al elementelor cuprinde elementele: fluor F,clorCl, bromBr, iodI si elementul radioactiv astatin At; primele patru elemente sunt cunoscute sub numele de halogeni.
Numele de halogen, care inseamna producator de stare (halos= sare, gennao= a naste) se datoreste proprietatii pe care o au aceste elemente de a se combina cu metalele, dand saruri numite halogenuri (fluoruri , cloruri, bromuri, ioduri) .
Atomii acestor elemente au cate sapte electroni pe stratul electronic exterior si fac parte din grupa VII a sistemului periodic.
Deoarece pana la configuratia electronica stabila numita octet,mai lipseste un singur electron, atomii acestor elemente au tendinta de a-l capta, transformandu-se in ioni monovalenti electronegativi.Aceasta tendinta poarta numele de electronegativitate, si aceasta creste de la iod la fluor. Fluorul fiind cel mai electronegativ, iar iodul cel mai putin electronegativ dintre toti halogenii, primul formeaza cu elementele electropozitive compusii cei mai stabili, iar ultimul, compusii cei mai putin stabili.
Desi atomii tuturor halogenilor au cate sapte electroni pe stratul electronic exterior, totusi numai clorul si iodul au valenta pozitiva maxima sapte, in timp ce bromul are valenta pozitiva maxima cinci,iar fluorul este numai monovalent.Datorita marii lor electronegativitati, halogenii se gasesc in naturanumai sub forma de compusi.In stare gazoasa moleculele halogenilor sunt biatomice.
Deoarece electronegativitatea creste de la iod la fluor, fiecare halogen este scos din compusii sai de ceilalti halogeni mai usori decat el. De exemplu, iodul este scos din compusii sai de toti ceilalti halogeni, bromul este scos de clor si fluor, iar clorul este scos numai de fluor.
Electropozitivitatea creste odata cu cresterea masei atomice,adica de la fluor la iod; de aceea, iodul pe langa caracterul sau nemetalic are si un caracter metalic(ICI3).
Afinitatea halogenilor pentru hidrogen scade pe masura ce creste masa atomica.Astfel ,in timp ce fluorul se combina cu explozie cu hidrogenul chiar la temperaturi foarte joase, -252.5*C, clorul se combina violent numai sub actiunea luminii si la temperatura obisnuita, bromul se combina abia la o slaba incalzire si prezenta catalizatorilor, iar iodul se combina numai la cald in prezenta de catalizatori.
Stabilitatea acestor hidracizi creste de la HF la HI, ceea ce dovedeste ca legatura hidrogenului cu halogenul este din ce in ce mai slaba de la fluor la iod.
Afinitatea halogenilor pentru oxigen creste de la fluor la iod, adica in timp ce fluorul nu formeaza ,decat greu, compusi cu oxigenul, iodul da compusii oxigenati cei mai stabili.Dupa cum se poate observa, afinitatea halogenilor pentru oxigen este inversa fata de aceea pentru hidrogen.
Halogenii se combina cu cele mai multe nemetale, dand compusi care, in general, sunt usor volatili si hidrolizabili.
Halogenii se combina cu metalele, dand halogenuri cu caracter de saruri (CaF2, NaCl,
KCl, MgBr2, NaI,etc).+
Apa Sursa vieţii
Stare naturală. Apa este una din cele mai răspândite substanţe în natură, găsindu-se în toate cele trei stări de agregare: solidă (gheaţă, zăpadă, grindină, chiciură), lichidă (apă de ploaie, ape subterane, oceane, mări, fluvii, râuri, lacuri, bălţi etc.) şi gazoasă (vaporii de apă din atmosferă şi emanaţiile vulcanice).
În natură nu există apă pură. Apele naturale conţin dizolvate cantităţi variate de diferite substanţe.
APA, H2O, masa mol. 18,02, lichid incolor, de culoare albastră-verzuie în straturi groase. Are structură unghiulară (A 104,5°), care în realitate este pseudo-tetraedrică, rezultată prin hibridizare sp3, molecula de apa dispunând de doi orbitali hibrizi ocupaţi cu câte o pereche de electroni neparticipanţi.
C Compoziţia a fost stabilită în perioada 1871—1905 prin experienţele lui Macquer, Cavendish, Lavoisier, Laplace şi alţii.
Hidrogenul şi oxigenul având mai mulţi izotopi, apa obişnuită conţine în proporţie mică şi combinaţiile reciproce ale aces-tora : H216O ; H217O ; H218O ; HD16O ; HD17O ; HD18O; D216O ; D217O ; D218O şi T2O. Prezintă un pronunţat moment electric de dipol µ 1,84, fiind un bun solvent, capabil să funcţioneze ca donor de electroni. Dacă în stare de vapori apa este formată din molecule neasociate, în stare lichidă şi în gheaţă, ele sunt asociate prin legătura de hidrogen. Gheaţa cristalină are o structură afinată, cu simetrie hexagonală, analogă cu a β-tridimitului, în care orice moleculă de apa este coordinată de alte patru molecule de apa, respectiv fiecare atom de oxigen este înconjurat tetraedric de alţi patru atomi de oxigen întocmai ca atomii de carbon în diamant.
Structura cristalină cu simetrie hexagonală a gheţii (a) şi coordinarea tetraedrică a atomilor de oxigen în gheaţă (b).
Totodată, fiecare atom de oxigen al unei molecule de apă este legat covalent de doi atomi de hidrogen ai moleculei proprii şi de alţi atomi de hidrogen proveniţi din două molecule diferite, prin legături de hidrogen. Apa prezintă o serie de proprietăţi anormale dato-rită asocierii moleculelor prin legături de hidrogen. Astfel, densitatea apei în loc să scadă continuu cu temperatura, aşa cum se întâmplă la celelalte lichide, are valoarea maximă la 4°C şi anume egală cu unu. La 0° C, apa se solidifică mărindu-şi volumul (d.0,9168) cu 9% fiind mai uşoară decât apa lichidă, pe care pluteşte. Valoarea mică a densităţii gheţii este atri-buită structurii afinate a reţelei cristaline. Drept consecinţă, sub 4°C, apa răcită îngheaţă, se ridică la suprafaţă sub forma unui strat protector faţă de temperatura exterioară, făcând posibilă viaţa acvatică. Apa trece în stare de vapori la 100°C mărindu-şi volumul de ~1700 ori. Intervalul de temperatură anormal de mare în care apa se află în fază lichidă (0°C — 100°C) este atribuit, de asemenea, asocierii moleculelor de apa, res-pectiv legăturilor de hidrogen. Cele două puncte extreme ale apei, de solidificare, respectiv de fierbere la presiune nor-mală, constituie temperaturile 0°C şi 100°C în scara termometrică în grade Celsius. Căldura specifică mare a apa (4,18 J-g-1) are un rol regulator asupra temperaturii apa, deoarece tem-peratura lacurilor şi mărilor se schimbă mai lent decât a solu-lui. Căldura latentă de vaporizare este anormal de mare : 40,7 kj/mol. Apa se dovedeşte un lichid puţin compresibil, prezentând un minim la presiuni joase. În stare pură, ca ur-mare a unei ionizări proprii extrem de reduse, apa are o conductibilitate electrică mică :
H20 H+ + OH- ; K = 1,04-10-11 la 25°C
Din această cauză, apa pură este greu de electrolizat în schimb, ea are o constantă dielectrică mare ( ε 81), fapt care-i conferă excelente proprietăţi ionizante şi de dizolvant, fiind unul din cei mai importanţi dizolvanţi pentru electroliţi şi chiar pentru combinaţii nepolare anorganice şi organice.
Solubilitatea substanţelor în apa se datoreşte fie existenţei în molecula aces-tora de grupe OH capabile să formeze legături de hidrogen cu moleculele de apă, fie caracterului polar al unor ioni apţi a se înconjura cu molecule de apă prin forţe ion-dipolice. Conductibilitatea termică a apei este mică, de cca 100 ori mai mică decât a argintului, apa fiind totuşi un conductor termic mai bun decât multe lichide organice. Molecula de apă, dato-rită caracterului puternic exoterm, este atât de stabilă, încât abia se disociază 10% prin ridicarea temperaturii la 2500°C. Spre deosebire de oxigen, azot, iod, seleniu, telur, arsen şi stibiu, care nu reacţionează cu apa, numeroase elemente ne-metalice sau metalice descompun apa la diferite temperaturi. Astfel, clorul reacţionează la întuneric, bromul la lumină, sulful la fierbere, fosforul la 250°C, borul, carbonul şi siliciul la roşu. Corespunzător cu poziţia lor în seria tensiunilor electrochimice, metalele reacţionează foarte diferit cu apa asemănător reacţiei acestora cu acizii minerali. Spre deosebire de metalele alcaline care reacţionează violent cu apa la rece, cu degajare de hidrogen, magneziul reacţionează numai la 100°C, iar fierul la 800°C. în contact cu oxizii unor nemetale sau cu oxizi ai unor metale plurivalente în stări de oxidare superioare, apa formează acizi, iar cu oxizii metalelor alcaline şi alcalino-pământoase (excepţie beriliul), baze. Unele carburi, siliciuri, azoturi, fosfuri, arseniuri, sulfuri, selenuri, telururi reacţio-nează cu apa cu formare de hidroxizi metalici şi degajare de compuşi hidrogenaţi corespunzători. Sărurile provenite dintr-un acid tare cu o bază slabă hidrolizează sub acţiunea apei, cu caracter acid, iar cele ale unui acid slab cu o bază tare, cu caracter bazic. Apa are proprietatea de a cataliza numeroase reacţii, cum sunt cele ale halogenurilor cu oxigenul, a hidro-genului sulfurat cu oxizii de azot, a hidrogenului cu clorul la lumină şi altele. Substanţele capabile să fixeze un număr de molecule de apă şi având o compoziţie chimică definită se numesc hidraţi
Apa ca solvent. Apa este cel mai important dintre toţi sol-venţii utilizaţi în tehnică sau apărând în natură. Apa dizolvă electroliţi (acizi, baze şi săruri), formând soluţii în care aceşti compuşi sunt ionizaţi. De aseme-nea apa dizolvă numeroase substanţe, atât anorganice cât şi organice, care conţin atomi capabili de a forma legături de hidrogen cu moleculele H2O.
Numeroase reacţii au loc în soluţie apoasă. Printre acestea au o deosebită, însemnătate reacţiile biochimice din organismele vii, care la un loc constituie viata.
Solvatare. Hidratare. Solubilitatea se datoreşte formării unor legături slabe, între moleculele schitului si ale solventului. Fenomenul se numeşte solvatare, iar când solventul este apă, hidratare. Hidratarea se datoreşte fie formării unor legături de hidrogen, în cazul substanţelor neionizate, fie unor atracţii ion-dipoli; când solutul este compus din ioni.
În soluţiile compuşilor ionici, ionii de semn contrar rămân, într-o mare măsură, despărţiţi (nu formează perechi sau asociaţii de ioni), în primul rând din cauza constantei dielectrice mari a apei. Acesta nu este însă singurul factor care determină solubilitatea mare a electroliţilor în apă. Unele lichide a căror constantă, dielectrică este mai mare decât a apei nu sunt solvenţi buni pentru electroliţi. Solubilitatea în apă a compuşilor ionici este determi-nată de puterea mare a acesteia de a solvata ionii. Fiecare ion se înconjoară de-o atmosferă de molecule de apă. Moleculele apei, datorită momentului lor electric (μ = l,84 D) sunt orientate, în cazul cationilor, cu oxigenul (polul negativ) spre ion, iar în cazul anionilor cu un atom de hidrogen spre ion, în aceste interacţiuni solut-solvent, se degajă călduri de hidratare considera-bile; de acelaşi ordin de mărime cu energiile de reţea .
Un ion se solvatează cu atât mai puternic (numărul de molecule legate şi căldura degajată sunt cu atât mai mari) cu cât volumul ionului este mai mic şi sarcina electrică mai mare.
Numărul de molecule de apă, legate de fiecare ion dizolvat, poate fi evaluat cu oarecare aproximaţie din experienţe de transport al ionilor în electrolize. Următoarele date sunt bazate pe măsurători de acest fel:
Ionul: Li+, Na+, K+, NH4+, OH3+, Mg2+, Ca2+, Sr2+, Ba2+, Cl-, Br-, I-
Molecule H2O
legate de un ion: 13 8 4 4 3 14 10 8 4 2 2 3
Hidraţii. Apă de cristalizare. Metoda curentă pentru purifi-carea substanţelor solide constă în cristalizarea dintr-un solvent. Din apă substanţele se depun fie anhidre, fie sub formă de cristale conţinând apă de cristalizare. Asemenea substanţe se numesc hidraţi. Din apă cristali-zează anhidre relativ puţine substanţe (de ex. unele halogenuri, ca NaCl, NaBr, KI, CsI, substanţe organice ca zaharoza etc.). Majoritatea electroliţilor şi chiar multe substanţe neionice, anorganice şi organice, formează hidraţi.
Se disting trei mari categorii de hidraţi: hidraţii electroliţilor (acizi, baze, săruri); hidraţii gazelor (stabili de obicei numai sub presiune; v. mai departe) şi hidraţii compuşilor formaţi din ioni de dimensiuni foarte mari (anioni sau amfioni macromoleculari). Hidraţii din primele două clase (sin-gurii de care ne ocupăm aici) au compoziţie stoechiometrică definită şi con-stantă. Aceşti hidraţi sunt compuşi chimici stabili numai în stare solidă. Prin îndepărtarea apei, reţeaua cristalină se prezintă; se formează substanţe anhidre a căror reţea nu are nici o legătură cu reţeaua cristalină a hidratului.
Moleculele de apă de cristalizare fac parte integrantă din reţelele crista-line ale hidraţilor. Hidraţii compuşilor macromoleculari (cum sunt unii silicaţi şi proteinele) includ apă în interstiţiile reţelei lor, care în unele cazuri se dilată, fără a se modifica esenţial.
Hidraţii că substanţe definite, Sulfatul de sodiu cristalizează din soluţii saturate, la temperaturi mai joase decât 32,383°, cu zece molecule de apă de cristalizare: Na2SO4 • 10 H20. Deasupra acestei temperaturi cristalizează Na2S04 anhidru. La temperatura indicată mai sus decahidratul, sulfatul anhidru, soluţia saturată şi vaporii de apă sunt în echilibru. Solubilitatea sulfatului de sodiu creşte cu temperatura, fiind maximă; anume 33,2% (cea. 50g substanţă anh. în 100 g H2O) la 32,383°; ea scade apoi încet cât temperatura. Punctul de solubilitate maximă, într-o diagramă solubilitate-temperatură, reprezintă o discontinuitate ce delimitează dome-niul de stabilitate al decahidratului şi cel al sulfatului anhidru.
O comportare similară cu a sulfatului de sodiu prezintă sulfatul feros cu deosebirea că faza stabilă peste punctul de transformare nu este sulfatul anhidru, ci monohidratul, FeSO4 • H2O. Clorura de calciu, CaCl2, formează hidraţi cu 6, 4, 2 şi l moleculă H2O, fiecare din ei fiind stabil într-un anumit domeniu de temperatură.
În natură, atmosfera conţine vapori de apă în concen-traţii ce variază cu temperatura şi presiunea. Aceştia provin în majoritate din evaporarea mărilor şi oceanelor şi în mică parte, din evaporarea gheţari-lor. Vaporii de apă din atmo-sferă se condensează sub formă de nori, ceaţă, ploaie, grindină sau zăpadă, când este atinsă presiunea de saturaţie la temperatura respectivă şi sub formă de rouă, brumă sau chiciură, când condensarea apei are loc heterogen, pe suprafeţe reci (apă meteorică).
Hidrosfera. Din suprafaţa totală (de 5,1 • 108 km2) a globului pământesc 71% (sau 3,62 • 108 km2) este ocupată de mări şi oceane. Din suprafaţa
uscatului (1,48 • 108 km2), puţin mai mult de 10% (1,58 • 107 km2) este acoperită cu gheţari.
Volumul mărilor şi oceanelor este evaluat la 1,37 • 109 km3.(cca. 1/800 din volumul planetei). Volumul gheţarilor din regiunea arctică şi antarctică este apreciat la 2,9 • 107 km3. La polul sud grosimea gheţii este de 2700 m, iar în punctul cel mai adânc al continentului antarctic atinge 4200 m. S-a săpat acolo, într-un loc, o sondă până la roca de bază la 2187 m, găsindu-se la fund apă lichidă. Dacă toţi gheţarii s-ar topi, nivelul oceanelor s-ar ridica cu cca. 80 m.
Prin cantitatea mare de apă din straturile sale exterioare pământul se deosebeşte fundamental de celelalte planete, care sunt sărace în apă sau lipsite de apă.
Apa oceanelor conţine în medie 35 g săruri la litru (din care 27 g sunt NaCl). Mările interioare au concentraţii în săruri fie mai mari (Marea Mediterană) fie mai mici (Marea Neagră, cu cca. 17,7 g săruri la litru, din care 14 g NaCI) decât apa oceanelor, în tabelul este redată lista celor 20 elemente mai abundente din apa de ocean. Afară de acestea au mai fost identificate în apa de mare cca. 50 elemente, în concentraţii mici sau foarte mici. Cu alte cuvinte toate elementele conţinute în scoarţa pământului apar şi în apa de mare.
Tabel Elemente în apa de ocean (în mg/l)
Clor 19 000 Bor 4,8
Sodiu 10 600 Siliciu 3,0
Magneziu l 300 Fluor 1,3
Sulf 900 Azot 0,8
Calciu 400 Argon 0,6
Potasiu 380 Litiu 0,2
Brom 65 Rubidiu 0,12
Carbon. 28 Fosfor 0,07
Oxigen 8 Iod 0,05
Stronţiu 8 Bariu 0,03
În afară de cele enumerate mai sus, oceanul conţine şi aproape toate celelalte elemente chimice, dar în cantităţi şi mai mici. De exemplu, într-o tonă de apă de mare, sunt conţinute 0,000004 g de aur. După cum se vede din tabelă, în apa oceanului sunt puţine săruri de potasiu în comparaţie cu cele de sodiu. Acest lucru este determinat de faptul că primele sunt mult mai puternic reţinute de sol. Această din urmă circum-stanţă este de o mare importanţă pentru viaţa plantelor de pe suprafaţa solului, deoarece sărurile de potasiu le sunt mult mai necesare decât cele de sodiu. Părţile cele mai greu solubile ale apei de mare sedimentează permanent pe fundul oceanului.
S-a calculat că în fiecare an sedimentează, în acest fel, aproape 2300 milioane tone de săruri, din care partea principală revine carbonatului de calciu. De aceea se formează zăcăminte masive de calcar şi cretă, care reprezintă o aglomeraţie de rămăşiţe microscopice, cochiliile infuzorilor de mare, care şi-au clădit locuinţa din carbonatul de calciu dizolvat în apă (fig. alăturată). Aceste zăcă-minte se pot forma însă numai în părţile puţin adânci ale oceanului, deoarece la adâncimi mari, ca urmare a creşterii conţinutului de gaz carbonic dizolvat, CaCO3 g precipitat, se dizolvă din nou. În locuri adânci, fundul oceanului este acoperit cu o specie de argilă roşie, care s-a format probabil din cenuşa erupţiilor vulcanice, cât şi a prafului cosmic care cade pe pământ din spaţiul interstelar. În urma cutremurelor şi altor cataclisme geologice, mările şi-au schimbat de multe ori configuraţia în decursul istoriei pământului.
Metalele sunt conţinute în apa de mare sub formă de cationi (Na+, Mg2+, Ca2+ etc.) halogenii sub formă de anioni (Cl-, Br- etc.), sulful ca ioni de sulfat (SO42—), iar carbonul sub formă de CO2 şi de ioni de carbonat acid (HCO3-).
Apa izvoarelor şi a mărilor. Apa meteorică, o dată ajunsă pe pământ,
poate străbate prin straturi permeabile (humus, nisip) până ajunge la o pătură
impermeabilă (argilă), deasupra căreia formează o pânză de apă subterană
(apă freatică). Apa subterană reapare, la suprafaţă, în izvoare, sau este extrasă,
prin fântâni, puţuri sau sonde.
Compoziţia chimică a acestei ape variază cu natura rocilor cu care a fost în contact. Cel mai scăzut conţinut în, substanţe minerale dizolvate îl are apa izvoarelor de munte (cca. 50 mg materii solide la litru) şi aceea provenită din topirea gheţarilor. Apele freatice au de obicei un conţinut mai mare în substanţe minerale (normal cca. 2 g/1), iar în apele râurilor se mai găsesc şi substanţe minerale suspendate şi materii organice.
Apa izvoarelor şi a râurilor conţine, dizolvate, gazele din aer: oxigen, azot şi bioxid de carbon; cationi: calciu, magneziu si sodiu şi anioni de bicar-bonat, sulfat şi clorură. O apă cu un conţinut mare de bicarbonat de calciu, o apă dură, nu face spumă cu săpunul şi depune carbonat de calciu la fier-bere (formarea de cruste în cazanele de aburi). O apă subterană bogată în bicarbonat de calciu degajă, când iese la aer, CO3 şi depune carbonat de calciu (formarea stalactitelor; despre echilibrul: carbonat ± bicarbonat de calciu). Apa râurilor este din ce în ce mai mult poluată, cu deşeuri industriale. Acestea au o influenţă nocivă asupra animalelor şi plantelor acvatice. Puri-ficarea apelor reziduale industriale este una din problemele importante ale vremurilor noastre.
Apa bună de băut trebuie să îndeplinească urmă-toarele condiţii: să fie limpede, incoloră, fără miros; să fie bine aerată; să aibă o temperatură de 7—15°C; să conţină dizolvate mici cantităţi de săruri, mai ales clorură de sodiu şi bicarbonat de sodiu; să nu con-ţină bacterii patogene.
Centrele populate folosesc ca apă de spălat şi băut apa din râuri, purificată în instalaţii speciale. Apa de râu este adusă cu pompa 1 în vasul cu agitator 2, în care se introduc cantităţi mici de sulfat
Schema instalaţiilor de purificarea apei de râu.
de aluminiu, care reacţionează cu apa, când un precipitat voluminos de hidroxid de aluminiu 3. De aici, apa este filtrată prin filtrul 4, constituit din straturi de pietriş. Hidroxidul de aluminiu antrenează suspensi-ile ce se găsesc în apă şi le depune în bazinul de sedimentare şi nisip, şi apoi trecută în vasul de clorurare 5, pentru distrugerea bacteriilor patogene. Cu ajutorul pompei 6, apa este acumulată în castelul de apă 7.
Apele minerale sunt ape naturale subterane, mai rar superficiale, termale sau atermale, cu un conţinut variabil de săruri, de gaze sau de substanţe minerale radioactive, caracterizate prin proprietăţi terape-utice.
După natura substanţelor conţinute, apele minerale pot fi: carbo-nice, sărate, amare, feruginoase, sulfuroase, iodurate etc.
Apele industriale sunt apele destinate diferitelor exploatări indus-triale: pentru alimentarea cazanelor de abur, ca mediu hidraulic, ca materie primă în diverse procese de fabricaţie.
Condiţiile ce se cer apei industriale depind de specificul procesului tehnologic în care este folosită. Apele folosite la alimentarea cazanelor de abur nu trebuie să conţină substanţe care să corodeze părţile meta-lice şi nici să depună săruri ce ar împiedica transmiterea căldurii şi deci ar mări consumul de combustibil necesar vaporizării apei şi ar putea da naştere la fisuri sau chiar explozii ale cazanului. De aceea se iau măsuri ca înainte de intrarea apei în cazan să se înlăture din ea substanţele dăunătoare, operaţie numită dedurizare.
Duritatea şi purificarea apelor. Totalitatea sărurilor de calciu şi mag-neziu, exprimată în grade de duritate, ce se găsesc dizolvate în apă consti-tuie duritatea apei. Se deosebesc: duritatea temporară şi duritatea perma-nentă. Duritatea temporară se datoreşte bicarbonaţilor de calciu şi magneziu Ca (HCO3)2, Mg(HCO3)2, iar duritatea permanentă, clorurilor şi sulfaţilor de calciu şi magneziu. Suma durităţilor temporară şi per-manentă formează duritatea totală.
Duritatea temporară se îndepărtează prin fierberea apei, când bicarbonaţii se descompun şi depun carbonaţii respectivi, sau prin tratare cu var:
Ca(HCO3)2+Ca(OH)2 = 2CaCO2+2H2O (Carbonatul de calciu se îndepărtează periodic.)
Duritatea permanentă se îndepărtează prin tratare cu sodă (car-bonat de sodiu).
CaSO4+Na2CO3=CaCO3+Na2SO4
Procedeul este ieftin, se pretează la epurarea apelor foarte dure şi operaţia durează puţin. Prezintă dezavantajul că dedurizarea nu este completă şi că excesul de var se poate depune sub formă de crustă.
În ultimul timp, pentru dedurizarea apelor industriale se între-buinţează răşini sintetice de ioni.
Ape minerale. Multe izvoare au prilejul să dizolve din straturile scoarţei pământului cu care vin în contact, substanţe solide sau gazoase, în cantităţi anormal de mari, sau substanţe neobişnuite. Se disting următoarele categorii de ape minerale: izvoare acide simple, cu un con-ţinut mare de CO2 şi puţine substanţe minerale; izvoare carbonice, cu CO2 şi bicarbonat de sodiu, calciu şi magneziu: izvoare alcaline, conţinând mult bicarbonat şi puţin CO2; izvoare sărate, cu un conţinut de p 33 ts 15 g/l NiCl; izvoare antare, conţinând sulfaţi de sodiu şi mag-neziu ; izvoare sulfuroase, conţinând sulfuri alcaline şi H2S liber; izvoare iodurate, conţinând ioni I şi izvoare arsenicale, conţinând,trioxid de arsen sau arseniţi.
Apa pură se obţine din apă obişnuită, prin distilare, eventual repetată,
în condiţii în care să nu poată dizolva gaze din aer sau substanţe solide
din recipientele în care este conservată (de ex. alcalii din sticla obişnuită).
Apa curată nu conduce aproape deloc curentul electric. Ea se caracterizează prin căldura ei specifică, care este mai mare decât la toate substanţele lichide şi solubile adică pentru încălzirea apei trebuie cheltuită mai multă căldură decât pentru încălzirea cu un acelaşi număr de grade, a unei cantităţi egale de lichid sau solid oarecare. Dimpotrivă, la răcirea cu câteva grade, ea dă mai multă căldură decât o cantitate egală dintr-o substanţă solidă sau lichidă oarecare.
Rolul apei în natură. În faza iniţială a pământului, când temperatura de la suprafaţa sa atingea câteva mii de grade, a început să se formeze apa din hidrogen şi oxigen. Istoria ulterioară a întregii scoarţe solide pământeşti, este în modul cel mai strâns legată de apă. Minereurile care apăreau într-o masă lichidă şi topită, includeau parţial apa în compoziţia lor chimică şi întărindu-se sub o presiune mare, reţineau vaporii de apă (pe lângă alte gaze), sub formă de soluţie. Dacă încălzim, de exemplu, o bucată de granit la peste 1000°, ea degajă gaze, al căror volum depăşeşte cu mult vo-lumul ei propriu, iar cea mai mare parte a volumului gazos degajat aparţine vaporilor de apă.
La o răcire ulterioară a scoarţei pământeşti, apa care a rămas nelegată a trecut în stare lichidă, şi a acoperit aproape 3/4 din întreaga suprafaţă a pământului (510 mi-lioane km2). Mările calde care s-au format atunci au servit drept mediu pentru naşterea vieţii; tocmai în aceste mări au apărut, după toate probabilităţile, în decursul lungilor epoci geologice şi s-au dezvoltat primele celule ale materiei vii.
Pe urmă, viaţa a trecut parţial pe uscat, totuşi apa a rămas substanţa de bază necesară întreţinerii ei.
Cantitatea totală de apă pe pământ este evaluată la 2 • 1018 tone. Aproape 3/5 din această cantitate este concentrată în mări şi oceane. Din cele 2/5 rămase, o parte, relativ mică, revine apelor şi gheţurilor de pe uscat, cât şi vaporilor de apă din aer, iar o parte mai mare intră în compoziţia substanţelor solide ale scoarţei pământeşti.
Din apele dulci ale suprafeţei pământului, partea principală (circa 23 milioane km3) revine maselor de gheaţă ale continentelor, în primul rând a Antarcticei şi Groen-landei. Râurile şi apele solului formează împreună numai cea 250 000 km3. Cam aceeaşi parte revine lacurilor. Atmosfera conţine aproape 13000 km3 de apă sub formă de vapori. Dacă s-ar însuma toate apele dulci ale pământului, atunci s-ar căpăta aproximativ 24 mili-oane km3, adică o cantitate care echivalează numai 2% din masa apelor oceanelor.
In decursul perioadelor geologice cunoscute, cantitatea de apă liberă a rămas aproximativ aceeaşi. Cu toate că actualmente au loc procese la care ea intră în combi-naţii stabile, totuşi există şi procese inverse, care echilibrează această pierdere. În straturile adânci ale scoarţei pământeşti, în urma reacţiilor chimice care au loc la tempe-raturi şi presiuni mari, se formează aşa numitele ape „juvenile", care ies apoi la supra-faţă sub formă de izvoare calde şi reci. Şi unele şi altele se pot forma de asemenea pe socoteala apelor subterane obişnuite şi conţin deseori săruri şi gaze dizolvate. Atunci ele sunt numite izvoare minerale şi sunt folosite în parte pentru scopuri medicinale şi industriale.
Căldura specifică mare a apei (care întrece aproximativ de 3300 de ori căldura specifică a unui volum egal de aer), determină influenţa climaterică a oceanelor. Puter-nicii curenţi calzi şi reci determină climatul părţilor de uscat pe lângă care trec. De exemplu, clima Europei este strâns legată de curentul oceanic cald Golfstrom, care începe lângă Ecuator, trece pe lângă malurile Floridei (America de Nord), apoi pe lângă Anglia şi Norvegia şi se pierde în Marea Polară de Nord. Sfârşitul lui cuprinde peninsula sovie-tică Kola. Graţie acestuia, Murmansc este un port ce nu îngheaţă, în timp ce, de exemplu portul Leningradului, care este situat mult mai la Sud, iarna îngheaţă. Blândeţea cli-matului Europei occidentale este determinată mai ales de influenţa Golfstromului, care în tot timpul anului poartă pe lângă malurile ei, mase mari de ape încălzite, care în-dulcesc variaţiile brusce de temperatură. În opoziţie cu climatul „umed", climatul „continental" al ţărilor îndepărtate de ocean se caracterizează prin schimbări brusce de temperatură, în diferite anotimpuri. În urma aceleiaşi cauze — a marei călduri spe-cifice a apei — diferenţa de temperatură între zi şi noapte este foarte bruscă pentru ţările cu climă continentală şi devine aproape imperceptibilă pe insulele oceanului.
Dizolvând gazele din atmosferă şi ducându-le prin curenţi la distanţe mari, oceanul odată cu vânturile are rolul de regulator al compoziţiei atmosferei. În această direcţie, rolul lui este deosebit de important, în ce priveşte gazul carbonic.
În natură nu există apă pură. Apele naturale conţin dizolvate cantităţi variate de diferite substanţe.
APA, H2O, masa mol. 18,02, lichid incolor, de culoare albastră-verzuie în straturi groase. Are structură unghiulară (A 104,5°), care în realitate este pseudo-tetraedrică, rezultată prin hibridizare sp3, molecula de apa dispunând de doi orbitali hibrizi ocupaţi cu câte o pereche de electroni neparticipanţi.
C Compoziţia a fost stabilită în perioada 1871—1905 prin experienţele lui Macquer, Cavendish, Lavoisier, Laplace şi alţii.
Hidrogenul şi oxigenul având mai mulţi izotopi, apa obişnuită conţine în proporţie mică şi combinaţiile reciproce ale aces-tora : H216O ; H217O ; H218O ; HD16O ; HD17O ; HD18O; D216O ; D217O ; D218O şi T2O. Prezintă un pronunţat moment electric de dipol µ 1,84, fiind un bun solvent, capabil să funcţioneze ca donor de electroni. Dacă în stare de vapori apa este formată din molecule neasociate, în stare lichidă şi în gheaţă, ele sunt asociate prin legătura de hidrogen. Gheaţa cristalină are o structură afinată, cu simetrie hexagonală, analogă cu a β-tridimitului, în care orice moleculă de apa este coordinată de alte patru molecule de apa, respectiv fiecare atom de oxigen este înconjurat tetraedric de alţi patru atomi de oxigen întocmai ca atomii de carbon în diamant.
Structura cristalină cu simetrie hexagonală a gheţii (a) şi coordinarea tetraedrică a atomilor de oxigen în gheaţă (b).
Totodată, fiecare atom de oxigen al unei molecule de apă este legat covalent de doi atomi de hidrogen ai moleculei proprii şi de alţi atomi de hidrogen proveniţi din două molecule diferite, prin legături de hidrogen. Apa prezintă o serie de proprietăţi anormale dato-rită asocierii moleculelor prin legături de hidrogen. Astfel, densitatea apei în loc să scadă continuu cu temperatura, aşa cum se întâmplă la celelalte lichide, are valoarea maximă la 4°C şi anume egală cu unu. La 0° C, apa se solidifică mărindu-şi volumul (d.0,9168) cu 9% fiind mai uşoară decât apa lichidă, pe care pluteşte. Valoarea mică a densităţii gheţii este atri-buită structurii afinate a reţelei cristaline. Drept consecinţă, sub 4°C, apa răcită îngheaţă, se ridică la suprafaţă sub forma unui strat protector faţă de temperatura exterioară, făcând posibilă viaţa acvatică. Apa trece în stare de vapori la 100°C mărindu-şi volumul de ~1700 ori. Intervalul de temperatură anormal de mare în care apa se află în fază lichidă (0°C — 100°C) este atribuit, de asemenea, asocierii moleculelor de apa, res-pectiv legăturilor de hidrogen. Cele două puncte extreme ale apei, de solidificare, respectiv de fierbere la presiune nor-mală, constituie temperaturile 0°C şi 100°C în scara termometrică în grade Celsius. Căldura specifică mare a apa (4,18 J-g-1) are un rol regulator asupra temperaturii apa, deoarece tem-peratura lacurilor şi mărilor se schimbă mai lent decât a solu-lui. Căldura latentă de vaporizare este anormal de mare : 40,7 kj/mol. Apa se dovedeşte un lichid puţin compresibil, prezentând un minim la presiuni joase. În stare pură, ca ur-mare a unei ionizări proprii extrem de reduse, apa are o conductibilitate electrică mică :
H20 H+ + OH- ; K = 1,04-10-11 la 25°C
Din această cauză, apa pură este greu de electrolizat în schimb, ea are o constantă dielectrică mare ( ε 81), fapt care-i conferă excelente proprietăţi ionizante şi de dizolvant, fiind unul din cei mai importanţi dizolvanţi pentru electroliţi şi chiar pentru combinaţii nepolare anorganice şi organice.
Solubilitatea substanţelor în apa se datoreşte fie existenţei în molecula aces-tora de grupe OH capabile să formeze legături de hidrogen cu moleculele de apă, fie caracterului polar al unor ioni apţi a se înconjura cu molecule de apă prin forţe ion-dipolice. Conductibilitatea termică a apei este mică, de cca 100 ori mai mică decât a argintului, apa fiind totuşi un conductor termic mai bun decât multe lichide organice. Molecula de apă, dato-rită caracterului puternic exoterm, este atât de stabilă, încât abia se disociază 10% prin ridicarea temperaturii la 2500°C. Spre deosebire de oxigen, azot, iod, seleniu, telur, arsen şi stibiu, care nu reacţionează cu apa, numeroase elemente ne-metalice sau metalice descompun apa la diferite temperaturi. Astfel, clorul reacţionează la întuneric, bromul la lumină, sulful la fierbere, fosforul la 250°C, borul, carbonul şi siliciul la roşu. Corespunzător cu poziţia lor în seria tensiunilor electrochimice, metalele reacţionează foarte diferit cu apa asemănător reacţiei acestora cu acizii minerali. Spre deosebire de metalele alcaline care reacţionează violent cu apa la rece, cu degajare de hidrogen, magneziul reacţionează numai la 100°C, iar fierul la 800°C. în contact cu oxizii unor nemetale sau cu oxizi ai unor metale plurivalente în stări de oxidare superioare, apa formează acizi, iar cu oxizii metalelor alcaline şi alcalino-pământoase (excepţie beriliul), baze. Unele carburi, siliciuri, azoturi, fosfuri, arseniuri, sulfuri, selenuri, telururi reacţio-nează cu apa cu formare de hidroxizi metalici şi degajare de compuşi hidrogenaţi corespunzători. Sărurile provenite dintr-un acid tare cu o bază slabă hidrolizează sub acţiunea apei, cu caracter acid, iar cele ale unui acid slab cu o bază tare, cu caracter bazic. Apa are proprietatea de a cataliza numeroase reacţii, cum sunt cele ale halogenurilor cu oxigenul, a hidro-genului sulfurat cu oxizii de azot, a hidrogenului cu clorul la lumină şi altele. Substanţele capabile să fixeze un număr de molecule de apă şi având o compoziţie chimică definită se numesc hidraţi
Apa ca solvent. Apa este cel mai important dintre toţi sol-venţii utilizaţi în tehnică sau apărând în natură. Apa dizolvă electroliţi (acizi, baze şi săruri), formând soluţii în care aceşti compuşi sunt ionizaţi. De aseme-nea apa dizolvă numeroase substanţe, atât anorganice cât şi organice, care conţin atomi capabili de a forma legături de hidrogen cu moleculele H2O.
Numeroase reacţii au loc în soluţie apoasă. Printre acestea au o deosebită, însemnătate reacţiile biochimice din organismele vii, care la un loc constituie viata.
Solvatare. Hidratare. Solubilitatea se datoreşte formării unor legături slabe, între moleculele schitului si ale solventului. Fenomenul se numeşte solvatare, iar când solventul este apă, hidratare. Hidratarea se datoreşte fie formării unor legături de hidrogen, în cazul substanţelor neionizate, fie unor atracţii ion-dipoli; când solutul este compus din ioni.
În soluţiile compuşilor ionici, ionii de semn contrar rămân, într-o mare măsură, despărţiţi (nu formează perechi sau asociaţii de ioni), în primul rând din cauza constantei dielectrice mari a apei. Acesta nu este însă singurul factor care determină solubilitatea mare a electroliţilor în apă. Unele lichide a căror constantă, dielectrică este mai mare decât a apei nu sunt solvenţi buni pentru electroliţi. Solubilitatea în apă a compuşilor ionici este determi-nată de puterea mare a acesteia de a solvata ionii. Fiecare ion se înconjoară de-o atmosferă de molecule de apă. Moleculele apei, datorită momentului lor electric (μ = l,84 D) sunt orientate, în cazul cationilor, cu oxigenul (polul negativ) spre ion, iar în cazul anionilor cu un atom de hidrogen spre ion, în aceste interacţiuni solut-solvent, se degajă călduri de hidratare considera-bile; de acelaşi ordin de mărime cu energiile de reţea .
Un ion se solvatează cu atât mai puternic (numărul de molecule legate şi căldura degajată sunt cu atât mai mari) cu cât volumul ionului este mai mic şi sarcina electrică mai mare.
Numărul de molecule de apă, legate de fiecare ion dizolvat, poate fi evaluat cu oarecare aproximaţie din experienţe de transport al ionilor în electrolize. Următoarele date sunt bazate pe măsurători de acest fel:
Ionul: Li+, Na+, K+, NH4+, OH3+, Mg2+, Ca2+, Sr2+, Ba2+, Cl-, Br-, I-
Molecule H2O
legate de un ion: 13 8 4 4 3 14 10 8 4 2 2 3
Hidraţii. Apă de cristalizare. Metoda curentă pentru purifi-carea substanţelor solide constă în cristalizarea dintr-un solvent. Din apă substanţele se depun fie anhidre, fie sub formă de cristale conţinând apă de cristalizare. Asemenea substanţe se numesc hidraţi. Din apă cristali-zează anhidre relativ puţine substanţe (de ex. unele halogenuri, ca NaCl, NaBr, KI, CsI, substanţe organice ca zaharoza etc.). Majoritatea electroliţilor şi chiar multe substanţe neionice, anorganice şi organice, formează hidraţi.
Se disting trei mari categorii de hidraţi: hidraţii electroliţilor (acizi, baze, săruri); hidraţii gazelor (stabili de obicei numai sub presiune; v. mai departe) şi hidraţii compuşilor formaţi din ioni de dimensiuni foarte mari (anioni sau amfioni macromoleculari). Hidraţii din primele două clase (sin-gurii de care ne ocupăm aici) au compoziţie stoechiometrică definită şi con-stantă. Aceşti hidraţi sunt compuşi chimici stabili numai în stare solidă. Prin îndepărtarea apei, reţeaua cristalină se prezintă; se formează substanţe anhidre a căror reţea nu are nici o legătură cu reţeaua cristalină a hidratului.
Moleculele de apă de cristalizare fac parte integrantă din reţelele crista-line ale hidraţilor. Hidraţii compuşilor macromoleculari (cum sunt unii silicaţi şi proteinele) includ apă în interstiţiile reţelei lor, care în unele cazuri se dilată, fără a se modifica esenţial.
Hidraţii că substanţe definite, Sulfatul de sodiu cristalizează din soluţii saturate, la temperaturi mai joase decât 32,383°, cu zece molecule de apă de cristalizare: Na2SO4 • 10 H20. Deasupra acestei temperaturi cristalizează Na2S04 anhidru. La temperatura indicată mai sus decahidratul, sulfatul anhidru, soluţia saturată şi vaporii de apă sunt în echilibru. Solubilitatea sulfatului de sodiu creşte cu temperatura, fiind maximă; anume 33,2% (cea. 50g substanţă anh. în 100 g H2O) la 32,383°; ea scade apoi încet cât temperatura. Punctul de solubilitate maximă, într-o diagramă solubilitate-temperatură, reprezintă o discontinuitate ce delimitează dome-niul de stabilitate al decahidratului şi cel al sulfatului anhidru.
O comportare similară cu a sulfatului de sodiu prezintă sulfatul feros cu deosebirea că faza stabilă peste punctul de transformare nu este sulfatul anhidru, ci monohidratul, FeSO4 • H2O. Clorura de calciu, CaCl2, formează hidraţi cu 6, 4, 2 şi l moleculă H2O, fiecare din ei fiind stabil într-un anumit domeniu de temperatură.
În natură, atmosfera conţine vapori de apă în concen-traţii ce variază cu temperatura şi presiunea. Aceştia provin în majoritate din evaporarea mărilor şi oceanelor şi în mică parte, din evaporarea gheţari-lor. Vaporii de apă din atmo-sferă se condensează sub formă de nori, ceaţă, ploaie, grindină sau zăpadă, când este atinsă presiunea de saturaţie la temperatura respectivă şi sub formă de rouă, brumă sau chiciură, când condensarea apei are loc heterogen, pe suprafeţe reci (apă meteorică).
Hidrosfera. Din suprafaţa totală (de 5,1 • 108 km2) a globului pământesc 71% (sau 3,62 • 108 km2) este ocupată de mări şi oceane. Din suprafaţa
uscatului (1,48 • 108 km2), puţin mai mult de 10% (1,58 • 107 km2) este acoperită cu gheţari.
Volumul mărilor şi oceanelor este evaluat la 1,37 • 109 km3.(cca. 1/800 din volumul planetei). Volumul gheţarilor din regiunea arctică şi antarctică este apreciat la 2,9 • 107 km3. La polul sud grosimea gheţii este de 2700 m, iar în punctul cel mai adânc al continentului antarctic atinge 4200 m. S-a săpat acolo, într-un loc, o sondă până la roca de bază la 2187 m, găsindu-se la fund apă lichidă. Dacă toţi gheţarii s-ar topi, nivelul oceanelor s-ar ridica cu cca. 80 m.
Prin cantitatea mare de apă din straturile sale exterioare pământul se deosebeşte fundamental de celelalte planete, care sunt sărace în apă sau lipsite de apă.
Apa oceanelor conţine în medie 35 g săruri la litru (din care 27 g sunt NaCl). Mările interioare au concentraţii în săruri fie mai mari (Marea Mediterană) fie mai mici (Marea Neagră, cu cca. 17,7 g săruri la litru, din care 14 g NaCI) decât apa oceanelor, în tabelul este redată lista celor 20 elemente mai abundente din apa de ocean. Afară de acestea au mai fost identificate în apa de mare cca. 50 elemente, în concentraţii mici sau foarte mici. Cu alte cuvinte toate elementele conţinute în scoarţa pământului apar şi în apa de mare.
Tabel Elemente în apa de ocean (în mg/l)
Clor 19 000 Bor 4,8
Sodiu 10 600 Siliciu 3,0
Magneziu l 300 Fluor 1,3
Sulf 900 Azot 0,8
Calciu 400 Argon 0,6
Potasiu 380 Litiu 0,2
Brom 65 Rubidiu 0,12
Carbon. 28 Fosfor 0,07
Oxigen 8 Iod 0,05
Stronţiu 8 Bariu 0,03
În afară de cele enumerate mai sus, oceanul conţine şi aproape toate celelalte elemente chimice, dar în cantităţi şi mai mici. De exemplu, într-o tonă de apă de mare, sunt conţinute 0,000004 g de aur. După cum se vede din tabelă, în apa oceanului sunt puţine săruri de potasiu în comparaţie cu cele de sodiu. Acest lucru este determinat de faptul că primele sunt mult mai puternic reţinute de sol. Această din urmă circum-stanţă este de o mare importanţă pentru viaţa plantelor de pe suprafaţa solului, deoarece sărurile de potasiu le sunt mult mai necesare decât cele de sodiu. Părţile cele mai greu solubile ale apei de mare sedimentează permanent pe fundul oceanului.
S-a calculat că în fiecare an sedimentează, în acest fel, aproape 2300 milioane tone de săruri, din care partea principală revine carbonatului de calciu. De aceea se formează zăcăminte masive de calcar şi cretă, care reprezintă o aglomeraţie de rămăşiţe microscopice, cochiliile infuzorilor de mare, care şi-au clădit locuinţa din carbonatul de calciu dizolvat în apă (fig. alăturată). Aceste zăcă-minte se pot forma însă numai în părţile puţin adânci ale oceanului, deoarece la adâncimi mari, ca urmare a creşterii conţinutului de gaz carbonic dizolvat, CaCO3 g precipitat, se dizolvă din nou. În locuri adânci, fundul oceanului este acoperit cu o specie de argilă roşie, care s-a format probabil din cenuşa erupţiilor vulcanice, cât şi a prafului cosmic care cade pe pământ din spaţiul interstelar. În urma cutremurelor şi altor cataclisme geologice, mările şi-au schimbat de multe ori configuraţia în decursul istoriei pământului.
Metalele sunt conţinute în apa de mare sub formă de cationi (Na+, Mg2+, Ca2+ etc.) halogenii sub formă de anioni (Cl-, Br- etc.), sulful ca ioni de sulfat (SO42—), iar carbonul sub formă de CO2 şi de ioni de carbonat acid (HCO3-).
Apa izvoarelor şi a mărilor. Apa meteorică, o dată ajunsă pe pământ,
poate străbate prin straturi permeabile (humus, nisip) până ajunge la o pătură
impermeabilă (argilă), deasupra căreia formează o pânză de apă subterană
(apă freatică). Apa subterană reapare, la suprafaţă, în izvoare, sau este extrasă,
prin fântâni, puţuri sau sonde.
Compoziţia chimică a acestei ape variază cu natura rocilor cu care a fost în contact. Cel mai scăzut conţinut în, substanţe minerale dizolvate îl are apa izvoarelor de munte (cca. 50 mg materii solide la litru) şi aceea provenită din topirea gheţarilor. Apele freatice au de obicei un conţinut mai mare în substanţe minerale (normal cca. 2 g/1), iar în apele râurilor se mai găsesc şi substanţe minerale suspendate şi materii organice.
Apa izvoarelor şi a râurilor conţine, dizolvate, gazele din aer: oxigen, azot şi bioxid de carbon; cationi: calciu, magneziu si sodiu şi anioni de bicar-bonat, sulfat şi clorură. O apă cu un conţinut mare de bicarbonat de calciu, o apă dură, nu face spumă cu săpunul şi depune carbonat de calciu la fier-bere (formarea de cruste în cazanele de aburi). O apă subterană bogată în bicarbonat de calciu degajă, când iese la aer, CO3 şi depune carbonat de calciu (formarea stalactitelor; despre echilibrul: carbonat ± bicarbonat de calciu). Apa râurilor este din ce în ce mai mult poluată, cu deşeuri industriale. Acestea au o influenţă nocivă asupra animalelor şi plantelor acvatice. Puri-ficarea apelor reziduale industriale este una din problemele importante ale vremurilor noastre.
Apa bună de băut trebuie să îndeplinească urmă-toarele condiţii: să fie limpede, incoloră, fără miros; să fie bine aerată; să aibă o temperatură de 7—15°C; să conţină dizolvate mici cantităţi de săruri, mai ales clorură de sodiu şi bicarbonat de sodiu; să nu con-ţină bacterii patogene.
Centrele populate folosesc ca apă de spălat şi băut apa din râuri, purificată în instalaţii speciale. Apa de râu este adusă cu pompa 1 în vasul cu agitator 2, în care se introduc cantităţi mici de sulfat
Schema instalaţiilor de purificarea apei de râu.
de aluminiu, care reacţionează cu apa, când un precipitat voluminos de hidroxid de aluminiu 3. De aici, apa este filtrată prin filtrul 4, constituit din straturi de pietriş. Hidroxidul de aluminiu antrenează suspensi-ile ce se găsesc în apă şi le depune în bazinul de sedimentare şi nisip, şi apoi trecută în vasul de clorurare 5, pentru distrugerea bacteriilor patogene. Cu ajutorul pompei 6, apa este acumulată în castelul de apă 7.
Apele minerale sunt ape naturale subterane, mai rar superficiale, termale sau atermale, cu un conţinut variabil de săruri, de gaze sau de substanţe minerale radioactive, caracterizate prin proprietăţi terape-utice.
După natura substanţelor conţinute, apele minerale pot fi: carbo-nice, sărate, amare, feruginoase, sulfuroase, iodurate etc.
Apele industriale sunt apele destinate diferitelor exploatări indus-triale: pentru alimentarea cazanelor de abur, ca mediu hidraulic, ca materie primă în diverse procese de fabricaţie.
Condiţiile ce se cer apei industriale depind de specificul procesului tehnologic în care este folosită. Apele folosite la alimentarea cazanelor de abur nu trebuie să conţină substanţe care să corodeze părţile meta-lice şi nici să depună săruri ce ar împiedica transmiterea căldurii şi deci ar mări consumul de combustibil necesar vaporizării apei şi ar putea da naştere la fisuri sau chiar explozii ale cazanului. De aceea se iau măsuri ca înainte de intrarea apei în cazan să se înlăture din ea substanţele dăunătoare, operaţie numită dedurizare.
Duritatea şi purificarea apelor. Totalitatea sărurilor de calciu şi mag-neziu, exprimată în grade de duritate, ce se găsesc dizolvate în apă consti-tuie duritatea apei. Se deosebesc: duritatea temporară şi duritatea perma-nentă. Duritatea temporară se datoreşte bicarbonaţilor de calciu şi magneziu Ca (HCO3)2, Mg(HCO3)2, iar duritatea permanentă, clorurilor şi sulfaţilor de calciu şi magneziu. Suma durităţilor temporară şi per-manentă formează duritatea totală.
Duritatea temporară se îndepărtează prin fierberea apei, când bicarbonaţii se descompun şi depun carbonaţii respectivi, sau prin tratare cu var:
Ca(HCO3)2+Ca(OH)2 = 2CaCO2+2H2O (Carbonatul de calciu se îndepărtează periodic.)
Duritatea permanentă se îndepărtează prin tratare cu sodă (car-bonat de sodiu).
CaSO4+Na2CO3=CaCO3+Na2SO4
Procedeul este ieftin, se pretează la epurarea apelor foarte dure şi operaţia durează puţin. Prezintă dezavantajul că dedurizarea nu este completă şi că excesul de var se poate depune sub formă de crustă.
În ultimul timp, pentru dedurizarea apelor industriale se între-buinţează răşini sintetice de ioni.
Ape minerale. Multe izvoare au prilejul să dizolve din straturile scoarţei pământului cu care vin în contact, substanţe solide sau gazoase, în cantităţi anormal de mari, sau substanţe neobişnuite. Se disting următoarele categorii de ape minerale: izvoare acide simple, cu un con-ţinut mare de CO2 şi puţine substanţe minerale; izvoare carbonice, cu CO2 şi bicarbonat de sodiu, calciu şi magneziu: izvoare alcaline, conţinând mult bicarbonat şi puţin CO2; izvoare sărate, cu un conţinut de p 33 ts 15 g/l NiCl; izvoare antare, conţinând sulfaţi de sodiu şi mag-neziu ; izvoare sulfuroase, conţinând sulfuri alcaline şi H2S liber; izvoare iodurate, conţinând ioni I şi izvoare arsenicale, conţinând,trioxid de arsen sau arseniţi.
Apa pură se obţine din apă obişnuită, prin distilare, eventual repetată,
în condiţii în care să nu poată dizolva gaze din aer sau substanţe solide
din recipientele în care este conservată (de ex. alcalii din sticla obişnuită).
Apa curată nu conduce aproape deloc curentul electric. Ea se caracterizează prin căldura ei specifică, care este mai mare decât la toate substanţele lichide şi solubile adică pentru încălzirea apei trebuie cheltuită mai multă căldură decât pentru încălzirea cu un acelaşi număr de grade, a unei cantităţi egale de lichid sau solid oarecare. Dimpotrivă, la răcirea cu câteva grade, ea dă mai multă căldură decât o cantitate egală dintr-o substanţă solidă sau lichidă oarecare.
Rolul apei în natură. În faza iniţială a pământului, când temperatura de la suprafaţa sa atingea câteva mii de grade, a început să se formeze apa din hidrogen şi oxigen. Istoria ulterioară a întregii scoarţe solide pământeşti, este în modul cel mai strâns legată de apă. Minereurile care apăreau într-o masă lichidă şi topită, includeau parţial apa în compoziţia lor chimică şi întărindu-se sub o presiune mare, reţineau vaporii de apă (pe lângă alte gaze), sub formă de soluţie. Dacă încălzim, de exemplu, o bucată de granit la peste 1000°, ea degajă gaze, al căror volum depăşeşte cu mult vo-lumul ei propriu, iar cea mai mare parte a volumului gazos degajat aparţine vaporilor de apă.
La o răcire ulterioară a scoarţei pământeşti, apa care a rămas nelegată a trecut în stare lichidă, şi a acoperit aproape 3/4 din întreaga suprafaţă a pământului (510 mi-lioane km2). Mările calde care s-au format atunci au servit drept mediu pentru naşterea vieţii; tocmai în aceste mări au apărut, după toate probabilităţile, în decursul lungilor epoci geologice şi s-au dezvoltat primele celule ale materiei vii.
Pe urmă, viaţa a trecut parţial pe uscat, totuşi apa a rămas substanţa de bază necesară întreţinerii ei.
Cantitatea totală de apă pe pământ este evaluată la 2 • 1018 tone. Aproape 3/5 din această cantitate este concentrată în mări şi oceane. Din cele 2/5 rămase, o parte, relativ mică, revine apelor şi gheţurilor de pe uscat, cât şi vaporilor de apă din aer, iar o parte mai mare intră în compoziţia substanţelor solide ale scoarţei pământeşti.
Din apele dulci ale suprafeţei pământului, partea principală (circa 23 milioane km3) revine maselor de gheaţă ale continentelor, în primul rând a Antarcticei şi Groen-landei. Râurile şi apele solului formează împreună numai cea 250 000 km3. Cam aceeaşi parte revine lacurilor. Atmosfera conţine aproape 13000 km3 de apă sub formă de vapori. Dacă s-ar însuma toate apele dulci ale pământului, atunci s-ar căpăta aproximativ 24 mili-oane km3, adică o cantitate care echivalează numai 2% din masa apelor oceanelor.
In decursul perioadelor geologice cunoscute, cantitatea de apă liberă a rămas aproximativ aceeaşi. Cu toate că actualmente au loc procese la care ea intră în combi-naţii stabile, totuşi există şi procese inverse, care echilibrează această pierdere. În straturile adânci ale scoarţei pământeşti, în urma reacţiilor chimice care au loc la tempe-raturi şi presiuni mari, se formează aşa numitele ape „juvenile", care ies apoi la supra-faţă sub formă de izvoare calde şi reci. Şi unele şi altele se pot forma de asemenea pe socoteala apelor subterane obişnuite şi conţin deseori săruri şi gaze dizolvate. Atunci ele sunt numite izvoare minerale şi sunt folosite în parte pentru scopuri medicinale şi industriale.
Căldura specifică mare a apei (care întrece aproximativ de 3300 de ori căldura specifică a unui volum egal de aer), determină influenţa climaterică a oceanelor. Puter-nicii curenţi calzi şi reci determină climatul părţilor de uscat pe lângă care trec. De exemplu, clima Europei este strâns legată de curentul oceanic cald Golfstrom, care începe lângă Ecuator, trece pe lângă malurile Floridei (America de Nord), apoi pe lângă Anglia şi Norvegia şi se pierde în Marea Polară de Nord. Sfârşitul lui cuprinde peninsula sovie-tică Kola. Graţie acestuia, Murmansc este un port ce nu îngheaţă, în timp ce, de exemplu portul Leningradului, care este situat mult mai la Sud, iarna îngheaţă. Blândeţea cli-matului Europei occidentale este determinată mai ales de influenţa Golfstromului, care în tot timpul anului poartă pe lângă malurile ei, mase mari de ape încălzite, care în-dulcesc variaţiile brusce de temperatură. În opoziţie cu climatul „umed", climatul „continental" al ţărilor îndepărtate de ocean se caracterizează prin schimbări brusce de temperatură, în diferite anotimpuri. În urma aceleiaşi cauze — a marei călduri spe-cifice a apei — diferenţa de temperatură între zi şi noapte este foarte bruscă pentru ţările cu climă continentală şi devine aproape imperceptibilă pe insulele oceanului.
Dizolvând gazele din atmosferă şi ducându-le prin curenţi la distanţe mari, oceanul odată cu vânturile are rolul de regulator al compoziţiei atmosferei. În această direcţie, rolul lui este deosebit de important, în ce priveşte gazul carbonic.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)